EXCLUSIVITATE: Prof. univ.dr. Gheorghe Burnei, “Dumnezeul copiilor cu oase bolnave”, bate la uşi închise în Dâmboviţa

 

 

“Dumnezeul copiilor cu oase bolnave”  a plecat din Brăneşti

Domnule profesor, cum este drumul de la Brănești, la București, iar pe acest drum să salvați mai mult de 20.000 de copii?

-Greu și anevoios, mai ales că în vremea aceea copilăria exercita o atracție deosebită, având în vedere că provin dintr-o comună de deal și vremea copilăriei este o perioadă fascinantă pentru mulți dintre noi.  A trebuit să părăsesc localitatea și sâmbăta și duminica, pentru că trebuia să rămân la liceul din Târgoviște și petreceam în minte câteva momente în locurile unde ne întâlneam tinerii de vârsta noastră și discutam probleme adolescentine. Drumul mai greu a constat în faptul că a trebuit să parcurg liceul și a trebuit să parcurg un liceu economic având în vedere că eu trebuia să-mi asigur la sfârșitul liceului un loc de muncă. Am terminat liceul economic din Târgoviște și am avut în perioada liceului câteva progrese notabile, care m-au făcut pe mine să mă orientez înspre medicină, deși programa liceului nu avea un studiu pentru materiile la care se dădea examen la medicină, adică fizică, chimie.

La părinții dumneavoastră, la Brănești, ce condiții au fost?

Modeste. Condiții care îmi asigurau posibilitatea de a urma cursurile facultății și pentru asta făceau eforturi mari. Am avut o copilărie normală, în mediul rural, care mi-a lăsat amintiri frumoase și la care mă întorc mereu.

Dar,  la Brănești vă mai întoarceți?

Am pe mama, mătușa și un unchi. Încerc să fac eforturi destul de mari pentru a o vedea pe mama, care are o vârstă destul de înaintată, 81 de ani. Se menține bine, însă, având în vedere vârsta, încerc să fiu cât mai prezent în ultima perioadă, asta însemnând ultimele trei luni. Activitatea mea mă împiedică să ajung însă mai des. Iar mama, mă ceartă.

De ce ați ales copiii? Nu era mai ușor de lucrat cu adulții?

O ba da! Era mult mai uşor. Am ales copiii, pentru că duhovnicul familiei era preotul Popescu, care avea doi copii extrem de apreciați și atunci și sunt și acum, în București, la cardiologie pediatrică  și la radiologie, care mi-au spus că este mult mai important să tratezi un copil decât un adult. Atunci când se întâmplă o dramă  cu un copil, într-o familie, aceasta suferă foarte mult şi când tratezi şi vindeci un copil îi vindeci pe toţi. Ca elev de liceu atunci, pregătit să merg la o facultate, am ales facultatea aceasta care se numea atunci facultatea de pediatrie. 

 

Listă de aşteptare în satul natal

Ați operat până acum 20.000 de copii. Între aceștia, v-ați întâlnit și cu copiii de la Brănești, din localitatea dumneavoastră?

Sigur, foarte mulți. Ei știu că sunt foarte ocupat, dar când ajung acasă, se creează un rând cu cei care vor să stea de vorbă, pentru a-i consulta sau a le da un sfat. Având în vedere că acolo nu pot să fac mare lucru decât să dau o consultație și aia nu e suficientă, în ultimul timp le-am solicitat mamei și unchiului să-i roage să vină la spital, pentru a  le acorda o consultație după exigențele care se cer și așa cum știu eu să dau o consultație pentru a stabili un diagnostic.

De regulă, mulți vin, părinți cu copii, și spun, domnule profesor, eu sunt din Brănești. Bun, atunci eu știu că trebuie să le acord un privilegiu măcar moral, dacă nu și legat de calitatea asistenței medicale, căci tratez pe toți la fel. Mulți se prezintă cu lucruri minore, dar îi accept. Nu pe toți îi accept, dar pe ei îi da, pentru că se prezintă ca fiind din Brănești. Atunci știu că mă încarc cu o serie de lucruri pe care le făceam când eram tânăr absolvent sau medic specialist, dar cred că pe undeva e și o obligație a mea de a acorda asistență de calitate și pentru lucruri minore acelora din localitatea în care m-am născut.

Cu siguranță vin la dumneavoastră pentru că vă respectă și pentru că își pun foarte multă încredere în ceea ce le spuneți

Au fost și cazuri extrem de dificile care nu și-au găsit rezolvarea în altă parte și atunci, ei neștiind, că în general așa se întâmplă să se facă diferențierea între cazurile grave, cazurile ușoare, ei vin și le acord acest privilegiu, pentru că mi se pare normal să fie așa. Şi nu numai celor din Brănești, dar și celor din județul Dâmbovița.

 Acești copii care vin la dumneavoastră cu speranța să poată merge, alerga, unii dintre ei vă asaltează apoi cu telefoane. Mai ţin  legătura cu dumneavoastră?

Da. În perioada când sunt mici sunt greu de abordat din anumite puncte de vedere și după ce devin mari mă caută singuri, iar acum după 34 de ani de experiență am avut ocazia să fac cunoștință cu familii în care a fost nevoie de intervenții operatorii pentru bunici, părinţi și pentru copii.

 

De ce e sistemul sanitar bolnav

Sunteți unul dintre cei mai importanți medici ai României. Avem alături de dumneavoastră o altă pleiadă de medici, cunoscuți la nivel modnial. Cu toate acestea, sistemul nostru medical este unul dintre cele mai proaste din lume, unul cu adevărat bolnav. Cum am ajuns să avem un sistem bolnav, care este unul plin de reputați profesori, care și inovează în medicină?

Problema noastră este că în mediul în care-și desfăşoară fiecare activitatea ar trebuie să facă eforturi de 10 ori, de 100 de ori mai mari pentru a face mult mai multe lucruri bune decât fac în realitatea. A doua chestiune este că mulți miniștri ai sănătății au ajuns acolo și n-au făcut altceva decât să se autodesființeze. Ca urmare, s-a ajuns la o desființare a sistemului medical românesc, pentru că nu există ca în sistemul german o regulă în privința utilizării fondurilor, ca ele să fie transparente. Nu există o comunicare exactă între diverse domenii ale sistemului medical românesc. Nu există disciplină și știți că acolo unde nu există disciplină, atunci sistemul nu funcționează cu siguranță. Dacă ar exista disciplină banii, chiar dacă sunt mai puțini, e adevărat, ar fi folosiţi cu rezultate mai bune.

Ați avut oferte de nerefuzat din străinătate. Poate 99% dintre medici din România ar fi acceptat fără să se gândească. Nu vă întreb motivele, dar vreau să ştiu dacă aţi regretat acea ofertă din Anglia?

Am ajuns la concluzia că nu trebuie să regret, pentru că v-am spus că provin dintr-o familie modestă care a știut din puținul pe care îl avea să îl organizeze astfel încât să mă țină și pe mine la facultate. În domeniul medicinei se vorbește despre tot felul de modalități prin care ar trebui să circule așa pe sub masă niște bani și se vorbește despre șpagă. Dorința mea, însă, a fost de a realiza ceva mult mai mare decât să am bani mulți sau foarte mulți. Sigur că acum aș fi avut un milion două de euro într-un card de diamant și viața ar fi fost altfel, dar să știți că satisfacțiile provin și din modul în care tu ești conștient că ai făcut ceva și eu cred că am făcut ceva pentru sănătatea copiilor din România, pe de o parte și pe de altă parte nu am să depun armele niciodată.

 

Doctorul care merge pe jos şi stă la bloc

Ştiu că locuiți la bloc și mergeți și cu metroul. Înțeleg că nu vă trebuie lux. Nu vă este neapărat necesar? Nu vă face fericit luxul?

Nu. Niciodată n-am trăit în lux. Niciodată nu am avut lux. Aș avea posibilitatea, dar nu îl prefer. Nu am avut orientarea în asemenea direcție, deși acum aș putea să fac acest lucru, dar nu îl fac.

 Înțeleg că și copiii dumneavoatră au urmat aceeași carieră. Le este greu să fie copiii doctorului Burnei?

 Da. Ei au ales această meserie probabil influențați de activitatea mea și a soției, pentru că și ea este medic. Au ales această cale deliberat, eu spunându-le că este foarte greu și foarte dificil.  Eu le-am spus lor că au avantaje în sensul că au posibilitatea de a lua de sus problemele, însă au și marele dezavantaj. Sunt copiii mei, dar pentru că eu am fost exigent cu mine însumi și sunt exigent și cu ei.

 Şi, ca orice copil care poartă un nume celebru, ajung să se lovească și de anumite mentalități.

Sigur că se lovesc și de mentalitățile unora, dar dorința mea și exigența mea la adresa lor care este legată de faptul că aș dori ca ei să fie la același nivel cu mine sau poate și mai mare.

În Dâmboviţa, comoditatea sistemului e prea mare 

În cariera dumneavoastră ați avut colaborări cu medici din Dâmbovița și cu spitalul județean?

Da. Eu am venit la Dâmbovița și am ținut un curs de câteva ore din dorința de a face ceva pentru județul Dâmbovița și acum am reiterat această problemă cu domnul doctor Sorin Aldea, șeful anestezist de la Târgoviște.

A fost și dorința mea de a pune problema ridicării centrelor județene la nivel european, astfel orice copil care stă în țara respectivă să beneficieze de asistență medicală la cel mai înalt nivel și în dorința asta am trecut mereu prin Târgoviște, însă a existat o anumită rezervă pe fondul că nu sunt fonduri, nu este personal. Centrul de chirurgie de la Dâmbovița trebuie revigorat. Am să încerc să iau legătura iar cu ei, deși sunt mult rezervați având în vedere că au o anumită vârstă și se apropie de pensie. Unii sunt prea tineri și în lupta asta dintre vechi și nou apare o discrepață care, la un moment dat nu-și găsește un trend sectorial ascendent. Am să mă deplasez odată special pentru un consult privind chirurgia și pediatrică pentru cei interesați, așa cum am mai făcut și cu siguranță voi încerca, așa cum am tot precizat la Focșani, Slobozia, Vrancea, unde m-au chemat special  şi unde aceste centre urmează să devină centre de nivel european. Sigur că eu am zis domnule, măcar dacă s-ar număra printre primele ele și județul Dâmbovița, unde am trăit și eu, însă acolo există așa o lentoare. Eu sper, e dorința mea să-i mobilizez. Din punctul acesta de vedere, cei din Slobozia și Focșani s-au mişcat admirabil.

 Care este relaţia dumneavoastră cu Dumnezeu? Vă însoţeşte în sala de operaţii?

Mama mea a fost o femeie credincioasă, creștin ortodoxă practicantă, care și acum are locul ei în casă unde își desăvârșește rugăciunile și respectă cu strictețe sărbătorile din calendar. Eu am făcut intervenții operatorii la limita dintre cunoscut și necunoscut, pentru că era singura modalitate prin care se putea readuce la viață.  Au existat anumite perioade de criză având în vedere că acele intervenții erau niște experimente chirurgicale în fond, și am simțit această revelație, care m-a ajutat în fond să-i ajut pe toți cei care s-au lăsat operați în cazurile acestea extreme.

 


Valeriana heidelbergcement
Iohanis

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro