Să nu ne „ferim” de cuvintele adesea ocolite de falsele cronologii contemporane… OCTAVIAN SOVIANY este unul dintre marii scriitori ai literaturii de azi. A fost tradus în franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană, maghiară, polonă, slovenă, bulgară etc. S-a spus că este unul dintre cei mai plini de substanță născocitori de istorii pe care-i avem. Pe lângă poezie, critică literară şi romane, a scris şi piese de teatru, unele dintre ele montate pe scenele din ţară, a tradus din marii clasici ai literaturii universale. Suntem recunoscători pentru că ne-a dat posibilitatea de a le oferi cititorilor noștri, de la Gazeta Dâmboviței, la fiecare sfârșit de săptămână, un regal de poezie…
Poezii de azi
1.
Pe scaunul din
faţa mea
te-ai aşezat tu.
Deocamdată
eşti invizibilă.
Îţi simt doar
mirosul.
Căldura
trupului tău
îmi pătrunde
în degete,
iar sub rochia neagră
îţi întrezăresc
sânii şi umerii.
Nişte coline pietroase
pe care
nu creşte nimic.
Nici măcar buruienile.
Marginile paharului mi se par
buzele unei femei,
trecute de treizeci de ani
şi flămânde de dragoste.
Apoi ospătarul
mă anunţă că
e ora închiderii.
Ies din local
şi singurătatea
mă ajunge din urmă.
Poartă pantofii tăi
şi e îmbrăcată
cu hainele tale.
Mă pregătesc
să scriu un poem
scurt şi trist
ca o
masturbare.
2..
Ne aşteptăm
unul pe celălalt.
Fiecare în altă
staţie de
tramvai,
cu
umbrelele desfăcute.
Apa Sâmbetei curge
dinspre mine spre tine,
mohorâtă şi
plină de
mâl.
Dar într-o zi vor veni
neputinţa, bătrâneţea şi boala.
Goliciunea ta o să semene
cu o peliculă
spălăcită de epocă.
Iar la telefonul meu
o să-ţi răspundă
numai ecoul.
3.
În seara asta eşti tristă
ca o ţară cu
lacuri şi cu păduri
nestrăbătute de
oameni.
Visezi
că faci dragoste
cu un nor,
iar vântul îţi
ridică puţin
poalele rochiei.
Sângele meu
vine spre tine
ca un strigăt
de raţă sălbatică.
Poezii mai de demult…
1.
Tocmai
m-am întors din războiul
de o sută de ani.
Am o rană la pântece.
Am nişte degete
boante de ucigaş.
Nu-ţi aduc
decât un
un pumn de funingine.
Şi o să intru în tine
ca într-un muzeu al pendulelor
unde timpul are
dinţi de aur
şi măsele de platină.
2.
M-ai atins
peste tot. Mi-ai făcut
umerii mai puternici
şi braţele mai
vânjoase.
Umbra sânilor tai
mi-a răcorit
tâmplele,
picături de
miere sălbatică
ţi se
prelingeau de pe coapsele
pline de muguri.
Genunchii tăi semănau
cu prima ninsoare a anului.
Acum porţi o
rochie neagră.
Între braţele tale
e doar puţin fum.
Şi îmi ţii între buze
ca pe un bob
mare şi roşu de grindină
ultima
picătură de sânge.
3.
patroana
Poartă sacouri severe
ca o institutoare
de pe timpul lui
spiru haret.
Viaţa a înrăit-o.
Ne scrutează prin ochelari
încercând să ghicească
cât mai are de tras
fiecare din noi.
Nu-i punem prea mult
răbdarea la încercare.
Catastiful ei de
datornici e plin de
cruci negre.
Tălmăciri…
apollinaire
O fantomă din nori
Cum era ajunul lui paisprezece iulie
Către orele patru după-amiază
Am coborât în stradă ca să văd saltimbancii
Aceşti inşi care-şi fac numerele în aer liber
Încep să fie rari la Paris
În tinereţea mea vedeai mult mai mulţi decât astăzi
Au plecat aproape toţi în provincie
Am luat-o pe bulevardul Saint-Germain
Iar într-o piaţetă situată între Saint-Germain-des-Près şi statuia lui Danton
Am întâlnit saltimbancii
Mulţimea îi înconjura tăcută şi resemnată să aştepte
Mi-am făcut un loc în cercul acela ca să pot vedea tot
Greutăţi formidabile
Oraşe din Belgia ridicate cu braţul întins de un muncitor rus din Longwy
Haltere negre şi găunoase ce au drept tijă un fluviu coagulat
Degete răsucind o ţigară amară şi delicioasă ca viaţa.
Numeroase covoare murdare acopereau solul
Covoare cu cute care nu vor fi netezite vreodată
Covoare aproape în întregime de culoarea pulberii
Pe care au rămas nişte pete verzi şi galbene
Aşa ca o melodie care te urmăreşte
Uită-te la personajul acela slăbănog şi sălbatic
Cenuşa strămoşilor i-a apărut pe obraji în chip de barbă încărunţindă
Îşi poartă în felul acesta întreaga ereditate te pe faţă
Pare că ar visa viitorul
Învârtind maşinal de manivela unei flaşnete
În a cărei voce tărăgănată se tânguiesc minunat
Glu-glurile notele false surdele gemete
Saltimbancii nu se mişcau
Cel mai bătrân dintre ei avea un maieu de culoarea rozului violaceu pe care o au în obraji
unele tinere proaspete dar aproape de moarte
Asemenea rozuri se cuibăresc mai ales în cutele care le încercuiesc adeseori gura
Sau aproape de nări
Acest roz este un roz trădător
Omul acela purta astfel pe spate
Culoarea urâtă a plămânior săi
Braţe braţe aflate pretutindeni în gardă
Al doilea saltimbanc
Era îmbrăcat doar în propria-i umbră
L-am privit multă vreme
Dar faţa lui mi-a scăpat în întregime
Era un om fără cap
Al treilea în sfârşit avea aerul unui golan
Aerul unui apaş bun şi pilangiu deopotrivă
Cu nădragii-i bufanţi şi cu şosetele lui cu jartiere
N-ar fi avut după haine înfăţişarea unui codoş
Muzica a tăcut şi a început târguiala cu publicul
Care punând bănuţ la bănuţ a aruncat pe covor doi franci cincizeci
În locul celor trei franci pe care-i ceruse bătrânul drept preţ pentru toate năzdrăvăniile
Dar când a devenit limpede că nimeni nu va mai da vreo para
S-au decis să-i dea drumul la comedie
De sub flaşnetă a ieşit un saltimbanc mic de de tot îmbrăcat într-un roz de plămân
Cu tivuri de blană la încheieturile mâinilor şi la glezne
Scotea nişte strigăte scurte
Şi saluta îndepărtându-şi gentil antebraţele
Mâinile desfăcute
Cu un picior dus înapoi gata să facă o genoflexiune
A salutat astfel cele patru puncte cardinale
Şi când a început să păşească pe o bilă
Corpul său subţirel a devenit o muzică aşa delicată că niciunul dintre privitori n-a rămas insensibil
Un mic spirit fără nimic omenesc
îşi punea fiecare
Iar această muzică a formelor
A nimicit-o pe cea a flaşnetei mecanice
Pe care o mânuia insul cu strămoşii pe faţă
Micul saltimbanc a făcut roata
Atât de armonios
Că flaşneta a încetat să mai cânte
Iar flaşnetarul şi-a ascuns faţa în mâinile
Cu degete ca nişte moştenitori ai destinului său
NIşte fetuşi minusculi îi ieşeau din barbă
Noi strigăte de Piei Roşii
Muzică angelică a copacilor
Dispariţie a copilului
Saltimbancii şi-au ridicat halterele mari până unde îi ţineau braţele
Au jonglat cu greutăţile
Dar fiecare spectator căuta în el însuşi copilul miraculos
Secol o secol al norilor