ortooxacell kiss2022.gif Flax

Târgovişteanul Grigore Stan şi-a dedicat viaţa picturii: „N-am făcut nici o altă meserie” (foto)

„De mic copil mi-a plăcut pictura. Este un har de la Dumnezeu. Am şi studiat, dar fără har, plăcere şi dedicare n-aş fi reuşit”, spune Grigore Stan, a cărei viaţă a fost marcată de pasiunea pentru această artă.  „După ce am terminat şcoala generală în Raciu, am plecat cu nişte pictori de biserici. Am dat la un liceu industrial în Târgovişte, dar am renunţat, deoarece mi-am dat seama că nu e de mine. Am fost cu pictorii de bisericii prin toată ţara. Am lucrat şi la biserci şi capele din Dâmboviţa, precum capela din Viişoara”, îşi începe povestea pictorul originar din Raciu.

„Dacă stau două-trei zile fără să pictez sunt bolnav”

Pictura de biserică a fost însă o etapă scurtă. „Cam de la vârsta de 15 ani fac pictură de şevalet. Pictez aproape zilnic. Dacă stau două-trei zile fără să pictez sunt bolnav”, mărturiseşte bărbatul. Credinţa şi spiritualitatea vor rămâne însă o constantă în viaţa şi activitatea sa. „Pictez tot ce simt: flori, peisaje, mănăstiri, portrete. Iar înainte să fac un tablou, spun mereu o rugăciune.” Îi place să lucreze mai mult noaptea, pentru că e linişte, preferă culorile deschise şi ca tehnică foloseşte acuarelă, pastel, ulei şi acrilic. „Am căpătat o experienţă şi acum mai mult în acrilic lucrez. Îmi place că se lucrează rapid, chiar şi pe suprafeţe mari, se usucă repede, nu e toxic. Şi e o pictură mai curată”, este de părere Grigore Stan, fost elev al profesorului Tiberiu Cercel, la Şcoala de Arte din Târgovişte. Aici a expus pentru prima oară şi îşi aminteşte că i s-au şi vândut lucrări. A expus apoi în ţară şi în străinătate, iar în prezent are lucrări expuse în câteva oraşe, inclusiv Târgovişte. „Am o expoziţie permanentă la Hotel Sinaia, am şi la Galeriile Sever, am şi la centrul de înrămat de pe Platoul Prefecturii, am  prin Bucureşti şi prin Braşov. Am expus şi în afară, în Ungaria, dar mai bine mă simt aici, la noi”, spune artistul.

Cea mai mare realizare: băiatul său, Dănuţ Gabriel

Pasiunea pentru pictură i-a adus-o în viaţa sa şi pe soţie, care pictează de asemenea. Împrejurările în care a cunoscut-o au fost altele, talentul artistic exprimându-şi-l mai târziu. „Avea de vânzare nişte tablouri valoroase, moştenite. Aşa ne-am cunoscut”, îşi aminteşte Grigore Stan. Şi-a dorit o familie şi foarte mult un copil, care pare că îi calcă pe urme, la şase ani având deja lucrări vândute. „În viaţă cea mai mare realizare este copilul meu, pe care l-am făcut la 52 de ani. Are şase ani şi îi place să picteze. Dacă vrea să urmeze drumul acesta, aş vrea ca pictura să fie un hobby. Trebuie să facă şcoală, să înveţe” spune Grigore Stan, care nu şi-a mai reluat studiile, trăind din şi prin pictură. „N-am făcut nici o altă meserie. Viaţa de pictor e frumoasă, dar cere seriozitate, implicare. Nu e pentru oricine. Eu am fost liniştit şi mi-am văzut de treabă. În ziua de azi nu cred ca s-ar mai descurca cineva”, crede el.

„Natura este cel mai mare profesor de pictură”

Cât priveşte domeniul său, a studiat însă continuu. „Sunt autodidact în pictură. Citesc zilnic. Mi-a plăcut mereu să cumpăr cărţi de pictură. Vreau să fiu la curent cu ce se lucrează, cu ce se expune”, explică pictorul târgoviştean care este întotdeauna atent în jurul său. „Când merg pe stradă sunt atent la tot, la o lumină, la o culoare, la o casă. Am aparatul de fotogarfiat mereu cu mine, să imortalizez. Totul e ca natura să te placă. Dacă natura te iubeşte, faci parte din ea şi te lasă să o creezi. Natura este cel mai mare profesor de pictură”, este convins Grigore Stan. După o viaţă dedicată picturii, singurele regrete se referă la faptul că nu există în Târgovişte o sală de expoziţii şi că pictura şi pictorii nu sunt sprijiniţi de autorităţile statului. Cu toate astea spune că, dacă ar fi s-o ia de la zero, ar alege acelaşi drum.

  tabouri_grigore_stan_1 tabouri_grigore_stan_2 tabouri_grigore_stan_5 tabouri_grigore_stan_6 tabouri_grigore_stan_14 tabouri_grigore_stan_7 tabouri_grigore_stan_3 tabouri_grigore_stan_7 tabouri_grigore_stan_8 tabouri_grigore_stan_9tabouri_grigore_stan_4 tablouri_grigore_stan_17 tabouri_grigore_stan_10 tabouri_grigore_stan_11 tabouri_grigore_stan_12 tabouri_grigore_stan_13  tabouri_grigore_stan_15 tabouri_grigore_stan
Distribuie:

2 comentarii la „Târgovişteanul Grigore Stan şi-a dedicat viaţa picturii: „N-am făcut nici o altă meserie” (foto)”

  1. respect si stima dl gore cum spunea tata insasi arta areu un incepeut si nas crede ca si un sfarsit,doresc sa putem avea ocasia sa ne vedem in romania .uimit de placerea pe care o aveti si va doresc ca tot ce va doriti sa fie plin de bucuri si fara frica ca va veni si baietasul dumneavoastra sa va urmese asa cum am facut eu dupa tata,regret enorm ani strainatati dar destinul nul cunoastem,stima si respect.

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media