De multă vreme voiam a face cuvînt asupra parcului din centrul orașului, cel cunoscut drept „al Mitropoliei”. De fapt, e cam singurul cu care te întîlnești pînă la cel al Chindiei. În rest, scuaruri.
Parcul începe cu o piață, a lui Mihai Viteazul. Cu o statuie a Viteazului. Dorită aurie, vopsită cam căcănie. În imediata apropiere a Casei Sindicatelor, dorită a fi „de cultură”, ajunsă un apendice trist și plin de jeg și praf al unor fabrici de mobilă. Noroc cu eternele panseluțe din pămîntul roșu (pămînt care se „disipează” pe alei la prima ploaie sau „adăpare” din furtun) și cu ghivecele din alt film care apar pe ici-colo. Ce-i drept, coșurile de gunoi sînt din aceiași marcă. Cam incomode, dar utile.
Dînd să intri pe aleea principală a parcului te izbește murdăria Monumentului Eroilor din Decembrie. Literele sînt șterse, marmura și soclul sînt murdare. Arcadele sînt seci și inutile. Măcar dacă ar crește iedera pe ele. Trist este că poarta din spate nu-și dezvăluie frumusețea. Tot trist este și faptul că un astfel de monument e înghesuit anapoda, pierzîndu-și importanța. Cîțiva metri mai la dreapta ar fi fost un loc cu mult mai vizibil.
Și iată că intrăm în Parc. Nu înainte de a lua o înghețată de la o rulotă „istorică”, rulotă care se asortează sublim cu plăcuțele explicative bătute-n cuie pe copaci. Mă gîndesc că n-ar fi rău ca și cei care au girat treaba asta să poarte astfel de plăcuțe, cu nume, prenume și cuiul aferent. O scîndurică de lemn înfiptă în pămînt ar fi fost de ajuns. Și chiar natural.
Pășesc pe niște… pavele care formează alei pietonale ce străjuiesc o… alee pietonală. Sublim! Atent la plăcuțele cu nume de copaci, calc anapoda și-mi desprind talpa de la espadrila dreaptă. Pavelele, ah pavelele!!! Mă urmăresc și-n vis. Au făcut valuri de la rădăcinile copacilor supărați că au fost împunși.
Așa că fac o pauză de reșapare pînă la episodul următor.
Facebook
WhatsApp
TikTok
