În perioada de izolare, am văzut, pe un program TV ce are doar filme românești, Patul lui Procust, cu Maia Morgenstern în rolul principal feminin. Un film bine realizat, ce reușește cu ușurință să redea atât introspecția, cât și toate trăirile personajelor principale.
Am citit cartea la vremea ei, în liceu. De altfel, majoritatea colegilor citea de dragul domnului profesor de limba română, domnul Florin Făgărășeanu, care izbutea să scoată ce era mai bun din noi. Ne prezenta operele literare și pe autorii acestora într-o manieră atât de plăcută încât ne convingea să le citim – de cele mai multe ori, niciunul dintre noi nu citise deja opera respectivă. Caietele mele cu notițele de la orele de limba română din liceu au fost consultate de multe generații: sora mea, verișorii mei și o mulțime de prieteni de-ai mei sau ai lor. Dar să revenim la Camil Petrescu și la „Patul lui Procust”. Mi-a picat la bac…
Romanul a fost publicat în 1933 şi este al doilea roman al lui Camil Petrescu, fiind considerat în literatura română un eveniment deosebit, ce a adus elemente de noutate la nivel compozițional și a contribuit la construcţia numită „romanul românesc modern”. Fără a devoala acţiunea romanului, vă spun că are drept fundament drama iubirii duse până la tragedie şi drama intelectualului lucid și inflexibil, într-o societate mercantilistă şi mondenă.
Domnul profesor Făgărășeanu ne-a explicat, la momentul la care am studiat în liceu romanul, că este foarte important să înţelegem titlul. Acesta este o metaforă ce face trimitere la mitologia greacă, respectiv la povestea tâlharului Procust care îi silea pe oameni să încapă perfect în singurul pat existent, pe care îl socotea ca fiind un spaţiu ideal, iar cei care nu se potriveau perfect în pat erau ciuntiţi dacă patul se dovedea prea lung sau prea mare sau erau întinşi dacă erau prea scurţi, până se potriveau măsurii patului.
Cartea este alcătuită din scrisori, jurnale și rememorări ale unora dintre personaje, pe care autorul le leagă într-o manieră genială, construind o operă de mare valoare literară. Recunosc că întotdeauna m-au impresionat iubirile care au avut o doză de tragedie, în primul rând pentru că nu au fost consumate sau împărtăşite, după caz. Însă Camil Petrescu scrie și despre o societate dominată de corupţie morală și politică, cei care aveau resursele necesare putând genera ştiri de genul celor pe care astăzi le numim fake news.
Filmul a apărut în 2001 şi îi are ca protagonişti pe Maia Morgenstern, Tania Popa și Gheorghe Dinică. A fost produs de studiourile Flux Film Studio din Republica Moldova și a fost lansat în anul 2002 la Berlin International Film Festival. Firul epic al filmului respectă destul de fidel firul epic al romanului, chiar încercând să reproducă stilul epistolar specific romanului.
Gheorghe Dinică este excepțional în rolul lui Nae Gheorghidiu și, cu talentul lui, ne amintește că „toate-s vechi și noi sunt toate”. Într-un fel, joacă atât de bine, încât am avut senzația că a adunat de la toate personajele sale anterioare ticăloșenia, și a rafinat-o. Într-o lume plină de convenţii ce sunt în realitate modalităţi abuzive de încadrare a oamenilor, a gândirii şi a emoţiilor în anumite tipare, personaje ca doamna T. sau Fred Vasilescu dau filmului căldură şi emoţie – într-un mod neaşteptat -, iar Ladima devine un punct de reper al intelectualității.
Toți am iubit o Veneră crezând ca este o Madonă, precum Ladima. Toți am iubit un demon, precum Fred Vasilescu. Și asta îl face autentic.
Vă recomand cu căldură să citiţi mai întâi cartea şi apoi să vedeţi filmul, veți constata, probabil, că nu s-a schimbat nimic de mai bine de 100 de ani.
Facebook
WhatsApp
TikTok
