ortooxacell kiss2022.gif Flax

Spitalul Judeţean are intrare nouă…ascunsă după vechile chioşcuri cu covrigi şi chiloţi!

Investiţie de 800 000 de lei pentru o nouă poartă de intrare în Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, una ca la AKH cum ne promitea vechea administraţie judeţeană. Poarta ar trebui să fie gata în câteva zile. O fi ea ca la AKH, adică or avea şi aia o boltă la intrare, dar n-au frumuseţea de mediu ambiental cu covrigi, pateuri cu brânzică, chiloţi şi hârtie igienică, de care se pot bucura în exclusivitate doar dâmboviţenii. O parte dintre aceste “mega investiţii” dătătoare de mărunţiş la buget şi locuri de muncă să le numeri pe degete sunt făcute unele pe domeniu public, altele chiar pe terenul spitalului (sic!), de unde înţelegem că nu pot fi demolate, deşi obiectivul ar fi unul de maximă utilitate publică. Cu alte cuvinte, după ce s-au cheltuit 800 000 de lei, a rămas la fel: ambulanţele vor fi nevoite să-şi dea una alteia prioritate, ca şi până acum, asta dacă nu vor fi obligate să aştepte coada de maşini care intră sau iese din spital. Personal aşteptam ca intrarea într-un spital în care s-au investit milioane din banii noştri şi ai europenilor, accesul să se facă pe patru benzi, două special destinate ambulanţelor. Nu pentru că vreau eu, ci pentru că aşa ar fi normal! Şi pentru că cineva mi-a băgat în cap ca la SJU Târgovişte va fi ca la AKH. Şi eu, ca proasta, am crezut!

 

PS. Am anexat articolului şi poze de la AKH. Cred că vă veţi da seama care sunt 🙂

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media