Școlile dâmbovițene, nevoite să cumpere frigidere pentru a păstra laptele pentru elevi. Vezi ce spun inspectorii școlari:

Inspectoratul Școlar Dâmbovița a primit până acum sute de solicitări pentru achiziționarea unor frigidere în care să fie păstrat laptele pe care îl primesc copiii în școli, după ce Direcția de Sănătate Publică a început să împartă amenzi responsabililor cu depozitarea și păstrarea laptelui din unitățile de învățământ.

Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă organizată de IȘJ, inspectorii școlari au declarat că soluția păstrării laptelui în frigidere i-a determinat pe directorii instituțiilor de învățământ care nu aveau deja frigidere să solicite cumpărarea acestora, iar multe dintre ele au fost sprijinite de primării pentru achiziționare.

„Pentru că DSP ul s-a apucat să-i amendeze pe directorii noștri , am făcut adrese către Consiliul Județean, către furnizor, și noi și școlile, și către autoritățile locale, și am spus: oameni buni, școlile nu sunt în stare să-și cumpere singure, că nu au prevăzut în buget. Primăria poate să-i ajute dacă vrea și dacă are bani și probabil că are. Avem 546 de unități școlare, unde se primește lapte , și solicitări sunt de vreo 262. Între timp, cred că au scăzut sub 100, pentru că primarii au și cumpărat între timp”, a declarat Ovidiu Băsceanu, inspector școlar general adjunct.


Firma care furnizează în prezent laptele micuților în școli este Lactate Natura, căreia i-a fost atribuit contractul de către CJ Dâmbovița, la sfârșitul anului trecut.

În ceea ce privește cornul și mărul, pentru acestea nu s-a luat încă nicio măsură specială de păstrare, iar calitatea acestora, așa cum semnalează mulți părinți din județ este, în multe școli, una proastă.

Citește și

Ce firme a ales CJD să-și bată joc de elevi în cadrul programului lapte- corn- măr!

 

 


Locuri de munca Restaurante


Gurmand + Raiman

 

Daca ti-a placut acest articol il poti distribui pe:

 

 

Un gand despre “Școlile dâmbovițene, nevoite să cumpere frigidere pentru a păstra laptele pentru elevi. Vezi ce spun inspectorii școlari:

  • 9 aprilie 2015 at 16:51
    Permalink

    Merele putrede, cornul, pardon, pâinea veche, iar laptele stricat gata. Doar trebuie să ne păstrăm reputația de Românie, nu?

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te rugam sa citesti politica de confidentialitate (click pe acest link) si sa bifezi casuta de mai jos daca accepti termenii si conditiile privind comentariile


#Citeste si:

Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Hotel Pestera Angajeaza - Locuri de munca Webhosting Armand Media Flax Gopo Star Sistems Security - Paza si protectie
Andrei House Livas locuri de munca