Vicecampioană europeană la kata! Lavinia Olteanu, medaliată cu argint la CE de Karate de Shito Ryu

Dâmboviţeanca Lavinia Olteanu a reprezentat cu brio România la ediţia din acest an a Campionatului European de Karate Shito Ryu. Karateka Clubului Sportiv Târgovişte a devenit la Nove Zamky (Slovacia) vicecampioană europeană în proba de kata – senioare, după ce a avut un parcurs excelent în cea mai mare parte a întrecerii. Multipla campioană naţională a intrat în posesia medaliei de argint la capătul unui înfrângeri suferite în faţa slovacei E. Brazdova în finala concursului. Până la duelul din ultimul act, sportiva antrenată de Ionuţ Munteanu a luptat exemplar şi a trecut pe rând de Svietlana Yermakova (Belarus) – 3-0, Mădălina Ster (Anglia) – 3-0 şi Oveckova Alzbeta (Slovacia ) – 2-1. Medalia de argint cucerită şi disputarea finalei au provocat multă bucurie în rândul sportivei dâmboviţene. „ Din păcate, finala a fost câştigată de o sportivă din Slovacia. Nu sunt tristă fiindcă în finală am făcut un meci bun. Nu am pierdut, ci doar am câştigat experienţă. Este un rezultat extraordinar de bun al carierei mele la nivel european în 20 de ani şi mai ales la kata senioare, unde miza este extrem de mare. Presiunea şi dorinţa de a câştiga au fost foarte mari. Consider întotdeauna că este loc de îmbunătăţiri şi voi face asta pe viitor. Este un vis pentru mine că m-am autodepăşit şi am trăit fiecare meci în parte cu dorinţa de a lupta şi de a fi eu în rândul campionilor”, a transmis Lavinia Olteanu pe o reţea de socializare, imediat după ce a devenit vicecampioană europeană.

Ionuţ Parghel

 


Regata Valeriana

Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro