Vorbe din cotidianitatea medie
74.
Vara, cel mai insuportabil anotimp. Gregar, el ne transformă-n vieţuitoare care caută grupurile, pe plaje, în apele mărilor, unde ne reîntoarcem mânaţi de un vechi instinct. Contururile obiectelor devin imprecise, parcă se topesc în căldura nestăpânită. Şi nu sunt sigur că timpul mai este resimţit cu aceeaşi precizie, pentru că până şi interiorul nostru îşi pierde integritatea, unicitatea, se lăţeşte şi el către specia din care vine, renunţă la a se mai apăra.
Aşa că şi gândurile, ca acesta, îşi pierd din consistenţă, bat câmpii…
*
Zi senină, indiferentă. Prinşi în ea, ca într-un balon iluzoriu, oamenii, zgomotele.
*
Nu este melancolie mai adâncă şi mai difuză decât cea iscată de sfârşitul verii. Şi nu atât pentru eventualele „minunăţii” pe care ţi le-ar fi adus vara, cât pentru ceea ce putea să-ţi aducă dacă ar fi avut puterea să continue. Dar nu are puterea… Tot așa cum, pentru un alchimist, se știe, plumbul găsit în pământ ar fi putut deveni aur dacă ar fi avut timpul necesar. Însă, ghinion, nu a avut.
*
La mese, cu cafele și sucuri în față, oameni vorbind pe ton jos, pentru a nu deranja. La o singură masă, un ins peste 55 ani, apreciez, își strigă opinia și râde strident. Cunoștința lui, companionul, mai mult tace, mai exact este redus la tăcere. Caută o cale de ieșire. Cum să plece! Cum să scape! Insul euforic râde tot mai puternic: e fericit că a devenit foarte popular, toată lumea se uită la el, în sfârșit, a atras atenția.
*
Nu mă îndoiesc de inteligenţa cuiva. Mă îndoiesc de credinţele lui, de pre-judecăţile, de ideile deja gândite, preluate de-a gata. Aşa că, da, de caracterul lui.
*
Tonuri și toane de naratori… Realist-cinic: Plouă. Mi-a murit mama. Ce să fac – mi-e cam indiferent. Romantic-paseisto-filosofic: Omul să fie mulțumit de casa și de curtea și de acareturile sale, căci nimic pe lumea asta nu este statornic, totul se aprinde și se stinge ca un foc de vatră-n toiul iernii, lăsând în urmă doar frig și sunetul pământului. Mitic: Într-o pădure, dai de un iepure minunat, nemaivăzut, cu blană de argint, ochi de diamant și urechi de aur. El este vânat de patru fiare: un urs, un lup, un leu și o fiară cu 13 capete.
… și așa mai departe
*
Prostul confundă punctele de vedere. El nu înțelege despre ce se vorbește. Fanaticul însă aduce o notă în plus: el acționează prostește.
*
Am cutreierat Bucureștiul într-o atmosferă de cavou încins. Și, la un moment, văd o biserică, pe dreapta. E cazul să intru, am zis, acolo-i și mai răcoare, mă și rog, pot să stau chiar în strană. Am intrat. Răcoare. mai nimeni. Femeia de la lumânări, destul de comunicativă, că nu-s prea groase lumânările, cum am zis, că ăștia le fac uneori așa, alteori așa. Dar intră ele. M-am închinat sobru și-am ieșit să-mi aprind lumânările la vii și la morți. Când să ies, doi copii, școlari, cu ghiozdanul în spate, clase gimnaziale. Bunica îi ia rapid: măi, ia veniți repede, că plecăm și nu v-ați închinat. Copiii dau fuga spre icoanele principale. Au exercițiu, știu cu precizie ce și cum să facă. Revin la bunică și pleacă împreună: așa băieți, le spune ea, acum să vedem ce mâncăm – și râde.
*
O lume a Minotaurului prins în labirint, unde domină violența ca însușire hibridă.
Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie și doctor în Filosofie la Universitatea din București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
