ortooxacell kiss2022.gif Flax

Liceul „Voievodul Mircea”, Târgovişte – tradiţie şi inovare în domeniul proiectelor europene

Începutul anului calendaristic a fost unul deosebit de bogat pentru liceul „Voievodul Mircea” din Târgovişte, în ceea ce priveşte derularea proiectelor cu finanţare europeană. Astfel, în perioada ianuarie-martie, peste 45 de elevi şi profesori ai liceului au fost implicaţi în mobilităţi de formare în Ţara Galilor, Turcia şi Franţa, dar au fost şi gazde pentru partenerii lor din Finlanda, Suedia şi Ţara Galilor.

Luna ianuarie a debutat cu două mobilităţi europene: 24 de elevi şi doi profesori însoţitori au participat la Ziua Euroscola, în cadrul Parlamentului European din Strasbourg, ca urmare a câştigării concursului „Educaţia schimbă vieţi”, organizat de Biroul European de Legătură al Parlamentului European în România în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale.  Pe data de 17 ianuarie, elevii liceului „Voievodul Mircea” din Târgoviște au avut ocazia de a participa la dezbaterile Parlamentul European, au votat și s-au bucurat de experienţă alături de alţi elevi câştigători ai competiţiei din toată Europa.

În acelaşi timp, şapte colegi de-ai lor însoţiţi de doi profesori au participat la prima reuniune de proiect din cadrul parteneriatului european ERASMUS+ „Reach for the stars” (Ţinteşte spre stele), vizitând şcoala coordonatoare din Cardiff, Ţara Galilor. Pe parcursul celor trei zile de mobilitate (15-17 ianuarie), elevii LVM-işti şi-au reprezentat cu mândrie instituţia de învăţământ, implicându-se în diverse activităţi menite să îi determine să îşi crească aspiraţiile de viitor. Acestia au participat la ateliere lingvistice de galeză şi mandarină, ateliere culinare unde au învăţat să pregătească faimoasele prăjiturele galeze, activităţi sportive şi de relaţionare, perfecţionându-şi, în acelaşi timp, exprimarea în limba engleză alături de vorbitori nativi, dar şi de elevi din Turcia şi Italia.

În legătură cu participarea la această mobilitate, eleva Joiţa Sorina, de la clasa a IX-a B, afirmă : „Participarea la proiectul Reach for the stars a fost, cu siguranţă, cea mai frumoasă experienţă trăită. Erasmus+ este, cu certitudine, despre cunoaştere… să cunoşti oameni noi, să cunoşti o lume, un mediu nou, şi să te cunoşti pe tine. ”

Luna februarie a fost marcată de vizita, în judeţul Dâmboviţa, a unor grupuri de profesori din Finlanda, Suedia şi Ţara Galilor, în cadrul proiectului NEETs (Not in Education, Employment or Training). Coordonat de Cardiff City Council, Marea Britanie, proiectul NEETs se desfăşoară pe durata a 3 ani şi se axează pe tinerii ce nu sunt cuprinși în educație, nu ocupă un loc de muncă si nu sunt cuprinși în formare. Parteneriatul dintre Ţara Galilor, România, Suedia şi Finlanda îşi propune să analizeze cauzele şi barierele ce îi determină pe mulţi tineri să se alăture fenomenului NEETs şi să dezvolte, în acelaşi timp, strategii care să combată acest fenomen negativ. La nivel naţional, proiectul este coordonat de Inspectoratul Şcolar Judeţean, iar liceul „Voievodul Mircea” din Târgovişte participă în calitate de partener, alături de şcoala gimnazială „Matei Basarab”, liceul „Ion Ghica”, Răcari, CJRAE şi Asociaţia „Tineri pentru Europe de Mâine”. În cadrul întâlnirii de la liceul „Voievodul Mircea”, grupul de lucru a analizat metodele formale, informale şi non formale pe care şcolile le-ar putea aplica în vederea prevenirii abandonului timpuriu al studiilor.

Nu în ultimul rând, în luna martie, un grup de 10 elevi ai liceului, însotit de 2 profesori coordonatori, a participat la prima reuniune din cadrul proiectului „Combatting against Discrimination and Bullying”, la şcoala parteneră din Antalya, Turcia. Sub motto-ul „Be a buddy, not a bully”, elevi şi cadre didactice din Italia, Estonia, Franţa, România şi Turcia au prezentat instituţiile din care provin şi au pus bazele unei colaborări ce se va derula pe parcursul a 2 ani şcolari. În perioada 2-6 martie, elevii reprezentanţi ai fiecărei ţări au analizat cauzele comportamentului de tip bullying în mediul şcolar, au împărtăşit din experienţele lor şi au propus soluţii de prevenire. Parteneriatul va continua prin întalnirea gazduită de liceul „Voievodul Mircea”, în luna mai a acestui an şcolar.

Echipa de proiecte şi programe europene, liceul „Voievodul Mircea”, Târgovişte

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media