TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE: REPETENȚII

 La Școala  „Smaranda  Gheorghiu” –  Târgoviște scria ( în ziua de 15 septembrie ) în spatele onoratului prezidiu prezent la festivitatea de deschidere a noului an de învățământ: „Școala, este sufletul națiuni. Succes”… O virgulă barosană era, așadar, pusă între subiect și predicat, apoi un rușinos „națiuni” și, desigur, o lipsă mare de semn al mirării la sfârșit.

Și ce? Domn ministru al educației n-a dat perla cu vulpea? Mesaje emoționante au apărut în wall-ul demnitarului, ele au fost „imaginate” cam așa: Remus, nu m-ai pune la suflet răutățili altora, ști cum s-e zice, câinii latră, vulpea trece ( doamna parlamentar european Maria GRAPINI, cunoscută iubitoare de limba română)… Sau: asofaweoifjafsa ( un mare iubitor de almanahe, VANGHELIE și Marean )… Încă: nici doar eu n-aș fi făcut o asemenea greșeală, chiar dacă atât vulpii, cât și lupurile sunt tot animaluri  ( Elena BĂSESCU, specialistă în lingvistică )… Hai, încă una: eu mâncam popcorn în timp de Remus făcea această declarație și, mai degrabă, am auzit lupoaică, decât fă, Doino ( viitorul președinte )…

O doamnă șefă din învățământ spunea zilele trecute că rușinea gramaticală din școala târgovișteană ar putea să fie o metodă de educație, elevii vor învăța din greșeli…  Nu-i așa? Vă dați seama câți români știu acum povestea lupoaicei devenită vulpe? E o profundă lecție de istorie pentru cetățenii patriei…

De altfel, istoriile se mai repetă și ele… Îmi amintesc din copilăria mea, într-un sat dâmbovițean. Era un primar cu origini sănătoase și muncitorești, analfabet și crăcănat, care punea mereu afișe prin comună. Ele se încheiau cu îndemnul proletar: „Onoare munci!”. Tot nea Nicu, primarul, atunci când a murit Stalin, a spus la mitingul local: „Tovarăși, a murit marele Stalin, la ora 12 la București și la ora 13 la Moscova… 30 de doctori au contribuit la moartea lui”…

Nu prea e de râs, e doar ciclicitatea prostiei…

 


Valeriana heidelbergcement
Iohanis

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Un gand despre “TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE: REPETENȚII

  • 22 septembrie 2014 at 9:09
    Permalink

    natiuni sau natiunii ?

    Reply

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro