TABLETA DE MIERCURI: Pompiliu ALEXANDRU – Carbon modificat

Altered Carbon este romanul lui Richard Morgan după care s-a realizat și filmul cu același nume. Cartea este scrisă în 2002, iar filmul serial rulează și în acest moment pe Netflix. Este vorba despre punerea în scenă a unei teme extrem de interesante pentru orice scriitor/realizator de film din zilele noastre, deoarece tratează subiectul atât de la modă a relației dintre om și mașină, a cyborg-ului și, mai ales, a problemei minții/sufletului. Există o filosofie a minții extrem de prolifică începând cu secolul al XX-lea, care a determinat și cercetările neuroștiințelor. Acestea sunt domeniile sau aparatul din spatele temei abordate de carte/film. Dar care este mecanismul ideatic care îi stă în fundal? Să vedem mai întâi subiectul, așa cum este el tratat.

Este vorba despre un roman SF – din genul cyberpunk, adică prezintă distopii tehnologice – care prezintă posibilitatea ca „sufletul” (despre care se vorbește mai puțin, căci astăzi neuroștiințele evită acest termen) sau mintea, poate să treacă sau să fie stocată într-un fel de cip care se introduce la baza craniului, iar în momentul în care corpul, ca simplu vehicul al minții se stinge, respectivul cip este reintrodus într-un nou corp – biologic sau sintetic – și viața continuă. Omenirea a populat extrem de multe planete, iar cu toții sunt practic nemuritori dacă acest cip nu este și el distrus în mod voit sau accidental. Înfățișarea societății s-a schimbat radical. Există extrem de bogați și extrem de săraci, dar printr-un program social, cam orice om își poate permite un nou corp, oferit de stat sau de instituții abilitate. Se pot comanda corpuri îmbunătățite, cu sisteme senzoriale extrem de sofisticate, dedicate plăcerilor sau îmbunătățite pentru a fi eficiente pentru militari etc. Există în această societate Matusalemicii, adică cei care își pot permite să trăiască sute de ani – chiar mii – fiind practic nemuritori atât timp cât au în orice moment un corp de schimb la îndemână. Mintea/sufletul se „încarcă” și pe cip-uri de rezervă, iar dacă un criminal elimină corpul și cipul actual, se activează un nou corp și cu același „eu”, dar fără memoria scurtă a intervalului dintre moartea primului corp și reactivarea acestuia. Există legi care interzic ca un individ să se dubleze – să existe în două corpuri în același timp, deși mintea/conștiința sa poate fi stocată în două sau mai multe cipuri. Cartea/filmul prezintă așadar aventuri într-o astfel de societate. Merită citită/văzută această poveste!

Este interesant de văzut și fondul de idei care stă la baza acestei distopii. Povestea începe cu… Descartes. Filosoful francez este cel care a pus cel mai abrupt problema relației dintre minte/suflet și corp. Întrebarea filosofică ar fi aceasta: cum este posibil ca sufletul, ca entitate nonmaterială, să influențeze materia biologică? Din start el a pornit de la ideea separării celor două substanțe, numite de el și res cogitans și res extensa. De la el și până astăzi se insistă pe acest principiu al separării celor două substanțe (prin termenul acesta nu se înțelege „substanța materială/chimică” cum ne-am aștepta, ci termenul trimite la etimologia sa, sub-sistere, substantia; în greacă hupokeimenon (ὑποκείμενον); filosofic vorbind însemnând deci „ceea ce stă dedesubt, în spatele existenței”). Momentul următor este acela al descoperirii funcțiilor creierului odată cu apariția filosofiei minții și a neuroștiințelor. Activitatea gândirii și a acțiunilor cerebrale par a fi un fel de funcții ale activităților neuronilor, care funcționează în mare parte prin impulsuri electrice și chimio-receptori-secretori. Pe baza acestor descoperiri s-a ajuns la obiectul tehnologic care imită această mașinărie extraordinară care este creierul. De fapt, astăzi se consideră ca acest organ ar fi „depozitarul” a ceea ce unii numesc suflet, alții minte, iar nefuncționarea adecvată a acestui organ determină „erori” mentale/sufletești. Există totuși și o tendință care să lase problema deschisă în legătură cu legătura aceasta între cele două substanțe. Dar cartea/filmul se folosește de tema carteziană mai mult. Dacă problema nemuririi s-ar pune, atunci cu siguranță trebuie pusă în termenii aceștia ai „împăcării” dintre suflet și corp, ai posibilității schimbării corpului, dar al menținerii intacte a minții/sufletului. Cu ce vă sună cunoscut această teorie? Cu cea a reîncarnării, desigur. Omenirea a gândit și sub o altă paradigmă această chestiune. Dacă reîncarnarea ar fi posibilă, și mii de ani oamenii au fost convinși de acest lucru, de ce să nu privim astăzi la această posibilitate ca venind și cu ajutorul tehnologiei? Am fi cu adevărat și mai orgolioși; ne-am considera și mai mult egali ai divinității. Ce poate fi mai frumos, nu? Să putem ocoli natura și legile sale prin a nu mai „pierde timpul” între două reîncarnări, cu sufletul rătăcind cine știe pe unde, când am putea să facem toate astea aici, în bătătura noastră?! Nimic nou sub soare!

Poate cea mai interesantă temă a cărții/filmului este totuși aceea a morții. Cartea ne pune în față chestiunea legată de dispariția unei frici ancestrale; anume aceea apărute în fața morții. Dacă elanul vital, libidoul este o forță extraordinară care ne pune în mișcare, atunci thanatos-ul este cel care ne frânează, care ne induce o energie de forță aproape contrară energiei libidinale, creatoare, iar aceasta se caracterizează prin spaima de moarte. Dacă am reuși să o ocolim? Să o eliminăm? Cum ar arăta lumea fără frica de moarte, căci moarte nu mai există nici corporal vorbind? Ne-am comporta precum zeii greci: aroganți, inventivi, imaginativi, plini de viață și cu o moralitate îndoielnică, dar nu eliminată complet… Adică am fi exact ca acum, doar cu o grijă în minus, aceea de a pleca definitiv din acest „rai”!

 


Regata Valeriana

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro