ortooxacell kiss2022.gif Flax

Analize gratuite în timpul sarcinii și după naștere. Monitorizare în sarcină și pentru femeile fără asigurare medicală

De la începutul acestei luni, respectiv de la data de 1 iulie a.c. a fost adoptat un nou proiect în cadrul Ministerului Sănătății care vizează asigurarea din punct de vedere medical a femeilor însărcinate sau lăuze. Astfel, indiferent dacă acestea plătesc sau nu asigurare medicală, ele beneficiază de gratuitate la o serie de investigații medicale:

  • Luarea în evidență în primul trimestru de sarcină – o consultație gratuită;
  • O consulație gratuită pe lună pentru monitorizare, începând cu luna a 3-a și până în luna a 7-a de sarcină;
  • Două consultații gratuite pe lună începând din luna a 7-a și până la finalizarea sarcinii;
  • consultații de specialitate obstetrică-ginecologie;
  • O consultație la domiciliu a proaspetei mămici după ieșirea din maternitate;
  • O consultație la domiciliu a mamei la 4 săptămâni de la naștere.

Analize decontate:

  • hemoleucogramă completă;
  • determinarea la gravidă a grupei sanguine și RH-ului;
  • uree serică, acid uric seric și creatinină serică;
  • TGP, TGO, TSH;
  • glicemie;
  • examen complet de urină (sumar + sediment);
  • VDRL sau RPR;
  • testarea HIV;
  • evaluarea gravidei pentru infecții cu risc pentru sarcină (rubeolă, toxoplasmoză, infecție CMV, hepatită B și C);
  • secreție vaginală;
  • examen citologic cervico-vaginal Babeş-Papanicolau sau test de toleranță la glucoză per os +/-
  • hemoglobină glicată sau Biometrie fetală sau detecția streptococului de grup B;
  • ecografie de confirmare, viabilitate și datare a sarcinii.

În cazul sarcinilor cu risc, se pot adăuga următoarele:

  • dozare proteine urinare;
  • proteine totale serice;
  • ecografie obstetricală și ginecologică;
  • sodiu seric;
  • potasiu seric;
  • cardiotocografie (pentru evaluarea gravidelor cu uter cicatriceal în trimestrul III).
Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media