Supercupa României la baschet feminin nu se mai joacă! Duelul dintre CSM Târgovişte şi Sepsi Sfântu Gheorghe, anulat de FRB

Distribuie:

Meciul de baschet feminin dintre CSM Târgovişte (campioana ţării) şi Sepsi Sfântu Gheorghe (câştigătoarea Cupei României), din Supercupa României, nu va mai avea loc. Partida care ar fi trebuit să se dispute pe 22 septembrie a fost anulată de Federaţia Română de Baschet la mijlocul acestei săptămâni. Decizia forului naţional de baschet a venit în urma faptului că CSM Târgovişte se află sub o sancţiune FIBA, iar Supercupa României reprezintă un eveniment major pentru baschetul feminin românesc. Mai mult de atât, campioana ţării a înaintat către FIBA un memoriu în legătură cu situaţia delicată în care se află şi aşteaptă un răspuns în acest sens. În condiţiile existente, CSM Târgovişte va susţine primul meci oficial al sezonului patru zile mai târziu (26 septembrie), când va întâlni pe CSU Satu Mare, în prima manşă a turului I din Cupa României. A doua dispută cu sătmărencele este programată pe 30 septembrie, iar debutul CSM-ului în campionat va avea loc pe 3 octombrie, în deplasare, împotriva lui Rapid Bucureşti. Anul trecut, prima ediţie a Supercupei României s-a desfăşurat la Bucureşti şi a fost câştigată de CSM Târgovişte. În urmă cu doar câteva săptămâni, forul naţional de baschet a anulat Supercupa şi la nivel masculin.

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro