După contestații: 1833 de absolvenţi au reuşit să promoveze examenul maturităţii, de la 1779

  • După contestaţii, procentul de promovabilitate la Bacalaureat a crescut de la 59,12%  la 60,92%, la nivelul judeţului Dâmboviţa
  • În „topul” liceelor cu cei mai mulţi absolvenţi promovaţi la examenul de Bacalaureat din acest an se situează Colegiul Naţional „Constantin Cantacuzino”, pe locul secund este Colegiul Naţional „Ienăchiţă Văcărescu”, urmat de Colegiul Naţional „Constantin Carabella”.
Soluţionarea contestaţiilor de la Bacalaureat a dus la creşterea procentului de promovabilitate de la 59,12%  la 60,92 %, la nivelul judeţului Dâmboviţa!

Potrivit Calendarului pentru Bacalaureat 2019, rezultatele finale după sesiunea iunie – iulie trebuiau afişate sâmbătă, 13 iulie, până în orele prânzului, însă Ministerul Educaţiei a devansat termenul, drept pentru care rezultatele au fost publicate încă de vineri seară. Deci, afişarea rezultatelor după contestaţii, pentru prima sesiune a examenului de Bacalaureat din acest an, a adăugat un fragil 1,8% la gradul de promovabilitate de la bac, ceea ce înseamnă că numărul elevilor respinşi a scăzut de la 1230 la 1176, iar numărul total al celor care au reuşit să promoveze examenul maturităţii în judeţul Dâmboviţa este de 1833. Înaintea contestaţiilor au promovat examenul numai 1779 de candidaţi. După contestaţii, mediile au crescut în felul următor:  475 de elevi au obţinut între 6 şi 6,99, după ce în prima fază nu erau decât 438; între 7- 7,99  au obţinut 425 de elevi, de la 423;  între 8 şi 8,99  au fost 514 de elevi, iar între 9 şi 9,89  au fost 418. Reevaluarea lucrărilor nu a dus şi la creşterea mediilor de 10. Singura medie de 10 din judeţul Dâmboviţa rămâne cea  obţinută de Ramona Stoica, de la Colegiul Naţional ,,Ienăchiţă Văcărescu’’.

În „topul” liceelor cu cei mai mulţi absolvenţi promovaţi la examenul de Bacalaureat din acest an se situează Colegiul Naţional „Constantin Cantacuzino”, pe locul secund este Colegiul Naţional „Ienăchiţă Văcărescu”, urmat de Colegiul Naţional „Constantin Carabella”. Liceul Tehnologic Voineşti a rămas în continuare cu procentul de promovabilitate 0%, fiind singurul din judeţ în această situaţie. Cei care nu au reuşit să promoveze examenul de Bacalaureat trebuie să se pregătească pentru sesiunea din toamnă. Înscrierile pentru cea de-a doua sesiune se vor derula între 15 şi 19 iulie, iar probele din sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2019 se vor desfășura între 21 august și 7 septembrie.

 


Valeriana heidelbergcement


Gurmand + Raiman caleatargovetilor
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro