Nu găsesc la timp telecomanda și apuc să-l văd și să-l aud pe omul de cultură și scriitorul- patron al clubului de fotbal Steaua sau cum s-o mai numi acum. Nu-mi doream să-l reîntâlnesc, dar e nevoie uneori și de exerciții de răbdare, mai ales pe această căldură infernală.
Îmi amintesc cum, ieșind din temnița creației și îndumnezeirii, domnul Gheorghe fost Gigi a revărsat peste muritori valuri de credință, cumpătare și smerenie. A studiat, mă gândesc eu, îndelung și la răcoare filosofia antică și părea că ne vorbește despre idealuri noi, cum ar fi stăpânirea de sine, simțul măsurii și liniștea sufletească. Pentru că poftele trebuie înfrânte… În felul acesta, liniștea interioară ne va ajuta să îndurăm suferințele de tot felul.
Mi-aș dori să caut înțelepciunea prin opera de pușcărie a personajului de poveste, mare gânditor și vorbitor de cuvinte alese. Și nu m-aș mira să descopăr o variantă comentată a remediului împătrit din filosofia eliberatoare a lui Epicur: nu avem nevoie să ne temem de zei, nu avem nevoie să ne facem griji în ce privește moartea, binele este ușor de dobândit și lucrul dătător de spaimă este ușor de îndurat.
Lumina înțeleptului se așază peste suflet, în vreme ce întunericul nu are o existență proprie. Parcă l-aș auzi pe filosoful din Pipera: în tot ceea ce vedem, frați români, se află taina lui Dumnezeu. Ea strălucește ca floarea-soarelui, dar și într-un fluture care-și ia zborul de pe o creangă plină cu frunze proaspete, de primăvară. Mama ei de înțelepciune!
Eram curios cât ar putea să-l „țină” smerenia cea nouă și discreția de Gheorghe cel prea-cuvios. A mai făcut el și un mic pelerinaj la Prislop, dar cred că dacă-l uităm din când în când e foarte bine. Și iată pe ce stric eu azi cuvintele, vă rog să mă iertați…