ortooxacell kiss2022.gif Flax

UDREA: „Primarii nu vor primi sprijinul pe care l-au promis cei de la PSD”

Aflată astăzi la Târgoviște, liderul PMP Elena Udrea a declarat că primarii care profită de ordonanța care permite migrația sunt păcăliți: Îmi pare rău că primarii se lasă păcăliţi, nu vor primi sprijinul pe care l-au promis cei de la PSD, în schimb se vor înregimenta în aceste 45 de zile în PSD în aşa fel încât după aceea nici nu mai contează dacă vor fi supăraţi pentru minciuna şi păcăleala pe care le-o face Victor Ponta”, a precizat Elena Udrea. Aceasta a mai spus și că actuala guvernare nu a ajutat comunitățile locale, ceea ce a generat acest val de treceri către PSD:  „PSD a avut doi ani în care, la guvernare, putea să demonstreze că îi pasă de primarii din teritoriu. Primarii nu au mai primit finanţări, nu au mai fost susţinuţi în proiectele lor de când am plecat de la guvernare. Acum să îi păcăleşti că le vei da banii de care au nevoie, cu două luni înainte de campanie, doar pentru a primi susţinerea acestora arată cinismul domnului Ponta. Dar dânsul va face orice: va fura, va minţi, va înşela, va face orice ca să obţină voturile care îi lipsesc astăzi”. PMP Dâmbovița nu are până la acest moment nici un câștig din ordonanța traseiștilor.  PMP nu este reprezentată la nivelul administrațiilor locale sau județene pentru că partidul nu a participat la alegerile din 2012. În schimb, PSD este în câștig la Dâmbovița cu aproape 20 de edili.

Distribuie:

Un comentariu la „UDREA: „Primarii nu vor primi sprijinul pe care l-au promis cei de la PSD””

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media