GĂEȘTI: Zeci de persoane evacuate după o explozie care a distrus complet un apartament și a avariat alte zeci
38 de persoane care locuiau în blocul 18 din Găești au fost evacuate în jurul orei 6, în această dimineață, după o explozie devastatoare. Într-unul dintre apartamente s-ar fi acumulat gaze care au dus la explozie, urmată de un incendiu. Toate cele 24 de apartamente au avut de suferit în urma deflagrației. Un bărbat de 48 de ani, care se afla în clădire, a fost rănit și preluat de o ambulanță, iar alți locatari au suferit atacuri de panică.
La fața locului a intervenit detașamentul ISU Găești, cu 2 autospeciale cu apă și spumă dar și un echipaj SMURD.
Sursa foto: cronica-gaestiului.ro
Info politica de confidentialitate