ortooxacell kiss2022.gif Flax

În săptămâna “ȘCOALA ALTFEL”, peste 1000 de elevi dâmboviţeni au vizitat I.S.U. „Basarab I” Dâmboviţa

În perioada desfăşurării programului educaţional „ŞCOALA ALTFEL: Să știi mai multe, să fii mai bun!”, peste 1000 de copii şi elevi din instituţiile de învăţământ dâmboviţene au fost oaspeţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmboviţa care, în perioada 06 – 10 aprilie 2015 a organizat „Ziua Porţilor Deschise” în toate subunităţile inspectoratului.

         Cu acest prilej, copiii şi elevii dâmboviţeni au vizitat aceste subunităţi de intervenţie, unde au putut vedea tehnica şi echipamentele utilizate pentru diferite tipuri de intervenţie, primind informaţii despre misiunile pe care le desfăşurăm şi câteva sfaturi pentru prevenirea incendiilor.

Cei mai mici au fost foarte încântaţi să urce în “maşinile de pompieri” şi să probeze “pe viu” câteva accesorii din costumele de intervenţie ale pompierilor, marea majoritate având dorinţa de a se poza cu casca de pompier.

În afara autospecialelor de intervenţie, cei mai mari şi-au manifestat interesul faţă de “bombiţele” (machetele de muniţie) expuse la atelierul pirotehnic, unde au primit explicaţii despre modul în care trebuie să acţioneze în cazul găsirii unor elemente de muniţie rămase neexplodate din timpul celor două conflagraţii mondiale.

  De asemenea, vizitatorii au trecut şi pe la punctul de informare preventivă, unde au primit diverse materiale informative (reviste, pliante, flayere) care conţin date despre activitatea pompierilor dâmboviţeni, măsuri preventive şi modul de acţiune în diferite situaţii de urgenţă.

A fost cu adevărat o încântare şi o bucurie pentru noi toţi să-i vedem pe aceşti copii admirându-ne munca pe care o desfăşurăm zi de zi, 24 de ore din 24, în folosul comunităţii, pentru protejarea şi salvarea vieţii, a bunurilor materiale şi a mediului.

Poate că, în viitor, o parte dintre aceşti micuţi ne vor înlocui, îmbrăţişând această nobilă meserie de pompier, devenind astfel o nouă generaţie de salvatori.

COMPARTIMENT INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

ISU (1) ISU (3) ISU scoala (1) ISU scoala (2)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media