ortooxacell kiss2022.gif Flax

Dâmbovița: Medicii de familie amenință că vor pune parafa jos dacă vor fi trimiși la domiciliul pacienților cu Covid – 19

Medicii de familie din județul Dâmbovița vor pune parafa jos dacă vor fi obligați să meargă acasă la domiciliul bolnavilor de Covid -19! Ministrul Sănătății vrea să îi implice oficial pe medicii de familie în tratarea pacienților cu SARS-COV-2! Acesta  dorește ca asimptomaticii Covid 19 și cei cu forme ușoare să nu se mai interneze, ci să rămână sub supravegherea medicilor de familie, care vor fi plătiți pentru aceste servicii medicale.

Doctorii de familie ar trebui să îi monitorizeze pe cei care au virusul, dar sunt asimptomatici. Astfel, aceștia nu ar mai ajunge în unitățile sanitare pentru analize atunci când află că sunt pozitivi, dar pot face programări pentru investigațiile praclinice.

Singurii care merg la spital și rămân internați sunt cei care au simptome, dar și alte boli. Doctorii de familie ar putea primi în jur de 100 de lei pentru monitorizara unui bolnav cu SARS -COV-2. Decizia ministrului Sănătății vine în contextul în care multe dintre spitalele dedicate îngrijirii celor cu SARS-COV-2 au locurile ocupate.

Președintele Asociației Medicilor de Familie Dâmbovița, dr. Ileana Dumitrescu ne-a declarat că medicii de familie au monitorizat tot timpul, încă de la debutul pandemiei, pacienții Covid-19, dar de la distanță, prin telefon,  whatsapp și alte mijloace de comunicare…

Reprezentanta medicilor de familie din județul Dâmbovița a ținut să sublinieze că medicii de familie, în marea lor majoritate, sunt persoane trecute de 60 de ani, deci sunt persoane considerate la risc, care nu au cum să se expună pericolului de a vizita pacienți Covid -19 la domiciliu… Asta fără a pune la socoteală că medicii de familie nu dispun de echipamentele de protecție speciale.

,,Pacientul Covid – 19 care se află la domiciliu este investigat de noi, așa cum am făcut și până acum, dar telefonic, prin whatsapp, la distanță, văd poze, lucruri din acestea. Așa am făcut și până acum și am avut atâția pacienți și am în continuare, pentru că a început să crească din nou numărul infectărilor… și dacă este unul infectat, mai sunt în casă și alte 2-5 persoane, poate 2-3 copii și un vârstnic.

Dar, eu, să mă duc la el acasă, să-l văd, pâi am pus parafa jos cu toții, pentru că am discutat cu colegii mei… și să se descurce cum vor. Noi, medicii de familie, suntem persoane trecute de 60 de ani majoritatea în județul Dâmbovița, și nu numai în Dâmbovița, în toată țara, pentru că asta este media, pentru că nu mai este nimeni tânăr.

Oricum este o vârstă care intră la risc, plus că fiecare mai are și câte altceva… Nu au decât să facă ce doresc… ’’,  a declarat președintele Asociației Medicilor de Familie Dâmbovița, dr. Ileana Dumitrescu.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media