Peste 3000 de copii au trăit experienţa KIDS ON THE MOON în Ploieşti Shopping City

Ploiești, 7 octombrie: Cel mai recent eveniment organizat la Ploieşti Shopping City în luna septembrie, KIDS ON THE MOON, ce a facut înconjurul lumii, a reunit în mall-ul din Prahova peste 3.000 de copii din întreaga regiune. Astfel, Ploieşti Shopping City îşi reconfirmă statutul de centru regional al distracţiei şi cumpărăturilor, alineat la trendurile internationale.

Evenimentul KIDS ON THE MOON a însemnat 20 de zile de distracţie pentru cei mici, oferindu-le ocazia să afle toate secretele cosmosului, prin intermediul unei expoziţii dinamice. Acesta a atras nu numai interesul copiilor din Ploieşti, ci şi din oraşe precum Târgovişte, Braşov, Buzău, Bucureşti sau Câmpina.

Având la bază un concept educativ, ce are scopul de a trezi și dezvolta interesul celor mici pentru univers, evenimentul s-a bucurat de prezenţa grupurilor organizate din şcoli şi grădiniţe.

“KIDS ON THE MOON a fost o experienţă extraordinară pentru întreaga familie şi ne bucurăm că a atras interesul în întreaga regiune. Ne dorim să continuăm cu evenimente interesante, distractive pentru cei mari şi educative pentru cei mici, care să aducă familiile împreună şi să seteze noi trenduri pe piaţa locală.”, declară Marina Trifina, Marketing Manager pentru Ploiești Shopping City.

La finalul celor 3 săptămâni, machetele sistemului solar amplasate în mall pe toată perioada evenimentului, au fost înmânate celor mai norocoase şcoli şi grădiniţe prezente la KIDS ON THE MOON.

Kids on the Moon la PSC (2)

Seria de evenimente de toamnă continuă la Ploieşti Shopping City cu cea de-a 5-a ediţie a Fashion & Beauty Corner, un concept dedicat noilor colecţii şi tendinţelor de toamnă-iarnă, în cadrul cărora vizitatoarele vor putea participa la workshop-uri gratuite de make-up și hair styling, tratamente cosmetice și antrenamente fizice, întâlniri cu experți în beauty, prezentări de modă și concursuri cu premii fabuloase.

Ploiești Shopping City este primul și cel mai mare centru comercial din județul Prahova, având o suprafață închiriabilă de 55,000 m2 și aproximativ 2,000 locuri de parcare. Mall-ul găzduiește cel mai mare cinematograf din afara Bucureștiului, dar și peste 100 de magazine, mix-ul de chiriași incluzând branduri internaționale precum Zara, H&M, Pull and Bear, Bershka, Stradivarius, Orsay, Otter, LC Waikiki, Claire’s, Intersport, Noriel, B&B, Yves Rocher și multe altele. Ploiești Shopping City este un proiect

Distribuie:

Locuri de munca difamcom

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro