ortooxacell kiss2022.gif Flax

Baschet. Victorie chinuită pentru campioană în disputa cu Danzio

CSM Târgovişte a obţinut o nouă victorie importantă în LNBF după ce a depăşit-o la limită pe Danzio Timişoara (67-65), în această seară. Într-o dispută în care a plecat din postura de favorită, campioana ţării a tras din greu, pe teren propriu, până a intrat în posesia tuturor punctelor. Chiar dacă a început în forţă disputa, dâmboviţencele şi-au făcut singure jocul dificil, iar în ultimele două sferturi au cedat de fiecare dată în faţa trupei din Banat. Jucătoarele lui Vasic au arătat bine în faţa bănăţencelor doar în primele zece minute ale întâlnirii când au condus la o diferenţă de nouă puncte (22-13). În schimb, în al doilea sfert, acestea şi-au asigurat un avantaj fragil (15-14), iar în a doua repriză a meciului au capotat total. Tricia Principe şi Tabitha Wampler au fost cele mai eficiente marcatoare ale campioanei în disputa cu Danzio, unde amândouă au reuşit să înscrie 33 de puncte din totalul de 67. Succesul cu formaţia din Timişoara a fost cel de-al patrulea pentru CSM în actualul sezon. De asemenea, această partidă ar fi trebuit să reprezinte pentru târgoviştence o încălzire utilă pentru meciul cu ICIM Arad, de sâmbătă, şi nu un joc în care să se evidenţieze din plin numeroasele lipsuri ale grupării pregătite de Vasic.

 

CSM Târgovişte – Danzio Timişoara   67-65 (22-13, 15-14, 13-17, 17-21)

 

CSM: D. Cosby (6), T. Principe (17), T. Wampler (16), A. Orosz (9), L. Toma (11) – A. Pop (8), A. Huţanu. Antrenor: Predrag Vasic

 

Danzio: Z. Mitov (14), I. Grbic (15), B. Wilson (12), J. Jaksic (9), A. Dumitrache (6) – C. Lough (7), A. Şerb, C. Zidaru (2). Antrenor: Bogdan Bulj.

 

 

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media