Dronă controlată prin bluetooth și tub cu flăcări, invenții ale studenților de la Valahia la concursul ”ROBOŢI ÎN ACŢIUNE” (FOTO)

Distribuie:

Facultatea de Inginerie Electrică, Electronică şi Tehnologia Informaţiei, din cadrul Universităţii “Valahia” din Târgovişte, împreună cu Societatea de Robotică din România, filiala Târgovişte şi Liga Studenţilor, a organizat astăzi cea de-a VIII-a ediţie a CONCURSULUI PROFESIONAL ”ROBOŢI ÎN ACŢIUNE”.

Evenimentul, desfășurat în cadrul Zilelor Academice ale Științei și Tehnicii târgoviștene, a avut loc în corpul A, al Facultăţii de Inginerie Electrică, Electronică şi Tehnologia Informaţiei, din campusul Universității Valahia, unde studenții înscriși cu proiecte în competiție și-au expus lucrările.

Am făcut acest concurs pentru studenți, pentru a-i ajuta acum, înainte de licență, disertație și, eventual, pentru a-i și angaja, dacă se poate, pentru că am chemat aici și mediul industrial ca să stabilească anumite legături, contacte cu ei. Anul acesta avem 11 aplicații, de natură robotică, mecatronică, automatică și IT, de regulă. Unele sunt făcute în premieră, cum este drona sau frezarea în lemn, o mașină de comandă numerică și computerizată și avem și alte aplicații distractive, care conțin foarte multe cunoștințe și știință, pe partea de inginerie. Anul acesta, avem doar studenți de la universitatea noastră“, ne-a declarat Paul Ciprian Patic, conferențiar în cadrul departamentului Automatică și Informatică, din cadrul Facultății de Inginerie Electrică, Electronică și Tehnologia Informației.

Cele mai bune lucrări au fost și premiate, chiar dacă doar cu diplome. Profesorul Patic s-a declarat, însă, optimist că la următoarele ediții se vor găsi și sponsori, care să ofere premii mai substanțiale.

 

roboti valahia (3)

DSC_0004_800x533 roboti valahia (1)  roboti valahia (4) roboti valahia (5) roboti valahia (6) roboti valahia (7) roboti valahia (8)

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro