TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE: URMAȘUL ECATERINEI TEODOROIU

E timpul pentru o poveste mică…

L-am văzut zilele trecute la televizor. Mic, fonfăit, gras și plin de importanța misiunii lui diplomatice… Îl știu de peste patruzeci de ani, după facultate „s-a descurcat”, a fost un șef mai mare peste pionieri. Acum e ministru adjunct, a fost și parlamentar, nevasta e ambasador prin America Latina, băiatul e și el la UE, l-am vizitat cândva la Camera Deputaților, n-am să uit ziua aceea, m-am rătăcit printre lifturile mari și l-am găsit greu într-o încăpere uriașă, de la ușă părea o jumătate de kilometru până la biroul lui din depărtare. Am povestit asta într-un roman de acum câțiva ani…

Mi-am amintit și o istorie veche, foarte veche. S-a întâmplat cam așa: eram militari „cu termen redus” într-un oraș vegheat de Coloana Infinitului, aveam colegi speciali, viitori actori și muzicieni, cu toții apăsați de misiuni patriotice înălțătoare. Păi ce, era așa de ușor să-ți aperi patria de dușmanii imperialiști? La Casa Armatei se pregătea un „spectacol omagial” cu nu știu ce ocazie istorică, prilej de lungi repetiții și ceremonii pe scenă. O elevă subțirică era, în spectacol, Ecaterina Teodoroiu, iar noi, masa amețită de sergenți cu termen redus cântam ceva și viitorii actori recitau versuri revoluționare etc. În seara dinaintea marelui eveniment ne-a zărit un moș Teacă de la armată, pe care-l văd și acum, după atâția ani cum s-a sufocat de indignare. Vreo zece dintre noi, mai afoni din naștere, eram soldații eroinei de la Jii, îmbrăcați în uniforme din primul război mondial și umblam pătrunși de solemnitatea clipei pe lângă fata vestită a României de altădată. Dar, să vedeți întâmplare, toți zece eram ochelariști cu dioptrii numeroase pe nas. În consecință, tovarășul maior politruc ne-a ordonat hotărât: toți soldații Ecaterinei ochelarii jos! Râd oamenii de voi mâine seară, în sală!

A venit seara de gală. Un viitor mare actor citea din spatele scenei vibrante versuri patriotice, iar noi, soldații Ecaterinei, orbecăiam pe scenă, în spatele actriței principale. Unul dintre soldații deposedați de ochelari, în bezna din fața lui, n-a mai nimerit drumul glorios al Ecaterinei și a luat-o spre gaura din care cânta fanfara, cu toate alămurile excitate de vibrații de drag de neam și de țară. E simplu să vă spun ce a urmat… Bietul soldat rătăcit a aterizat peste tobele fanfarei, iar sala s-a prăbușit într-un hohot imens de râs. S-a dus naibii toată ceremonia clipei și tot spiritul pios al evocării.

Ar mai fi ceva… Soldatul de atunci, căzut peste fanfară, este azi ministrul adjunct despre care vă vorbeam la început, își poartă hotărât ochelarii pe nas, a trecut bine de o sută de kilograme, e mai mult pătrat decât înalt și mărșăluiește după umbra Ecaterinei Teodoroiu. Umbra are cârje și e pe drojdie… Atenție, domn ministru, fosa orchestrei e gata pregătită!


Valeriana heidelbergcement


Gurmand + Raiman caleatargovetilor
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro