Județul Dâmbovița are o semifinalistă LicArt și în luna noiembrie. Vezi cine este:

Magazin Orient

S-a încheiat și a doua luna de înscrieri la Festivalul Național de Arte pentru Liceeni – LicArt, cel mai mare concurs din România, ajuns la ediția a 14-a!  Până acum s-au înscris peste 500 de liceeni din întreaga țară. Aceștia concurează deja cu peste 1000 de creații la secțiunile: poezie și fotografie (categoriile alb-negru, portret și diverse).
La sfârșitul lui noiembrie, juriul condus de jurnalistul și omul de cultură Radu Herjeu, directorul Festivalului, a desemnat creațiile semifinaliste ale lunii: 32 de poezii, 21 de fotografii alb-negru, 22 de fotografii portret și 19 fotografii diverse, ce pot fi regăsite pe www.licart.ro.

Județul Dâmbovița are o finalistă la secțiunea poezie prin eleva Ioana Diaconescu, de la C.N.N.Titulescu Pucioasa. (vezi AICI poezia cu care a intrat în concurs).

Luna trecută, județul nostru a avut patru semifinaliste la acest concurs. (PATRU ELEVE DÂMBOVIȚENE, PRIMELE SEMIFINALISTE LA FESTIVALUL LICART. VEZI CINE SUNT:)

Ca în fiecare an, toate acestea vor fi jurizate la finalul concursului de personalități recunoscute din arta fotografică și literatură ce vor stabili finaliștii actualei ediții a LicArt, care vor fi invitați în Tabăra de Creație ce se va desfășura vara viitoare.
Dar înscrierile continuă până la sfârșitul lui martie! Regulamentul și multe alte informații despre festival se găsesc pe site-ul www.licart.ro .

LicArt, cel mai mare concurs din Romania, e pe cale sa devina una dintre cele mai puternice mișcări culturale din țară. De 14 ani, zeci de mii de liceeni au avut oportunitatea de a-și măsura forțele artistice, de a-și arăta talentul și de a fi apreciați de personalitati remarcabile .

LicArt a stimulat simțul artistic al multor tineri, nu doar prin organizarea celui mai mare concurs de acest gen, prin oferirea la finalul fiecărei ediții a unor premii deosebite sau a posibilității de a participa la work-shop-uri susținute de profesioniști, dar, în primul rând, prin faptul că oferă an de an posibilitatea ca o nouă generație să fie integrată în Familia LicArt.

Valeriana Comedie




Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro