ortooxacell kiss2022.gif Flax

Se fac înscrieri pentru „CoolPeace“ – Școala de vară de studii baltice și nordice

Studenții din România au șansa de a se înscrie până pe 21 mai la Școala de Vară de Studii Nordice și Baltice “CoolPeace”, ce va avea loc la Târgoviște, în perioada 1-16 august 2015.

Programul se află la cea de-a treia ediție, fiind organizată din anul 2002, așa cum am aflat de la profesorul universitar Silviu Miloiu, director de proiect și director al Departamentului pentru Studii în Limbi Străine din cadrul UVT, și își propune să adâncească şi intensifice legăturile dintre România şi Norvegia şi Islanda, dintre România şi celelalte naţiuni din Scandinavia şi regiunea Mării Baltice.
Pentru a aduce mai aproape de studenţii participanţi valorile arealului cultural nordic, Şcoala de Vară “CoolPeace” a fost elaborată ca un program educaţional multianual de către Universitatea Valahia din Târgovişte în parteneriat cu Universitatea din Agder şi Universitatea din Oslo din Norvegia, cu Ambasada Lituaniei în România, Institutul Român pentru Acţiune, Instruire şi Cercetare în Domeniul Păcii şi Asociaţia Română pentru Studii Baltice şi Nordice. O componentă importantă a rolului de mediator al instituţiei şcolii de vară o reprezintă modulele de predare a tuturor limbilor naţionale vorbite în această regiune, începând de la limbile scandinave (norvegiană, islandeză, suedeză, daneză), trecând prin categoria celor finice (finlandeza şi estoniana) şi sfârşind cu cele baltice (limbile lituaniană şi letonă). Programul educaţional combină însuşirea limbilor vorbite în acest areal cu module dedicate predării istoriei, culturii, civilizaţiei şi geografiei nordice şi baltice. Cursuri de literatură, cultură şi film norvegian vor fi predate de profesori universitari din Norvegia, în vreme ce cursuri care abordează aspecte ale relaţiilor din spaţiul românesc şi cel septentrional sau valorile şi realităţile nordice, cu interferenţe până în România, vor fi oferite de profesori de la universităţi sau institute de cercetare din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca şi Târgovişte.
Grupul ţintă al şcolii de vara este alcătuit dintr-un număr de 50 de studenţi afiliaţi unor universităţi din România. Pentru apelul de aplicaţii deschis de organizatori sunt oferite 30 de locuri studenţilor din ciclul de licenţă. Celelalte locuri au fost deja ocupate de studenţi înscrişi în program din 2014 şi care au fost selectaţi automat prin prisma rezultatelor foarte bune obţinute. Candidaţii noi vor fi selectaţi în funcţie de punctajul obţinut la aplicaţiile depuse pe o platformă pusă la dispoziţia lor de Universitatea Valahia din Târgovişte la adresa următoare: http://dsls.valahia.ro/aplicatie2015.htm.

Programul se adresează atât studenţilor cât şi profesorilor lor, incluzând şi activităţi care au drept scop realizarea unui schimb de bune practici şi un transfer de expertiză între profesorii români şi cei străini. Prin urmare, în cazul studenţilor, rezultatele învăţării se referă la obţinerea de cunoştinţe, formarea de aptitudini şi competenţe în domeniul studiilor nordice şi baltice, în timp ce în cazul profesorilor acestea fac referire la însuşirea de noi metode de predare, inovatoare pentru România, prin intermediul transferului de expertiză cu partenerii norvegieni prezenţi în cadrul programului. Cursurile, seminariile, atelierele, dezbaterile şi vizitele vor contribui la deschiderea de noi orizonturi culturale, la conştientizarea de către tineri a diversităţii lingvistice şi nu în ultimul rând la înţelegerea interacţiunii şi diferenţelor dintre români şi popoarele nordice.

Programul este finanţat prin mecanismul financiar SEE (fonduri donate de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia), în cadrul Fondului de Burse, Programul de burse şi cooperare inter-instituţională în învăţământul superior.

Participarea la şcoală de vara este scutită de taxă. Studenţii vor primi, totodată, cazare în cămine studenţeşti şi o masă pe zi, în regim gratuit.

Termenul limită pentru oferirea rezultatelor evaluării este 31 mai 2015.

Mai multe informații despre regulamentul de înscriere și programul școlii de vară se găsesc pe site-ul Departamentului pentru Limbi Străine al Universității Valahia Târgoviște: http://dsls.valahia.ro.

 

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media