(FOTO) II. Proiecte de succes, realizate prin PNDR în Dâmboviţa

Vizitele la proiectele de succes din judeţul Dâmboviţa, realizate prin PNDR, în cadrul campaniei de informare a Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, au continuat astăzi cu două ferme din localităţile Comişani şi Conţeşti, o staţie de epurare şi drumuri locale modernizate în localitatea I.L.Caragiale şi un centru de sortare şi ambalare a ouălor, la Costeşti Vale.

Cel din urmă proiect, o unitate  de ambalare a ouălor aparținând Grupului Toneli, cel mai mare producător și distribuitor în piața ouălor de consum din România, asigură fonduri importante la bugetul administrației locale din Conţeşti.

Holdingul produce peste 1 milion de ouă/zi (atât pentru piața internă, cât și pentru export) și dispune de ferme în județele Dâmbovița (Găești, Odobești, Petrești), Argeș (Oarja și Davidești), Ialomița (Ograda) și Teleorman (Turnu Măgurele).

Locația de la Costești Vale a fost dată în folosință anul trecut, realizarea presupunând o investiție de 20.514.558 lei, din care 8.205.561 lei fonduri europene.

În această locație funcționează și o fabrică de furaje, care asigură fermelor furajele necesare pentru creșterea găinilor.

110 angajaţi lucrează aici, majoritatea din Costeşti Vale.

Reţea de canalizare, staţie de epurare şi modernizare drumuri în I.L.Caragiale

 

A doua investiţie, realizată pe măsura 322, un proiect ce include reţea de canalizare şi staţie de epurare şi modernizare drumuri locale în comuna I.L.Caragiale, are o valoare de 6.040.494 lei, din care 3.872.570 fonduri europene.

Primarul din I.L.Caragiale, Adrian Năstase, spune că investiţia a fost printre primele de acest gen, în anul 2008. Proiectul a fost finalizat în 2012. “ca şi abonaţi, avem vechea reţea, în jur de 300 de abonaţi noi. Ca instituţii, şcoala, urmează dispensarul. Se depun toate eforturile pentru a mări numărul beneficiarilor. Ne-ar mai trebui în jur de 16 kilometri de reţea şi un alt modul de 900 de metri cubi. Deja se lucrează la proiect. Avem un studiu de fezabilitate şi aprobarea şi urmează ca cele două proiecte de extindere reţea 16 kilometri, viitoarea staţie care acoperă tot ce înseamnă 7150 de locuitori să fie gata”, a declarat primarul, care spune că s-a gândit, cu consilierii locali să se propună pentru locuitori o eşalonare a plăţii branşamentului.

Acesta  a mai declarat că speră ca branşarea la staţia de canalizare a tuturor locuitorilor din cele trei sate să se facă cât m curând. Primarul a ţinut să precizeze că în luna februarie a acestui an a semnat contractul de finanţare pentru continuarea proiectului pe 322.

Edilul a adăugat că se va depune proiect pentru extinderea unei şcoli din satul Ghirdoveni şi construirea unei grădiniţe noi.

 

Ferme zootehnice, finanţate cu bani europeni

Alte două proiecte de succes, realizate cu bani europeni în judeţul nostru sunt două ferme de vaci de lapte, în Comişani şi Conţeşti.

Ferma zootehnică din Comişani are 305 capete de vaci, iar patronul, Mihai Caceamac, spune că o astfel de afacere poate avea succes doar dacă te ocupi îndeaproape de ea. Investiţia a costat aproximativ 900.000 de euro, bani cu care s-a amenajat terenul, au fost consturite două grajduri în oglindă, o sală de muls, laguna, modernizare de siloz instalaţie de apă şi incendiu şi utilaje şi echipamente de transport.

A doua fermă, din Conţeşti, a fost investiţie de 9.140.331 de lei, din care 3.840.921 de lei bani europeni. 280 de vaci, aduse din import, au populat această fermă, cele mai multe fiind aduse din Franţa. Patronul fermei, Cristian Patentaşu, spune că au contract cu Natura, pentru laptele produs aici.

 Citeşte şi (FOTO) Proiecte de succes, realizate prin PNDR: Fabrica de procesare a laptelui, de la Nucet  

                  (FOTO) Proiecte de succes, realizate prin PNDR în Dâmboviţa: puterea exemplului în Lunguleţu şi Cornăţelu

 

 


Daca ti-a placut acest articol il poti distribui pe:


Gurmand + Raiman

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politica de confidentialitate (click pe acest link)


#Citeste si:

Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Hotel Pestera Angajeaza - Locuri de munca Webhosting Armand Media Flax Gopo Star Sistems Security - Paza si protectie
Andrei House Livas locuri de munca
Statistici Google Analytics
Statistici Trafic.ro