Euroguard kiss2025a.jpg 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Înfrangere pentru fotbalistele de la CSŞ Târgovişte, în primul meci din campionat

Târgoviştencele au jucat duminică în deplasare, contra echipei CS Navobi Iaşi şi au fost învinse cu scorul de 15-0. „Din păcate fetele din lotul naţional nu au putut evolua, fiind accidentate, alte două sunt răcite. În plus, am întâlnit o echipă foarte bună, cu jucătoare din străinătate”, explică antrenorul Mihai Tătăranu. Urmează o pauză de … Citește mai mult

Ionuț Săvoiu – vicelider al grupului PSD-UNPR din Camera Deputaților

Deputatul de Titu, Ionuț Săvoiu, a fost ales de către colegii săi de partid vicelider al grupului PSD – UNPR, pentru actuala sesiune parlamentară. Săvoiu este vicelider pentru regiunea Sud Muntenia. Deputatul de Titu este unul dintre cei mai activi parlamentari de Dâmbovița. A avut 20 de luări de cuvânt, 19 declarații politice și este … Citește mai mult

Bustul lui Grigore Alexandrescu, redat târgoviștenilor! Bustul fusese distrus de hoți

Bustul restaurat al lui Grigore Alexandrescu a fost dezvelit, astăzi, în prezența conducerii administrative a urbei în cadrul manifestărilor dedicate Zilelor Cetății. Bustul lui Grigore Alexandrescu realizat din bronz a fost furat pe 3 ianuarie 2013, din zona primăriei Târgoviște.  Hoţii au decapitat bustul și au încercat să taie și umerii statuii.  Bustul lui Alexandrescu este … Citește mai mult

Klaus Iohannis vine la Târgoviște. Vezi programul:

Candidatul Alianței Creștin Liberale pentru președinția României, Klaus Iohannis, va veni mâine, 9 septembrie, în municipiul Târgoviște, unde se va întâlni atât cu cetățenii, cât și cu membrii de partid. Klaus Iohannis va avea o  întrevedere cu ÎPS Nifon, Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei, și o scurtă întâlnire cu autoritățile administrației publice locale. Domnia sa va … Citește mai mult

Târgoviştea, prezentă la Red Bull Soapbox România 2014

O echipă din Târgovişte va lua parte la cea mai trăznită cursă auto, un Grand Prix al şoferilor amatori care se urcă la volanul unor vehicule artizanale. 70 e echipe au fost selectate pentru evenimentul din 14 septembrie, considerat de unii un bal mascat al curselor auto şi de alţii un Halloween pe roţi.

Citește mai mult

UE anunță un pachet de 140 de milioane de euro pentru a combate epidemia cu virusul Ebola

Comisia Europeană a anunțat că va acorda 140 de milioane de euro pentru a ajuta țările din Africa de Vest afectate în prezent de virusul Ebola: Guineea, Sierra Leone, Liberia și Nigeria. 38 de milioane de euro din noul pachet sunt destinate în mod specific îmbunătățirii serviciilor de sănătate prin acțiunile întreprinse de guvernele acestor … Citește mai mult

Încă un consilier județean a demisionat din PSD Dâmbovița!

După Mihăiță Moldoveanu și consilierul județean Marius Lupoiu renunță la calitatea de membru de partid. Lupoiu rămâne independent în CJD. Surse politice spun că acesta și-a prezentat, astăzi, demisia din PSD Dâmbovița, motivația fiind similară cu cea a lui Moldoveanu: motive personale. Lupoiu și Moldoveanu sunt contra curentului plecând de la putere, după ce tot … Citește mai mult

SURSE: 18 primari PDL au semnat, astăzi, adeziunea la PSD!

Coadă astăzi la PSD Dâmboviţa, pentru primarii PDL care s-au „bătut” pe completat adeziuni. Majoritatea sunt primari cu care PSD a defilat deja, iar trecerea lor nu surprinde pe nimeni. Un new-entry interesant este, însă, primarul din Odobeşti, Nicolae Alecu, care a  devenit şi el pesedist cu acte, deşi de curând preşedintele PDL Dâmboviţa, Iulian … Citește mai mult

Dâmbovița: Rata șomajului, în creștere

    Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dâmboviţa, înregistreză în baza de date, la sfârşitul lunii august 2014, un număr de  15. 487 de şomeri din care 6.606 sunt femei.     În numărul total sunt cuprinşi şomerii care beneficiază de indemnizaţie – 3.263, precum şi şomerii neindemnizaţi – 12.224.    Conform pregătirii profesionale, situaţia … Citește mai mult

Focare de „Boala limbii albastre”, în două localități dâmbovițene

„Boala limbii albastre” a ajuns și în județul nostru săptămâna trecută, când au fost identificate două focare în ferme din localitățile Moreni și Iedera, unde opt ovine au murit deja. Directorul DSVSA Dâmbovița, Sandu Tolea, spune că, deocamdată, focarele nu s-au extins în alte localități din județ. Pe 22 august 2014, a fost diagnosticat primul … Citește mai mult

Urban Titu i-a învins pe oltenii de la CS Podari

Urban Titu a ajuns sâmbătă la prima victorie din campionat, după ce a învins pe CS Podari, cu scorul de 2-1. Gruparea de pe „Orăşenesc” s-a prezentat la înălţime împotriva oltenilor şi doar ghinionul a făcut ca elevii lui Adrian Neaga să nu obţină o victorie mai categorică. Rămânerea în inferioritate numerică din minutul 60, … Citește mai mult

Transilvania Trail Traverse, trei curse infernale

În acest weekend, 5-7 septembrie, a avut loc în Munții Bucegi unul din cele mai dificile concusuri de alergare montană din România. Transilvania Trail Travers, aflat la prima ediție, a cuprins trei curse; Silvania-26km/ 2465m diferenta de nivel în urcare, Vlad Țepeș-55km/4200m diferență de nivel în urcare, Dracula-106km/8500m diferență de nivel în urcare. La acest … Citește mai mult

Mai mulți elevi dâmbovițeni vor primi rechizite gratuite anul acesta

Ministerul Educației a anuntat că în anul școlar 2014-2015 vor primi rechizite gratuite, din partea statului, peste 680.000 de elevi care provin din medii defavorizate. În județul nostru, potrivit informațiilor oferite de inspectorul școlar Mihaela Anton, anul acesta este estimat un număr de 15 406 beneficiari de rechizite gratuite, mai mulți față de anul trecut, … Citește mai mult

Cupa Balcanică se joacă la Ankara

Conform site-ului CSM Târgoviște, oficialii Ligii Balcanice de volei au anunțat cele două locuri de disputare ale meciurilor contând pentru Cupa Balcanică la volei, ediția 2014. Dacă în cazul băieților orașul gazdă va fi Podgorica (Muntenegru), la feminin, clubul care a avut câștig de cauză este Ilbank Ankara, reprezentanta Turciei. CS Municipal Târgoviște își exprimase, … Citește mai mult

TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE: NU TE SUPĂRA, FRATE!

A trecut, deja, mult timp de când facem aici, la gazetă, suplimentul cultural pe care-l așteptați sâmbăta, chiar dacă apare vinerea… În ultima ediție, din 6 septembrie, prietenul și fostul meu elev, Pompiliu Alexandru scria că „sâmbăta a devenit, chiar o dată la două săptămâni, o metodă terapeutică de a ne menține echilibrul psihic în … Citește mai mult

BICICLIST ACCIDENTAT, AJUTAT DE JANDARMII MONTANI

Astăzi, 07 septembrie a.c., în jurul orelor 10.45, în urma unui apel telefonic prin S.N.U.A.U. “112”, membrii unei patrule de jandarmi din cadrul Postului Montan Ordine Publică Zănoaga, au intervenit în sprijinul unui biciclist care s-a accidentat în zona Dichiu din Masivul Montan Bucegi. Mai mulți bicicliști din municipiul Ploiești, au plecat din zona Babele … Citește mai mult

Premieră la CJD: Un condamnat la închisoare, validat consilier județean!

Consiliul Județean Dâmbovița înregistrează o premieră absolută, după ce sâmbătă, 6 septembrie, a validat mandatul următorului consilier ales pe listele USL. Este vorba de tânărul liberal Dragoș Paraschiv, fost vicepreşedinte al PNL Dâmboviţa. Consilierii județeni au fost în unanimitate de acord cu validarea consilierului, ceea ce reprezintă o premieră absolută, Paraschiv fiind prima persoană condamnată … Citește mai mult

Direcţia Silvică Dâmboviţa are grijă de patrimoniul “verde” al judeţului

Săptămâna trecută, în cadrul unei conferinţe de presă, directorul Direcţiei Silvice Dâmboviţa, Costel Preda, a declarat că, de la începutul acestui an, au fost împădurite 48 de hectare de teren, din care 25 în zona Ocolului Silvic Pucioasa, în zona de munte. De asemenea, se mai pregătesc pentru împădurire 16 hectare în zona Ocolului Silvic … Citește mai mult

ADCC: Noi medalii pentru CS Ager Târgovişte

Ieri, la Bucureşti, a avut loc ADCC World Championship, cea mai cunoscută competiţie de luptă la sol din lume, la care participă practicanţi de arte marţiale şi sporturi de contact. Reprezentanţii Târgoviştei, sportivii de la CS Ager Târgovişte, antrenaţi de Viorel Staicu şi Viorel-Gabriel Staicu (tată şi fiu) s-au întors acasă cu 3 medalii: Constantin … Citește mai mult

UDREA: „Primarii nu vor primi sprijinul pe care l-au promis cei de la PSD”

Aflată astăzi la Târgoviște, liderul PMP Elena Udrea a declarat că primarii care profită de ordonanța care permite migrația sunt păcăliți: ”Îmi pare rău că primarii se lasă păcăliţi, nu vor primi sprijinul pe care l-au promis cei de la PSD, în schimb se vor înregimenta în aceste 45 de zile în PSD în aşa fel … Citește mai mult

Editura Arhiepiscopiei Târgoviştei expune la Salonului editorial I. H. Rădulescu

Vineri, 5 septembrie 2014, cu binecuvântarea Înaltpreasfintitului Pãrinte Arhiepiscop şi MitropolitNIFON, Editura Arhiepiscopiei Târgoviştei a participat la deschiderea celei de a treisprezecea ediţii a Salonului editorial I. H. Rădulescu, organizat cu prilejul Zilelor Municipiului Târgovişte ce s-a desfăşurat în prezența unor oficialități municipale și județene și a unui numeros public, în Piaţa Tricolorului, din faţa Primăriei … Citește mai mult

Elena Udrea, primită ca o vedetă la Zilele Cetății Târgoviște

Elena Udrea, candidatul PMP pentru președinția României, s-a aflat astăzi la Târgoviște. Din programul vizitei a făcut parte și un tur al Târgului Meșteșugarilor din cadrul manifestărilor pentru Zilele Cetății. Udrea nu a avut parte de primirea nici unei oficialități sau organizator, dar s-a bucurat de o primire extrem de călduroasă din partea simplilor târgovișteni … Citește mai mult

EDITORIAL BILUNAR – De ce defulăm sâmbăta?

    Răspunsul ar fi simplu la această întrebare: pentru că în restul timpului refulăm enorm. La Sighișoara, în vara aceasta, aflat la Festivalul de Artă Medievală, am văzut pe o străduță lăturalnică, departe de orice manifestare medievală care defula în lovituri de spade, un colț în care era scris cu litere de o șchioapă: … Citește mai mult

CULTURA ONLINE – Amintiri din ţara de carton (VI)

  Încă ezit între scutul lui Ahile şi madlena lui Proust. Mă rog… Cu cartoane mă mai jucasem şi înainte să descopăr cartelele perforate. Cu mult înainte. De fapt, chiar aşa se numea jocul, cartoane.   Regulile erau simple: pornind de la o distanţă dinainte convenită, trebuia să scoatem din cercul desenat pe asfalt, prin … Citește mai mult

CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE – DE TOAMNǍ, BUGET ŞI INIMǍ ALBASTRǍ

mihaelamarin

  Profesorul meu de limbă română contemporană avea două obsesii: cum se închidea sau deschidea vocala “a” de-a lungul evoluţiei limbii noastre şi în ce măsură proverbele ori locuţiunile / expresiile se pot explica logic. Prima dintre aceste obsesii m-a lăsat bocnă, ceea ce – presupun – explică şi şasele de la examenul final, dar … Citește mai mult

COSMOSUL DIN NOI – OAMENII DE IERI AI TÂRGOVIȘTEI : Profesorul CEZAR IVĂNESCU, în an aniversar

  Fiecare şcoală, ca instituţie de învăţământ public proprietate de stat sau privată, unde se predau elementele de bază ale principalelor discipline şcolare, ca o colectivitate formată din elevi şi cadrelor didactice, se mândreşte cu ce are mai valoros, frumos şi elevat. Din multitudinea de oferte, m-am oprit, ca de fiecare dată, la evidenţierea personalităţilor … Citește mai mult

VIITOR FACULTATIV – Dan Hăulică – Secolul 20 și MicroMagazin

Când am plecat pentru prima oară în Occident, unul dintre primii căruia m-am dus să-i dau vestea a fost Dan Hăulică. A zâmbit și mi-a spus: ”Ți-au dat viza, fiind siguri că vei rămâne afară și în felul acesta scapă de tine. Evident, ei nu te cunosc.” Ne-am revăzut peste o săptămână și mi-a adus … Citește mai mult