TÂRGOVIȘTENI ÎN SUFLET ȘI ÎN GÂND – Iuliana RICH – Despre faptele bune

Mulți dintre noi, după ce reușim în viață, încercăm un sentiment de vinovăție, mai ales față de cei apropiați nouă. O vinovăție încurajată de un comentariu de genul: ,,Uite că ție ți-a dat Dumnezeu noroc!’’ sau ,,Cine ar fi crezut?’’, urmat de multe ori de o rugăminte sau o cerere. Pierzi apoi perspectiva și, deși logica îți spune că este foarte puțin probabil să ți se mulțumească, faci o faptă bună, pentru că așa ar face un bun creștin.

Acest sentiment de ,,vinovăție’’ legat de propria realizare și dorința de a aparține unui grup sau unei familii începe de când suntem mici. Pe vremea când abia începuse să frecventeze cursurile colegiului spaniol (profesoarele și directoarele erau maici catolice), la numai patru ani și încă nevorbitor de castellano, fiul nostru Paul mi-a explicat, când m-am dus să îl iau de la școală, că motivul pentru care trainerșii lui aveau goluri în locurile bateriilor care îl luminau pe ,,Action man’’ era că un coleg de clasă i le ceruse ca garanție pentru a-i fi prieten. ,,Quieres ser mi amigo, Paul?’’, îl întrebase acesta. Paul, nou la școală și doritor să „aparțină’’, îi dăduse bateriile la care acesta râvnise (deși nu îi serveau la nimic, pentru că numai în acei trainerși erau funcționale).

Și noi, adulții, procedăm similar. Nu vrem să ,,nu aparținem’’ familiei sau cercului de prieteni. Chiar dacă uneori logica ne spune că facem o greșeală, iar zicala englezească ne asigură că ,,dacă vrei să pierzi o rudă sau un prieten, îi împrumuți cu bani. ‘’

Scriitoarea americană Adeline Yen Mah, născută în 1937 în Tianjin, și-a petrecut copilăria în Shanghai și prima parte a adolescenței în Hong Kong. În romanul său memoir ,,Frunzele care cad: povestea unei fete chinezoaice nedorite’’, ne istorisește cum, deși moștenise tăria de caracter a bunicii din partea mamei (prima directoare de bancă din Shanghai) și frumusețea și blândețea mamei, a suferit cumplit, pentru că mama ei vitregă (mult mai tânără decât soțul ei și pe jumătate franțuzoaică) și tatăl ei, un om de afaceri chinez extraordinar de bogat, au torturat-o emoțional. Chiar și frații ei biologici o condamnaseră la o copilărie și o adolescență de calvar, pentru că se născuse fată. La 14 ani Adeline câștigă un concurs de eseuri în limba engleză și i se permite să studieze medicina la London Hospital Medical School. Devenită anestezist, emigrează în America, emigrare care îi dă oportunitatea de a se înțelege mai bine pe sine. Satisfacția succesului profesional din California (în ciuda unei căsătorii pripite și a unui divorț nefericit), îi este umbrită de realizarea că fratele ei favorit fusese tocmai acela care își însușise și partea ei de moștenire de la același tată, pe care ea îl îngrijise în spitalul unde lucra, înainte de moarte. Nu era vorba de bani, ci de recunoaștere.

Metafora din titlul cărții, a frunzelor care cad, se bazează pe concepția idealistă și superstițioasă că frunzele care cad nu sunt considerate suficient de nobile pentru Buddha. În vechiul Shanghai, în fostul Parc Francez (acum Fuxing Park), printre arborii mai maturi, există un copac gingko și un castan chinezesc. Maldărele de frunze sunt adunate de măturători, dar superstiția rămâne, chiar dacă în Fuxing Park există un anunț care interzice „activitățile superstițioase’’.

Scriind în martie 2017 despre riscurile pe care românii și le asumă când aleg să trăiască în străinătate, desprinși de părinți și de tot ce le este familiar, Corina Ștefan, contributor comentator la newsletter-ul http://www.Republica.ro, stabilită în Marea Britanie, se confesa că: ,,Viața noastră aici are puțini piloni care o susțin, toți supuși riscului de a dispărea destul de ușor. Cred că la asta se referă americanul când vorbește despre „putting down roots”/ a prinde rădăcini. Aceste „roots”/rădăcini ne lipsesc nouă și pe astea le avem acasă. A mai rămas factorul emoțional. Din punct de vedere emoțional, niciunul din noi nu e capabil să renunțe complet la România. Ce are locul ăsta de ne ține așa de legați de el? Personificată, România e ca un soț care te bate. Parcă nu îți vine să îl părăsești, dacă se schimbă totuși? Dacă face cum a zis de atâtea ori și de acum înainte va fi totul bine? Au trecut 5 ani, iar noi suntem în continuare în relația asta toxică și suntem mai blocați ca niciodată.‘’

Mai este și problema identității. Chiar dacă și ea și soțul au slujbe bune (ea psiholog, el informatician), Corina e preocupată de subiectul acesta: ,,O problema apărută nou, dar incredibil de complexă, este viitorul copilului. Dacă am trăi altundeva, copilul nostru va fi imigrant de a doua generație. Nu am nici o idee cum să cresc o persoană de genul ăsta, felul în care un astfel de copil își construiește identitatea este extrem de complicat și presărat cu dificultăți pe care noi nu le vom înțelege, poate nici nu le vom afla. Ca părinți trebuie sa îi fim modele și ghizi, iar, în parte, nu vom putea pentru ca nu vom avea aceeași viață. Acest aspect mă sperie teribil.‘’

Dacă nimănui nu îi este ușor să își făurească viața printre străini, de ce ne complicăm soarta, ajutându-i pe alții? De ce purtăm acest sentiment de obligație în ADN-ul nostru? Pentru că ni s-a spus că ,,sângele apă nu se face’’? Pentru că ne pasă de ce zice lumea? Dacă tot ce am construit, am construit cu sudoare și de cele mai multe ori fără ajutorul sau suportul acelora care râvnesc la viața noastră, dar nu și la efortul pentru a o obține, de ce mai avem nevoie să „aparținem’’?

Sau, mai degrabă, decizia de a ajuta are legătură uneori cu noul sentiment de abundență, care îi face pe unii să se simtă generoși? Cunosc oameni care i-au ajutat pe alții pentru că au vrut să demonstreze că au ajuns cineva. Beneficiarii le-au mulțumit? Nu, dimpotrivă, i-au invidiat și mai mult sau li s-a părut că li se cuvenea. ,,Are balta pește’’, și-au făcut ei cu ochiul.

Avem mai multă valoare în rândul familiei sau al prietenilor pentru că ,,aruncăm cu banii’’? Această valoare este subiectivă, pentru că va dura numai atâta timp cât vor dura și banii. Dacă nu o facem pentru că suntem niște ,,showoffs’’ (adică vrem să ne dăm mari că ,,ne-am ajuns’’), atunci cu siguranță fapta bună (împrumutul, donația, recomandarea, procurarea unei slujbe sau pur și simplu crearea altruistă a unei oportunități pentru altcineva), își are originea într-un sentiment de culpabilitate inculcat de rude sau prieteni.

Psihologia împrumutului (cu ,,creier’’ sau bani) este probabil cea mai interesantă. Odată „văzut cu măgarul legat la gard’’, omul se face că uită. Ba chiar pretinde că nu exiști. Situația îmi amintește de o poveste de care copiii mei și acum își aduc aminte cu plăcere: aceea a unui dragon care își face de cap în casa unei familii englezești pe nume Bixbee, tocmai pentru că mama copilului care se ,,pricopsise’’ cu dragonul, pretindea că acesta nu exista. Când copilul stătea frumos la masă, la dejun, dragonul stătea pe masă. Chiar dacă acest lucru nu era de obicei permis, dacă pretindeai că dragonul nu exista, nu puteai acum să îi ceri să se dea jos de pe masă!

Exemplul unei rude care, deși ,,datoare vândută’’, își construiește o altă aripă la casă, ca și cel al unei străine pe care o ajuți să beneficieze de experiențe internaționale și să vadă lumea, dar care apoi pretinde că nu te cunoaște și își asumă meritul faptelor tale… Ca și minciuna „umflată’’ și dragonul din poveste, tocmai pentru că este ignorat, crește incontrolabil, până când devine atât de mare și de vizibil, încât toți află despre existența lui. ,,He just wanted to be noticed’’, argumentează băiatul familiei Bixbee. „Vrusese doar să fie recunoscut’’. Minciuna are picioare scurte.

Adevărata dramă ulterioară, cea emoțională, aparține nu datornicului, ci creditorului, care despică firul în patru, întrebându-se unde a greșit. Fapta aceea bună a creat monștrii egoiști, nu oameni dumnezeiți și cu rușine sau frică de Dumnezeu. De câte ori nu mi-au povestit prietenii și cunoștințele, unii dintre ei, membrii ai grupului de Târgovișteni în suflet și în gând), propria lor dramă, provocată de lăcomia și ingratitudinea propriilor rude sau prieteni! „Creştinismul neajutorat şi neputincios este o concepţie eretică, deoarece nesocoteşte îndemnul Domnului (Matei10, 16: „Fiţi, dar, înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii”) şi trece peste textele Sfântului Pavel (Efes. 5, 17: „Drept aceea, nu fiţi fără de minte”)” ne avertiza părintele Nicolae Steinhardt în ,,Jurnalul fericirii’’, publicat de Editura Mănăstirii Rohia în 2005, la pp. 26-27. ,,Dumnezeu, printre altele, ne poruncește să fim inteligenți. Pentru cine este înzestrat cu darul înțelegerii, prostia – măcar de la un anume punct încolo – e păcat: păcat de slăbiciune și de lene, de nefolosire a talentului. Diavolul nu trece cu vederea nicio faptă bună. Răul poate să-l facă oricine. Binele e însă numai pentru sufletele tari și călite.’’– adaugă părintele Steinhardt.

,,Câtă luciditate, atâta dramă’’, afirma marele scriitor Camil Petrescu. Este drama realizării că a lupta pentru o cauză (,,dreptatea însăși’’), percepută de noi drept ,,trade off’’/ compromis pentru reușita noastră, pentru a compensa pe cei care ori au mai puțin noroc ori sunt mai leneși. Șantajul emoțional: ,,sângele apă nu se face” sau ,,așa este creștinește’’ nu trebuie confundat cu ,,lasă, bă, că are’’ și nu ar trebui să ne facă neputincioși sau nefericiți. Viața trăită aduce după sine înțelepciunea. ,,Îți vei alunga demonii numai atunci când te vei convinge de propria ta valoare’’, ne asigură Adeline Mah Yen.

Cu timpul vulnerabilitatea dorului de țară și de ai tăi se va transforma în curajul de a-ți trăi propria viață, după standardele tale.

IULIANA RICH e „târgovișteancă în suflet și în gând”, chiar dacă trăiește de mulți ani departe de orașul ei, în care a fost profesoară de „Ienăchiță Văcărescu” și de „Carabella”…

Distribuie:

Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro