Învăţare activă la Liceul “Nicolae Ciorănescu” prin Programul  Erasmus+

În perioada 4-5 aprilie  2019, Liceul Tehnologic “Nicolae Ciorănescu” a fost gazda celei de-a doua întâlniri  transnaționale din cadrul  proiectului  finanţat de Comisia Europeană prin Programul Erasmus+ cu nr. de identificare 2018-1-IT01-KA202-006882, “Innovative and applicative methods in work based learning”, adresat, în primul rând, profesorilor care predau în învăţământul tehnic şi profesional . Au participat cadre didactice şi reprezentanţi ai agenţilor economici din cele patru țări partenere: Finlanda, Italia, Turcia și România.

Scopul proiectului este de a dezvolta abilitățile de predare ale celor implicaţi, astfel încât aceștia să poată planifica, implementa, evalua și dezvolta activităţi educaționale în colaborare cu alţi colegi, în contexte de învățare la locul de muncă.  Instruirea, realizată de profesori de la Universitatea Haaga-Helia din Helsinki, are în vedere aplicarea  metodelor de învățare prin colaborare şi a celor centrate pe elev pentru a ne asigura că dobândirea competenţelor profesionale este reală și de înaltă calitate.

Agenda întâlnirii a cuprins, pe lângă abordarea unor aspecte legate de curriculum, de ghidul şi de plaforma web de studiu, de crearea  unui kit de instrumente pentru învăţarea bazată pe muncă, o vizită la  NIMET SRL, agent economic partener, care susţine financiar elevi ai Liceului Tehnologic “Nicolae Ciorănescu”, prin acordarea unor burse profesionale şi prioritate la angajare după finalizarea studiilor.

Proiectul se derulează în perioada 2018-2021 şi cuprinde schimburi de experienţă şi sesiuni de formare în Finlanda, Italia, Turcia, România.

 Coordonator proiect, prof. Dogaru Alina

Responsabil diseminare, prof. Lăzărescu Lia

Valeriana




Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro