TABLETA DE MIERCURI: Pompiliu ALEXANDRU – De la Karl Marx la Carmax

Au dreptate părinții care spun că profesorii sunt plătiți pentru „stat degeaba”! În plus, se și distrează profesorii ăștia mai abitir ca în cel mai tare Disneyland. Profesorii se dau în tiribombe, spun tot felul de trăsnăi, apoi văd efectele produse pe bieții copii. Stau degeaba, cu mâinile cruciș, și privesc la ce au făcut! No, așa mă întreb și eu, stând degeaba și minunându-mă cum de mai primesc salariu, căci nu îmi vine să cred cum de am putut să fiu în stare să introduc atât întuneric în unii oameni. Spunea Noica undeva, iar eu îmi făcusem slogan pedagogic din spusa lui, că… „Unui tânăr căruia nu-i poți trece nici o incertitudine îți este o înfrângere. Dacă există o medicină a sufletelor, sensul ei e răsturnat față de medicina obișnuită: e de a îmbolnăvi.” Se pare că m-am înșelat! Nu sunt în stare să pricep până unde se întinde această trecere peste incertitudine a tânărului. Mai mult, medicina asta educativă poate să îmbolnăvească cumplit, căci nici medicina alopată, împreună cu aia homeopată, nu pot face nimic. Am priceput doar ultima parte… aceea de a îmbolnăvi oameni! D-aia sunt și catalogat a fi conspiraționist și altele… Nici nu are rost să mai lupți! Pentru nimic și pentru nimeni…

Să vă povestesc ceva care ține de Twilight Zone! Mă prezint la un examen de restanță. Eu, examinatorul… O fată cu gene lungi, fâlfâitoare, scrie de zor. Are unul dintre subiecte despre Karl Marx și economia. Ceilalți din sală stau și meditează. Un băiat privește lung la foaia goală și, după o jumătate de oră, „palmează” telefonul și încearcă „să se inspire”. A prelucrat mental subiectele până atunci. Fata cu gene fâlfâitoare, în schimb, scrie. Îmi zic: „A învățat de data asta! Măcar ea trece acum!” Numai că, la un moment dat, îmi dau seama ca și ea are telefonul care îi șoptește. Pentru a nu o da afară, mă îndrept spre ea și îi spun: „Aveți probleme la vreun subiect? Este în regulă totul?” Își dă seama că este „vizată”, și îndepărtează telefonul de ea. Mă privește lung și spune: „Nu știu ce înseamnă Carmax!” Pe moment nu înțeleg, cred că vorbește despre vreun concept tehnic de care habar nu am nici eu, dar, după ce o pun să repete întrebarea, îmi pică fisa. „Cum adică, nu înțelegeți Karl Marx?” „Da, ce înseamnă Carmax?” „E un nume propriu!”, după care îmi dau seama că poate „nume propriu” e prea de tot, prea tehnic, și spun…. „Karl Marx e ca un Popescu Gheorghe la noi.” „Ah!, spune ea, luminându-se.” „Eh, a fost o scăpare, nu a mai auzit cu voce tare acest nume, deși i-am dedicat un curs întreg lui nenea Marx”, mi-am spus în sinea mea, trecându-i incertitudinea asta. Dar, spune ea… „Eu nu am auzit de Karl Marx, eu știam de un sociolog WarMax!” „WarMax?!” Stau, mă gândesc cum a ajuns oare la acest nume? Să fie o combinație între Weber și Marx? Sau între Mad Max și sociologie? Să aibă legătură cu Star Wars? Cu faptul că Marx e motorul unui război uman de nedescris prin comunismul pe care l-a moșit? Nu mai insist, plec de lângă tânăra fâlfâitoare. După ce se termină examenul, mă apuc să citesc. Constat că acest WarMax, care este un Karl Marx, se scrie chiar „Carmax”. „Deci, îmi zic, l-am pronunțat destul de clar!, era cât pe ce să îl scrie bine.” Mai mult, aflu și cine este…. „Carmax este un comerciant de autovehicule din SUA și care operează două segmente de activitate.” „Minunat”, îmi spun! „Marx merită să ajungă aici!”