ortooxacell kiss2022.gif Flax

Căldură mare şi disconfort termic în perioada 21-22 iunie

Administrația Națională de Meteorologie(ANM) a emis o informare meteorologică, valabilă și pentru județul Dâmbovița, pentru intervalul : 21-22 iunie, fenomenele vizate fiind: caniculă, disconfort termic accentuat, instabilitate atmosferică.

În intervalul menţionat, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în cea mai mare parte a ţării. În Muntenia, Dobrogea continentală, în cea mai mare parte a Moldovei, dar local şi în Oltenia şi Transilvania va fi caniculă, cu temperaturi maxime cuprinse între 35 şi 37 de grade şi temperaturi minime ce nu vor scădea sub 20 de grade.

 Îndeosebi în zonele de deal şi de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, mai ales în cursul după-amiezelor şi al serilor. Vor fi averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat grindină.

 Au fost informate toate instituțiile cu atribuții în domeniul gestionării situațiilor de urgență apărute pe perioada sezonului estival în vederea respectării măsurilor cuprinse în ”Planul de măsuri privind combaterea efectelor caniculei pe perioada sezonului estival 2016”.

Biroul de presă al Instituției Prefectului

21.06.2016

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media