European Christmas Tree Decoration Exchange 2018

European Christmas Tree Decoration Exchange 2018 este un proiect care presupune realizarea şi schimbul de podoabe pentru bradul de Crăciun lansat de Centrul EUROPE DIRECT Wrexham – Wales – Marea Britanie. Programul se va derula în perioada octombrie – decembrie 2018 şi este dedicat şcolilor, respectiv cadrelor didactice şi elevilor din clasele I-IV, bibliotecilor publice sau altor instituţii care lucrează cu copii cu vârste între 6 şi 11 ani.

Înscrierile se fac în perioada 8 iulie – 21 septembrie 2018, ora 16.00 (pe principiul ”primul venit, primul servit”) NUMAI ACCESÂND SITE-UL Centrului EUROPE DIRECT Târgoviște la adresa: https://www.edtargoviste.ro/index.php, dând click pe baner-ul dedicat proiectului. Persoana de contact – Vlăduţ Andreescu, telefon 0724477991, 0345100581 sau 0345100582.

Înscrierea este valabilă numai dacă sunt transmise complet şi corect datele solicitate în formularul de înscriere, respectiv: numele instituţiei, adresa poştală completă (inclusiv cod poştal), e-mail instituţie, telefon, site (dacă există), blog sau pagină de facebook etc (opţional), nume şi prenume coordonator la nivel de instituţie (un singur coordonator/instituţie care poate să fie ajutat de MAXIM 3 persoane/cadre didactice), telefon mobil şi e-mail coordonator la care se adaugă, dacă este cazul, lista cu nume, prenume şi funcţia altor cadre implicate în proiect și numărul copiilor care vor fi implicați (obligatoriu). Anul 2018 înseamnă anul nouă consecutiv de proiect pentru Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte şi instituţii de educaţie din judeţ și din țară prin care sunt promovate tradiţiile românilor de Crăciun în ţările Uniunii Europene participante.

Cu o parte din decoraţiunile primite de la instituţiile înscrise în program, Centrul EUROPE DIRECT Târgovişte va împodobi un Brad de Crăciun şi va organiza un spectacol împreună cu instituţiile dâmboviţene ce vor fi incluse în proiect şi alţi parteneri în luna decembrie 2018.

Ce înseamnă European Christmas Tree Decoration Exchange 2018?

Şcolile/bibliotecile/instituţiile care se vor înscrie în acet proiect paneuropean vor fi organizate pe grupe de schimb de podoabe pentru bradul de Crăciun care vor cuprinde cel mult 30 de parteneri din diferite ţări ale Uniunii Europene. Copii coordonaţi de cadre didactice (sau alt personal) vor realiza pachete cu obiecte, podoabe pentru bradul de Crăciun, mesaje, felicitări, precum şi pachete informative prin care sunt prezentate obiceiuri, tradiţii şi reţete culinare de preparate ce se realizează în această perioadă specifice judeţului şi/sau ţării noastre. Toate acestea vor fi transmise instituţiilor partenere. Astfel, pe parcursul lunii decembrie toţi copiii, dar şi adulţi, elevi, părinţi, bibliotecari sau cadre didactice, toţi cei implicaţi în Schimb de podoabe pentru bradul de Crăciun vor primi cadouri din toată Europa.

De ce acest proiect?

Şcolile/instituţiile implicate vor obţine în acest mod materiale didactice utile pentru mai multe domenii ale cunoaşterii umane, iar copii vor învăţa mai uşor şi vor afla foarte multe detalii despre alte ţări ale Europei din punct de vedere geografic, istoric, despre limbile vorbite la nivel european şi despre ceea ce înseamnă să fii cetăţean european.


Valeriana heidelbergcement

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro