ortooxacell kiss2022.gif Flax

De Sfântul Ilie, primăria Pietrari vă invită la ”Sărbătoarea Cașului Afumat”

În acest week-end,  comuna Pietrari petrece de Ziua Localității, în cadrul unui eveniment ajuns la cea de-a noua ediție: ”Sărbătoarea Cașului Afumat”.  Consiliul Local, primăria comunei Pietrari și edilul Cornel Coman îi invită pe toți cei dornici de a petrece câteva ore într-un cadru natural de excepție și de a degusta renumita țuică și îndrăgitul caș afumat de Pietrari. Pe 19 iulie va avea loc premierea cumplurilor care au împlinit 50 de ani de căsnicie, a persoanelor care au împlinit 80 de ani și tinerilor aflați la vârsta majoratului. Pe 20 iulie, în ziua Sfântului Ilie, patronul spiritual al pietrărenilor, vor sosi comercianți din județ și din țară, se vor încinge grătarele, se vor desfășura diverse manifestări culturale și sportive și buna-dispoziție va fo stăpână absolută. Vor interpreta pentru pietrăreni și invitații lor: Maria Ghinea, Camelia Conovici, Mitică Tavă, Florentina Mâinea, Dan Ilinca, Bianca Cristea, Ileana Mocănescu, Alina Conovici, Roxana Clopotaru, Ella, într-un spectacol produs de Victor Mihalache. Pentru organizarea sărbătorii nu s-au folosit nici un fonduri bugetare, totul fiind asigururat din sponsorizări private. Consiliul Local, primăria comunei Pietrari și edilul Cornel Coman vă așteptă să petreceți românește la ”Sărbătoarea Cașului Afumat” de la Pietrari!

ziua casului afumat pietrari

Distribuie:

4 comentarii la „De Sfântul Ilie, primăria Pietrari vă invită la ”Sărbătoarea Cașului Afumat””

  1. Mi se pare o sarbatoare cu dedicatie,dedicata de primar pentru primar.Nu inteleg de ce sarbatoarea casului afumat,de ce chiar afumat,sau probabil ca dom’primar cam umbla zilnic afumat si d’aia sarbatoreste casul cel afumat.Peste ani poate ne bucuram de sarbatoarea primarului afumat.

  2. Foarte frumos ! Trebuie sa-si descreteasca fruntile toti oamenii.Deja balciul de Sf.Petru nu mai se tine….asa ca bucurati-va !!! E sarbatoarea voastra Pietrarenilor !!!

  3. Satul arde si baba se piaptănă. In cazul nostru baba este Înaltimea Sa Primarul.
    Mai bine ne.ar repara drumurile!

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media