ortooxacell kiss2022.gif Flax

(FOTO) Asociația ”Eu Pot Târgoviște” s-a întors cu 12 medalii de la Special Olympics România 2015

Fundația Special Olympics din România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Tîrgu Mureș și Consiliul Județean Mureș, cu sprijinul Fundației Vodafone România, a organizat, în perioada 29 mai – 1 iunie, cel mai mare eveniment sportiv din 2015 pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale – Jocurile Naționale Special Olympics România 2015. La eveniment au participat 300 de sportivi cu dizabilități intelectuale de la diverse asociații, organizații și școli speciale. Aceștia au concurat la competiții sportive de atletism, badminton, bocce și înot, care s-au desfășurat la Sala de sport „Anton Pongracz” și la bazinul de înot din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Tîrgu Mureș.

Și județul Dâmbovița a fost reprezentat la acest eveniment de către o delegație a Asociației ”Eu Pot Târgoviște”, formată din 6 sportivi și 4 voluntari. Aceștia sunt: Dragoș Alexe, Adrian Ursache, RaduGraor, Gabriel Luca, Maria Burcea, Radu Teodorescu și voluntarii Filip Vlad, Mihaela Radu, Luminița Neagoe și Toma Radu.

Potrivit informațiilor oferite de Gabriel Toma Radu, voluntar al Asociației ”Eu Pot Târgoviște”, probele la care au concurat sportivii dâmbovițeni au fost atletism, de unde s-au întors cu 5 medalii de aur și una de argint, și înot, de unde s-au întors cu două medalii de aur, două de argint și două de bronz.
La înot aur, probele au fost pentru 25 de metri asistat și 5o de metri liber.

Partenerii Asociației ”Eu Pot Târgoviște, care au făcut posibilă deplasarea și sunt alături de membrii asociației permanent, sunt Rotary Club, Universitatea Valahia, Mihaela Rădulescu zumba, Pyramis, SC Meda SRL, AITT Târgoviște și Restaurant Casa Vecchia.

Evenimentul Special Olympics România 2015 a fost organizat cu sprijinul Fundației Vodafone România, având ca parteneri Consiliul Județean Mureș, Primăria Municipiului Tîrgu Mureș, Universitatea de Medicină și Farmacie Tîrgu Mureș, Asociația Down Mureș, Fundația Alpha Transilvană, Centrului Școlar pentru Educației Incluzivă Nr. 2, Colegiul Național „Unirea”, Școala Populară de Arte, Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport București, SMURD Tîrgu Mureș, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Horea” al Județului Mureș, Inspectoratul Județean de Poliție Mureș, Inspectoratul de Jandarmi Județean „col. Sabin Motora” Mureș, Fundația Golisano, Club Lions, Essilor România, Safilo, Audiolux, Sonnorom, Otomed, Herbalife România, 7card , Fundația Motivation România, Asociația React, Radio România, Radio România Tîrgu Mureș, Nivea, Colgate, Rostar.

Zilele de 29 și 30 mai au fost dedicate evaluărilor medicale gratuite, la care au participat toți sportivii Special Olympics, oferite de către medici specialiști voluntari și studenți ai Universității de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș și ai Facultății de Medicină Dentară din cadrul UMF Tîrgu Mureș. În cele două zile s-au desfășurat evaluări medicale la 6 discipline ale proiectului „Sportivi Sănătoși”: Special Smiles, Opening Eyes, Healthy Hearing, FitFeet, Health Promotion și FUNfitness. Cu sprijinul partenerilor, sportivii au primit o varietate de servicii medicale de calitate, în urma cărora au beneficiat de recomandări în vederea îmbunătățirii funcțiilor restante și unde a fost cazul, pe baza prescripțiilor au primit gratuit ochelari de vedere sau de soare (Lions, Safilo și Essilor).

Fundaţia Special Olympics din România a fost înfiinţată în noiembrie 2003, ca parte integrantă a mişcării sportive internaţionale Special Olympics. Special Olympics oferă persoanelor cu nevoi speciale şansa de a-şi descoperi şi dezvolta potenţialul şi calităţile sportive prin intermediul programelor de pregătire şi al evenimentelor competiționale. Astfel, sportivii Special Olympics au ocazia de a deveni membri activi ai familiei şi ai comunităţii din care fac parte. Special Olympics constituie o experienţă care insuflă energie, sănătate, încredere în sine şi bucuria de a trăi.

special olpympics11119167_1642775582612252_2029686078_n 11121489_1642776389278838_837510238_n 11287365_1642776032612207_522622636_n 11287381_1642776702612140_554769144_n 11289662_1642777895945354_354319853_n 11304072_1642776172612193_482943424_n 11329041_1642775915945552_802526327_n

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media