ortooxacell kiss2022.gif Flax

Aparatură în valoare de 73.500 lei oferită Spitalulului Județean Dâmbovița de Asociația Centrul socio-cultural Communio

Receptivă la nevoile semenilor noștri, Asociația Centrul Socio-Cultural Communio, la inițiativa președintelui ei, Pc. Pr. dr. Ionuț Ghibanu, contribuie la sănătatea dâmbovițenilor prin dotarea Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște cu aparatură medicală în valoare de 73.500 lei.

Donația acestor echipamente este rodul identificării nevoilor comunității noastre, acțiunea înscriindu-se pe linia proiectelor derulate de către Asociația Communio în scopul susținerii și îmbunătățirii calității actului medical în județul Dâmbovița, contribuind astfel la binele comunității locale, prin responsabilizarea socială față de semeni. Actul medical este un gest de profundă dragoste față de aproapele, prin care cadrele medicale reușesc să se jertfească pentru însănătoșirea celor aflați în suferință. Asociația Communio îndeamnă pe toți cei care pot sprijini Spitalul Județean de Urgență Dâmbovița să o facă, având conștiința că astfel ne ajutăm semenii in suferință.

BIROUL DE PRESĂ AL ASOCIAȚIEI COMMUNIO

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media