UN REGAL DE POEZIE – Octavian SOVIANY

Să nu ne „ferim” de cuvintele adesea ocolite de falsele cronologii contemporane… OCTAVIAN SOVIANY este unul dintre marii scriitori ai literaturii de azi. A fost tradus în franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană, maghiară, polonă, slovenă, bulgară etc. S-a spus că este unul dintre cei mai plini de substanță născocitori de istorii pe care-i avem. Pe lângă poezie, critică literară şi romane, a scris şi piese de teatru, unele dintre ele montate pe scenele din ţară, a tradus din marii clasici ai literaturii universale. Suntem recunoscători pentru că ne-a dat posibilitatea de a le oferi cititorilor noștri, de la Gazeta Dâmboviței, la fiecare sfârșit de săptămână, un regal de poezie

Poezii de azi

1.

Pe scaunul din

faţa mea

te-ai aşezat tu.

Deocamdată

eşti invizibilă.

Îţi simt doar

mirosul.

Căldura

trupului tău

îmi pătrunde

în degete,

iar sub rochia neagră

îţi întrezăresc

sânii şi umerii.

Nişte coline pietroase

pe care

nu creşte nimic.

Nici măcar buruienile.

Marginile paharului mi se par

buzele unei femei,

trecute de treizeci de ani

şi flămânde de dragoste.

Apoi ospătarul

mă anunţă că

e ora închiderii.

Ies din local

şi singurătatea

mă ajunge din urmă.

Poartă pantofii tăi

şi e îmbrăcată

cu hainele tale.

Mă pregătesc

să scriu un poem

scurt şi trist

ca o

masturbare.

2..

Ne aşteptăm

unul pe celălalt.

Fiecare în altă

staţie de

tramvai,

cu

umbrelele desfăcute.

Apa Sâmbetei curge

dinspre mine spre tine,

mohorâtă şi

plină de

mâl.

Dar într-o zi vor veni

neputinţa, bătrâneţea şi boala.

Goliciunea ta o să semene

cu o peliculă

spălăcită de epocă.

Iar la telefonul meu

o să-ţi răspundă

numai ecoul.

3.

În seara asta eşti tristă

ca o ţară cu

lacuri şi cu păduri

nestrăbătute de

oameni.

Visezi

că faci dragoste

cu un nor,

iar vântul îţi

ridică puţin

poalele rochiei.

Sângele meu

vine spre tine

ca un strigăt

de raţă sălbatică.

 

Poezii mai de demult…

1.

Tocmai
m-am întors din războiul
de o sută de ani.
Am o rană la pântece.
Am nişte degete
boante de ucigaş.
Nu-ţi aduc
decât un
un pumn de funingine.
Şi o să intru în tine
ca într-un muzeu al pendulelor
unde timpul are
dinţi de aur
şi măsele de platină.

2.

M-ai atins
peste tot. Mi-ai făcut
umerii mai puternici
şi braţele mai
vânjoase.
Umbra sânilor tai
mi-a răcorit
tâmplele,
picături de
miere sălbatică
ţi se
prelingeau de pe coapsele
pline de muguri.
Genunchii tăi semănau
cu prima ninsoare a anului.
Acum porţi o
rochie neagră.
Între braţele tale
e doar puţin fum.
Şi îmi ţii între buze
ca pe un bob
mare şi roşu de grindină
ultima
picătură de sânge.

3.

patroana

Poartă sacouri severe
ca o institutoare
de pe timpul lui
spiru haret.
Viaţa a înrăit-o.
Ne scrutează prin ochelari
încercând să ghicească
cât mai are de tras
fiecare din noi.
Nu-i punem prea mult
răbdarea la încercare.
Catastiful ei de
datornici e plin de
cruci negre.

Tălmăciri…

apollinaire

O fantomă din nori

Cum era ajunul lui paisprezece iulie

Către orele patru după-amiază

Am coborât în stradă ca să văd saltimbancii

Aceşti inşi care-şi fac numerele în aer liber

Încep să fie rari la Paris

În tinereţea mea vedeai mult mai mulţi decât astăzi

Au plecat aproape toţi în provincie

Am luat-o pe bulevardul Saint-Germain

Iar într-o piaţetă situată între Saint-Germain-des-Près şi statuia lui Danton

Am întâlnit saltimbancii

Mulţimea îi înconjura tăcută şi resemnată să aştepte

Mi-am făcut un loc în cercul acela ca să pot vedea tot

Greutăţi formidabile

Oraşe din Belgia ridicate cu braţul întins de un muncitor rus din Longwy

Haltere negre şi găunoase ce au drept tijă un fluviu coagulat

Degete răsucind o ţigară amară şi delicioasă ca viaţa.

Numeroase covoare murdare acopereau solul

Covoare cu cute care nu vor fi netezite vreodată

Covoare aproape în întregime de culoarea pulberii

Pe care au rămas nişte pete verzi şi galbene

Aşa ca o melodie care te urmăreşte

Uită-te la personajul acela slăbănog şi sălbatic

Cenuşa strămoşilor i-a apărut pe obraji în chip de barbă încărunţindă

Îşi poartă în felul acesta întreaga ereditate te pe faţă

Pare că ar visa viitorul

Învârtind maşinal de manivela unei flaşnete

În a cărei voce tărăgănată se tânguiesc minunat

Glu-glurile notele false surdele gemete

Saltimbancii nu se mişcau

Cel mai bătrân dintre ei avea un maieu de culoarea rozului violaceu pe care o au în obraji

unele tinere proaspete dar aproape de moarte

Asemenea rozuri se cuibăresc mai ales în cutele care le încercuiesc adeseori gura

Sau aproape de nări

Acest roz este un roz trădător

Omul acela purta astfel pe spate

Culoarea urâtă a plămânior săi

Braţe braţe aflate pretutindeni în gardă

Al doilea saltimbanc

Era îmbrăcat doar în propria-i umbră

L-am privit multă vreme

Dar faţa lui mi-a scăpat în întregime

Era un om fără cap

Al treilea în sfârşit avea aerul unui golan

Aerul unui apaş bun şi pilangiu deopotrivă

Cu nădragii-i bufanţi şi cu şosetele lui cu jartiere

N-ar fi avut după haine înfăţişarea unui codoş

Muzica a tăcut şi a început târguiala cu publicul

Care punând bănuţ la bănuţ a aruncat pe covor doi franci cincizeci

În locul celor trei franci pe care-i ceruse bătrânul drept preţ pentru toate năzdrăvăniile

Dar când a devenit limpede că nimeni nu va mai da vreo para

S-au decis să-i dea drumul la comedie

De sub flaşnetă a ieşit un saltimbanc mic de de tot îmbrăcat într-un roz de plămân

Cu tivuri de blană la încheieturile mâinilor şi la glezne

Scotea nişte strigăte scurte

Şi saluta îndepărtându-şi gentil antebraţele

Mâinile desfăcute

Cu un picior dus înapoi gata să facă o genoflexiune

A salutat astfel cele patru puncte cardinale

Şi când a început să păşească pe o bilă

Corpul său subţirel a devenit o muzică aşa delicată că niciunul dintre privitori n-a rămas insensibil

Un mic spirit fără nimic omenesc

îşi punea fiecare

Iar această muzică a formelor

A nimicit-o pe cea a flaşnetei mecanice

Pe care o mânuia insul cu strămoşii pe faţă

Micul saltimbanc a făcut roata

Atât de armonios

Că flaşneta a încetat să mai cânte

Iar flaşnetarul şi-a ascuns faţa în mâinile

Cu degete ca nişte moştenitori ai destinului său

NIşte fetuşi minusculi îi ieşeau din barbă

Noi strigăte de Piei Roşii

Muzică angelică a copacilor

Dispariţie a copilului

Saltimbancii şi-au ridicat halterele mari până unde îi ţineau braţele

Au jonglat cu greutăţile

Dar fiecare spectator căuta în el însuşi copilul miraculos

Secol o secol al norilor

Distribuie:

Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro