TABLETA DE MIERCURI: Pompiliu Alexandru – Economia de pușcărie

 

    Ați văzut în filme – de la Papillon până la Prison Break – că există un fel de „economie” paralelă acolo, cu prețuri și valori ale obiectelor sau serviciilor care sfidează orice regulă de piață și de etică. Oricum, economia și etica se află la poli opuși în sistemul disciplinelor. Ați văzut că o țigară poate costa cât zece pachete de țigări din „libertate”. Sau o prăjitură poate să valoreze cât o mașină. Lumea obiectelor de acolo se ghidează după altă logică. În sine, o pușcărie urmează totuși logica unei piețe. Paralele, dar tot o piață este și aceea. Lucrurile circulă, se produc și au o anumită cerere. Deci, se poate vorbi despre o piață. Nu contează etica aici. Nu contează principiile și respectarea lor sau a regulilor așa cum le știm noi. Dar acest mecanism este și el guvernat de niște reguli nescrise, care determină în cele din urmă forma acestei piețe bizare. V-ați pus vreodată problema că este posibil ca un același mecanism bizar să funcționeze în același timp sau în paralel cu ceea ce noi numim „economie de piață” în adevăratul sens al cuvântului? Adică o pensie de parlamentar să fie nejustificat de mare pe lângă cel mai de jos individ al societății? Între sute de mii de lei pe lună și cei 15 lei cât avea pensie acea bătrână – excepție, știu, dar și ea există ca atare – există totuși fracturi care să te ducă cu gândul la o fel de pușcărie în care nababul-golan să beneficieze de condiții extraordinare față de „infractorul” de rând. Sau, în momentul în care dorești să îți cumperi un obiect în casă, sau, mai rău, să cauți un meseriaș bun să îți facă o masă de lemn, de exemplu, să te trezești că te afli mai mult într-un film cu pușcăriași. Această economie funcționează pe principiul disperării clientului și al rarității serviciului oferit. În mod natural, în România zilelor noastre nu există mai mult de un meseriaș adevărat pe o rază de câțiva zeci de kilometri pătrați (mi-e teamă că este vorba de sute de kilometri). Având în vedere acest fenomen, există sute de „imitatori” care dau șarm acestei atmosfere de pușcărie economică. Adică se dau a fi meseriași. Și se iau la întrecere care cere mai mult. „Dacă este scump, atunci este bun!” Asta este o vorbă românească atât de păguboasă că ne-a adus unde ne-a adus. Acum, mai nou, acești „imitatori” se înghesuie în politică, și se dau a fi politicieni. Se compară cu Brătianu, cu Cuza sau, în momentul în care fac pușcărie adevărată (a se vedea Năstase, de exemplu), se compară chiar cu un Paul Goma sau cu cine știe ce luptător anti-comunist, mort la Canal sau de foame la Aiud. Veniturile acestor imitatori de meseriași, politicieni, profesori (oh, aici este un teritoriu minunat pentru o groază de imitatori), chiar medici, sunt de-a dreptul halucinante. Toți se cred și acționează în afara unei piețe adevărate. Toți aceștia fac parte dintr-o piață paralelă, de pușcărie, cu regulile sale deșănțate! Cum să nu jupoi de viu – financiar vorbind – pe cineva care vine la tine să ceară un mic serviciu? Ai fi chiar privit ca ultimul prost dacă nu ai face așa ceva! În lumea acestor golani care nu se pricep la nimic în afară de a jecmăni, este de-a dreptul o impietate să nu profiți de un bătrân naiv și să nu îi iei și cămașa de pe el. Ah, dacă îl poți păcăli printr-o metodă oarecare, luându-i și ultimul ban, cu atât mai bine! Visul oricărui astfel de individ este să poată să îți fure cămașa de pe tine și tu să nu îți dai seama! Acolo este arta pură! Și imitatorii politici cam fac asta. Nu degeaba ajung în această ligă mare. Ah, apropos, nu uitați că în curând avem alegeri. Unii au început deja să ne îndemne să mergem la vot, ca să votăm din nou „schimbarea”! Avem impresia de atâția ani că jucăm un rol în acest joc murdar politic, în care suntem chemați de atâtea ori să alegem între piesele albe și piesele negre. Doar atât avem de făcut! Apoi jocul se desfășoară după aceleași reguli ale lor. Iar aceste reguli nu sunt deloc și ale noastre! Pentru noi există doar regula pușcăriei. Pentru ei există cuvintele mari, precum „economie de piață”, „schimbare”, „evoluție”, „realizări”, „responsabilitate” etc. Așadar, bucurați-vă de gamela de ciorbă rece pe care o mâncați cu viteză după gratii, ca să nu vă fie furată de un coleg de celulă! În curând suntem chemați iar la apel să ne alegem torționarii sau jecmănitorii! Deh, așa funcționează economia asta paralelă, că „subterană” nu mai este deloc, căci a ieșit puternic la lumină!

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro