ortooxacell kiss2022.gif Flax

Senatorii i-au integrat din vorbe! Romii care adună fier vechi devin „lucrători ecologiști”!

         La sfârșitul lunii trecute, Senatul României a adoptat o hotărâre prin care cred aleșii că vor rezolva problema integrării populației de etnie romă. Conform votului senatorilor, romii care adună fier vechi, PET-uri sau alte materiale reciclabile vor deveni „lucrători ecologiști”, iar acest lucru va contribui pe de o parte la integrarea lor, iar pe de altă parte va sprijini politicile de mediu (Sic!). Evident, hotărârea senatului României, care va ajunge şi la urechile Parlamentului European, se referă strict la acei romi care „desfășoară activități legale de colectare a materialelor refolosibile!”  Îți vine și cheful de râs și panaramă, să folosim şi un termen din comunitate. Nu știm exact pe ce informații statistice s-au bazat senatorii când au mimat preocuparea față de comunitatea romă prin înființarea acestei terminologii. Unde or fi auzit ei că acești amărâți fac activități legale de colectare, când 99 % dintre ei scormonesc prin gunoaie după PET-uri, sticlă sau alte materiale refolosibile, iar mulți mor încercând să fure fier vechi din clădiri abandonate, de au impresia aleşii neamului (mulţi ajunşi în Parlament cu votul aceste mase de manevră care sunt romii săraci) că au făcut  „o măsură de consolidare, dar şi o nouă formă de realizare a economiei sociale în domeniu”.

        Dincolo de gluma cu „lucrător ecologist”, raportul are și o parte serioasă și corectă: „prezenta Strategie de incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome pentru perioada 2015-2020 a Guvernul României, adoptată în ianuarie 2015, este insuficientă pentru rezolvarea cu succes a problemelor cu care se confruntă populaţia de etnie romă; este necesară o reabordare a politicilor publice.” Zău că nu ne-am fi dat seama  că este insuficientă şi trebuie schimbată!

tigani fier

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media