Dacă tot a început isteria noilor măști care trebuie să fie purtate și la biserică, în tableta de astăzi vorbim despre măști – despre mai multe, nu doar despre cele chirurgicale. Anumiți credincioși practicanți sau nu prea susțin că este păcat să porți mască. E păcat să o porți peste tot, dar mai ales la biserică. Argumentele sunt variate și care mai de care mai scoase din filmele SF. Se pot găsi ușor, la o simplă căutare pe Google, deci nu merită să le amintim și aici. În ajutorul lor, vin și eu cu un mic ghid de purtare a măștii la biserică. Desigur, sunt și excepții care nu poartă măștile din acest ghid, dar este bine să le identificăm atunci când apar.
Masca de smerenie
Se cea mai fină și mai drăguță dintre toate. Se poartă atunci când mergi să te spovedești, atunci când duci pomelnicul la biserică și mai ales în momentul în care mergi în genunchi după preot și te atingi de hainele lui. Cei mai mulți utilizatori o aruncă rapid, ori de câte ori ceva îi supără, deci nu te declara mirat dacă ratezi cumva traseul prin biserică și vezi o grămadă de măști smerite pe jos. Uită-te la ele și evită să te uiți în jur, pentru că vei da nas în nas cu chipul real, fie el și acoperit de o mască chirurgicală și nu-ți va plăcea deloc ce o să vezi. Masca aceasta are multe culori și multe forme. Cele mai avansate modele plâng în diverse momente importante, uneori solitar, alteori alături de alte măști la fel de nefericite, pătrunse până la lacrimi de mesajul une slujbe pe care o înțeleg parțial spre deloc. Ce n-au înțeles ele e că slujba nu e ca la lăutari – alea mai vesele la început și alea mai triste la final – muzica din biserică sună toată cam la fel, deci nu se practică plânsul pe ritm.
Masca de grijă și iubire
Purtătorii o poarta cam de când ies pe ușa altarului și până când se întorc de unde au ieșit. Această mască are mai multe variante. Dacă se lucrează la cutia milei, se poartă cea mai drăgălașă dintre toate, aceea care atrage compasiune numai dacă te uiți la ea. Ochii sunt umezi, gura se arcuiește posomorât, discursul se schimbă – da, am uitat să vă spun că măștile acestea nu se poartă fără discurs – glasul începe să tremure, dascălul oftează și el undeva într-un colț și masca își face în cele din urmă efectul. Tot în aceeași categorie intră și masca mai puțin ipocrită, în care ochii umezi devin vigilenți și purtătorul se plimbă, de cele mai multe ori cu cădelnița în mână, numărând parcă publicul care așteaptă cuminte să se termine slujba. Măștile acestea știu să facă foarte multe lucruri – rând, plâng, se bucură sincer, înțeleg și compătimesc, încurajează și sunt în general foarte altruiste. Ce s-ar face oare posesorii, dacă nu le-ar mai avea. Uneori, din păcate, după ce masca ajunge înapoi se mai vede și se mai aude cum cântăreții sunt zoriți, dascălul este apostrofat că a sărit rândul, femeia de la lumânări n-a vândut cât trebuia și lista poate să continue. Vezi tu, noi am înțeles că porți măști, dar când le schimbi atât de rapid, începi să pari bipolar și enoriașii mai în vârstă s-ar putea să creadă că s-a țicnit părintele. Te înțelegem și că nu ai chef să cânți mereu, că ești răcit și te doare în gât, dar măcar nu certa cântăreţii când nu reușesc să se țină după slujba pusă pe CD. Și ei sunt tot oameni iar imaginea contrastează puternic cu cea de mare iubitor.
Masca atentului
Ai mers la biserică pentru că așa se face? Ai 1000 de griji pe cap dar ești acolo doar pentru că știi tu că trebuie? Ca să te vadă vecinii? Ca să nu te critice tot satul? Ca să nu te certe popa? N-are nimic. Ai învățat deja să îți pui frumos masca de om atent și să te uiți în gol până se termină slujba. te mai întrerupi din când în când atunci când cei din jurul tău fac câte o mătanie sau câte o cruce, apoi îți pui la loc masca de om atent și te rogi să nu te ia somnul până la final. Dacă ai activitate cerebrală intensă și grijile nu-ți dau pace, încearcă totuși să nu te apuci să înjuri și să blestemi în gând politicienii, băncile și pe vecinul de la trei. Ești totuși la biserică și nu se cade! Dacă vrei să fii și mai convingător, la finalul slujbei nu uita să spui în gura mare cât de mult ți-a plăcut. Sigur nu își va da nimeni seama că ai fost prezent doar ca să nu stai acasă.
Masca de ghid
Aceasta este cea mai oropsită mască dintre toate, pentru că utilizatorii uită să o folosească. Dacă tot te-ai dus la biserică pentru că aveai nevoie de adrenalină și nu aveai cu cine să te cerți acasă, nu uita că un ghid care se respectă are întotdeauna o atitudine cât mai neutră. Deci, nu urla „Nu pe acolo, pe dincolo! Nu prin față, prin spate! Nu pe stânga, pe dreapta! Nu ține lumânarea în mâna aia! Nici în cealaltă!” și nu te uita urât. Un aspect important al meseriei de ghid turistic este acela de a fi mereu protocolar și politicos, deci zbieretele nu încap în acest scenariu. Pune frumos masca de ghid peste cea chirurgicală și oferă indicațiile într-un mod decent. Oricum, ai rezervat dreptul de a-l înjura în gând pe cel care nu se pricepe, că doar ești la biserică.
Masca de comandant în armată
Statul în genunchi este o problemă pentru mulți. Unii nu înțeleg de ce trebuie să facă asta dacă nu simt, pe alții în dor oasele, unii pur și simplu nu au loc unde să se așeze, așa că rămân în picioare. Atunci intră în scenă masca de comandant în armată sau de polițist american (ei au ceva mai multă acțiune) și cineva strigă de undeva la tine: „În genunchi!”. Prima dată când mi s-a întâmplat am avut tendința să mă arunc pe burtă și nu în genunchi, noroc că n-am avut unde. Te uiți speriat peste umăr și te întrebi ce s-a întâmplat. În spate o vezi de obicei pe ea, cu basmaua prinsă strâns ori la ceafă, ori sub bărbie, gata să te tragă și de urechi. Dacă ai făcut armata, ești în locul potrivit, poți începe să mulțumești – pe lângă ea, comandantul Dorel părea chiar drăgălaș. Dacă nu ai făcut armata, poți mulțumi de două ori – nu ai avut-o nici pe ea, dar nu l-ai avut nici pe comandantul Dorel.
Masca omului cu recensământul
Dacă te uiți pe margini, în special în zonele cheie, așa cum sunt colțurile, vei descoperi oamenii cu recensământul, pe care îi vei găsi cel mai des la țară, pentru că la oraș sunt prea mulți oameni care se schimbă des. Aceștia sunt cei care fac prezența. Cunosc pe toată lumea și privesc cu atenție în jur pentru a vedea cine lipsește. După aceea, creștinește și în deplină armonie cu toate cele sfinte, încep să te judece dacă nu ai apărut și, dacă ai ghinionul să te întâlnești cu ei, îți amintesc de câte ori pe an nu ai ajuns la slujbele importante. E bine să țină minte cine a fost prezent. Cine știe, poate are părintele vreodată nevoie. I-o trebui când dă vreun canon.
Amalia DRAGOMIR este content writer, specialist SEO, omul din spatele tastaturii, de peste tot și, mai ales, absolventă de „Carabella” târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
