Salutări neaoșe de vacanță, cu gust de porumb fiert, miros de fân copt și soare generos, direct din inima verii! În aceste zile calde, când ritmul activităților încetinește firesc și gândul ne fuge mai degrabă spre o siestă odihnitoare decât spre proiecte complicate, mi-am amintit de prima mea veritabilă întâlnire cu sud-estul Franței. Se întâmpla acum mulți ani, pe vremea când făcea plopul pere și răchita micșunele, când mă mutam la Marseille, plin de energie, de speranță și de o curiozitate uriașă, gata să încep un contract post-doctoral în cercetare.
Eram pe autostradă, rulând liniștit și savurând peisajul tot mai luminos, când, deodată, un sunet puternic, strident și neîntrerupt mi-a invadat urechile. În prima secundă, mi-a înghețat inima de emoție. Am fost absolut convins că mi s-a stricat mașina, că a cedat vreun rulment sau că motorul este pe cale să își dea duhul chiar acolo, pe drumul de mare viteză. Am tras repede pe dreapta, am lăsat geamul jos și am oprit motorul, pregătit psihologic pentru o defecțiune tehnică de proporții. Doar că, odată ce motorul a tăcut complet, zgomotul acela asurzitor și monoton nu numai că nu a dispărut, ci a devenit și mai intens. Zgomotul venea, de fapt, dinspre copaci, fiind prima mea paradă sonoră oferită de faimoasele cicade provensale.
Pentru un informatician aflat la drum, surpriza a lăsat repede locul fascinației. Observând comportamentul acestor insecte simpatice, descoperi rapid că micul lor concert colectiv nu este deloc haotic, ci respectă o logică impecabilă, asemănătoare unei instrucțiuni tradusă într-un limbaj de programare. Cicadele își declanșează simfonia doar dacă este îndeplinită o condiție strictă, mai exact dacă temperatura mediului trece de pragul fix de 25 de grade Celsius. Este o instrucțiune clasică de tipul „if/then” pe care orice programator o recunoaște imediat: dacă aerul se încălzește suficient, atunci codul sonor pornește automat, iar dacă vântul răcește atmosfera, sistemul intră în pauză.
Dacă informatica explică declanșarea cântecului lor, matematica pură ne dezvăluie o strategie de supraviețuire de o profunzime uluitoare. În lumea insectelor există specii de cicade periodice care își petrec aproape toată viața sub pământ, ieșind la suprafață la intervale fixe de exact 13 sau 17 ani. Nu este o coincidență că acestea sunt numere prime, adică numere care se divid doar cu 1 și cu ele însele. Prin alegerea unui ciclu bazat pe un număr prim, cicadele evită matematic sincronizarea cu ciclurile biologice ale prădătorilor. Dacă o specie ar ieși, să spunem, la fiecare 12 ani, s-ar întâlni des cu prădători care au cicluri de 2, 3, 4 sau 6 ani. Alegând 13 sau 17, ele minimizează șansa ca populația de prădători să fie la nivel maxim în anul ieșirii lor, demonstrând că natura cunoaște teoria numerelor mult mai bine decât mulți dintre noi.
Atitudinea provensalilor față de aceste creaturi se vede, de altfel, la tot pasul. Dacă vă mai amintiți din articolele anterioare, ceramica de la Aubagne este faimoasă pentru felul în care dă viață lutului. Ei bine, meșterii olari au adoptat cicada drept simbol suprem al regiunii, creând cicade decorative din teracotă pe care localnicii le agață cu mândrie pe zidurile caselor. Veți găsi acolo de la variantele tradiționale, pictate fidel în culori calde, până la modele moderne, extrem de stilizate, sculptate elegant în linii drepte.
Privind din această perspectivă, cântecul cicadelor capătă o nuanță aparte în raport cu lumea noastră modernă. Trăim scufundați într-un zgomot de fond continuu, generat de fluxurile de pe rețelele sociale, de notificările nesfârșite și de alertele care ne distrag atenția. Spre deosebire însă de zgomotul digital, care adesea obosește și dezbină, corul cicadelor este un zumzet autentic, o rezonanță naturală a vieții și a căldurii. El ne amintește că există o diferență enormă între poluarea sonoră a ecranelor și ritmul curat al naturii, invitându-ne să ne filtrăm sursele de atenție și să apreciem lucrurile simple.
Până la urmă, amintirea acelei opriri pe marginea autostrăzii rămâne pentru mine un simbol al începuturilor bune. Așa cum atunci am oprit mașina speriat, doar pentru a descoperi că natura își cânta bucuria verii, vă urez ca în această perioadă să aveți curajul să mai opriți din când în când motoarele activităților zilnice, să lăsați geamul jos și să ascultați simfonia din jur.
Vă transmit, așadar, cele mai sincere și neaoșe salutări de vacanță, cu odihnă plină, liniște în suflet și soare din belșug, oriunde v-ar purta pașii în această vară!
PS: Așa cum este obiceiul, am rugat un asistent digital să ne spună o glumă despre cicade. Răspunsul său: „Știți ce i-a spus o cicadă din Provence unui greier venit în vizită din nord? Colegu, eu înțeleg că vrei să facem un duet, dar până nu facem 25 de grade în termometru, eu nu îmi deschid nici măcar fișierul de sunet!”. Atât s-a putut…
PPS: Dacă vă plac misterele, vă invit să căutați despre „Cicada 3301”. Cu plăcere.
Adrian CHIFU este conferențiar universitar în informatică la Universitatea Aix-Marseille și, desigur, absolvent de Carabella târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
