ortooxacell kiss2022.gif Flax

Victor Ponta către rectori: „Cred că principiul corect este cel al autonomiei universitare”

Premierul Victor Ponta a fost prezent vineri  conferința națională a rectorilor din România, eveniment găzduit de Universitatea Valahia din Târgovişte. Ponta le-a transmis rectorilor că susţine principiul autonomiei universitare:

„Vreau să mulțumesc tuturor rectorilor și cadrelor didactice din învățământul universitar, pentru că la acest stadiu împreună am reușit să îndreptăm câteva, să revenim la ceea ce cred că trebuie să fie principiul fundamental al autonomiei universitare, pentru că ideea centralistă care s-a văzut în Legea 1 cred că nu era soluția corectă pentru învățământul universitar. Nu cred că mai mult centralist și mai mult control din partea ministerului e ceea ce ne trebuie. De altfel, am și spus atunci că asemenea legi centraliste sunt făcute pe ideea că nu o să se schimbe niciodată miniștri. Dar, în realitate, totdeauna se schimbă ministrul.

Și, atunci, când ești ministru, nu-ți mai place centralizarea la minister. Deci, cred că principiul corect este cel al autonomiei universitare și, din acest punct de vedere, prin Ordonanța 49 am încercat să revenim la acel principiu. Mai este un lucru pe care l-am spus și nu vreau să fie interpretat greșit. Am vrut să elucidăm prevederile legale, în așa fel încât rectorii, decanii, profesorii să se ocupe de educație și nu să meargă prin tribunale pentru diverse incompatibilități și conflicte, care, probabil, nu există sau pe care neclaritatea legii le lăsa interpretabile. …Eu cred că 100% din energia, din timpul, valoarea profesorilor, a rectorilor, a decanilor trebuie să fie folosită  pentru  actul de educație, ținând cont de specificul, pentru că nu poți să spui că e la fel la medicină, la fel la Politehnică, la fel la Agronomie”. a spus primul ministru.

Ponta  a felicitat Universitatea Valahia pentru accesarea fondurilor europene pentru programe de cercetare:

„Acest proiect pe care l-am vizitat astăzi cred că reflectă avantajele folosirii în sens bun al fondurilor europene și vreau să vă rog pentru perioada 2014-2020 să ne ajutați să fie mai puțină birocrație, să fie mai rapide toate procedurile și să folosiți acești bani cât mai repede. …Vreau să felicit conducerea universității de aici, dar și celelalte 36 de universități, care au accesat fonduri pe programe de cercetare, sper ca toate fondurile pe care le aveți pentru infrastructură, pentru campusuri universitare să fie cât mai repede utilizate și acolo unde nu ajung fondurile europene, puneți de la buget” a mai precizat Victor Ponta.

ponta-conferinta-rectori2 ponta-conferinta-rectori4 ponta-conferinta-rectori1 ponta-conferinta-rectori

Distribuie:

2 comentarii la „Victor Ponta către rectori: „Cred că principiul corect este cel al autonomiei universitare””

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media