Gazeta Dambovitei | Cele mai noi știri din Targoviște și Dâmbovița

Ediția de vineri, nr. 3659
3-12-2021

PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Lumina din cuvinte

kyparissia, de Alexandra Niculescu, Editura Litera

 

Sunt, există povești scrise și mai apoi cunoscute, citite care țin, care păstrează în cuvintele lor destulă lumină pentru a fi împărtășită împreună cu senzorii poveștilor în care au fost așezate și devenite corp, corp din care după aceea sunt decupate de cititor și atașate corpului său făcându-l astfel să fie părtaș și parte a acestor așezări, ale acestor acumulări de stări ale luminii care se desfac odată cu această desprindere a lor din textul în care au fost (ex)puse și de unde merg mai departe în mintea celui ce tocmai le-a întâlnit citindu-le și înțelegându-le.

Alexandra Niculescu (pre)simte și are această disponibilitate de a-și apropia și de a-și atașa cuvintele de stările calde și calme ale luminii, de a le pune firesc în forme ale textului care strălucesc și care recunosc imediat această formă continuă de aprindere, de stări luminoase ce pot deveni cu ușurință ghiduri ale senzorilor ce urmează să li se alăture, să li se atașeze și împreună să desfacă și să destrame oricare urmă de întuneric, de ascundere și oricare disponibilitate a opacității de a-i acoperi cuvintele care îi alcătuiesc poveștile și aceste continue și orbitoare stări de permanentă înălțare spre toate acele locuri în care lumina și toate puterile ei pot să fie găsite și recunoscute cu ușurință.

Cum ștergi un gest odată făcut când a fost văzut de toată lumea?

kyparissia are în corpul ei textual așezate și vizibile toate aceste răsfrângeri pe care lumina le lasă să atingă, să mângâie și să se așeze în și între cuvintele ce îi alcătuiesc întreaga structură, și făcând astfel ca mai departe să poată să fie observate cu ușurință fiecare dintre sedimentele ce alcătuiesc etajele sigure ale acestei cărți, ale acestei cărți care își cuprinde cu delicatețe și cu toate sobrietățile ei disponibile în text fiecare personaj împreună cu fiecare trecere a lui prin toate formele disponibile ale spațiului așezat pe aceste teritorii descoperite și făcute astfel cunoscute. Se aud și se transmit aici fiecare dintre adăugările muzicale care pot să facă auzite orice mișcare a gândurilor ce le însoțește și care le mută continuu pe coridoarele cu rezonanțe disponibile pentru a-i multiplica fiecare dintre împrejmuirile care pot asigura tot acest transport senzorial împreună cu toate intensitățile lui însoțitoare.

Ava mergea cu frunza pe talpă, se vedea aproape jumătate din ea, era o frunză care strălucea pentru că era proaspătă, și totuși ajunsese pe jos, și strălucea pentru că bătea pe ea soarele de mai

Alexandra Niculescu își adună și își colecționează în cuvinte rumori și mici frânturi de zgomote care lasă în urma trecerii lor câte un mic și delicat tremur, câte o discretă dar intensă tresărire care propun atragerea atenției spre stările în care povestea care trece atunci prin fața ochilor cititorului, care îi traversează în acele momente nu doar privirile, ci și fiecare capacitate a lui de a se apropia, de a atinge și mai departe de a simți pe propria piele și dincolo de ea arsura plăcută a acestui touch intensificat de fiecare cuvânt ce-i urmează și care îi adaugă permanent cuvintele care vin și care devin covârșitoare. Nimic nu poate să acopere aceste urme ale lecturii, toate se așază într-o ramificare de pliuri care le adăpostesc și le dispun căutării și descoperirii lor cu fiecare intervenție tactilă disponibilă.

Întotdeauna îmi rotesc privirea prin autobuz, să știu ce oameni sunt pe acolo, asupra unora mă opresc, câte ceva mă intrigă sau atrage sau fascinează, poate să fie orice: un nas sau o eșarfă sau o mânecă sau un mod de a mișca buzele, odată a fost un măr al lui Adam

În kyparissia ne sunt propuse amplificări continue ale stărilor luminoase, stări în al căror halou mereu crescător este cuprinsă această carte împreună cu tot corpul ei de cuvinte și stări, ne sunt de asemenea facilitate fiecare dintre atingerile adâncurilor luminoase care îi controlează mai departe fiecare ieșire, iar toate aceste mișcări continuă cu asumarea diversificărilor care vor sublima și vor adăuga fiecare substanță ce va asigura necesarele protecții pe care corpul le va căuta de-a lungul acestor călătorii, și a fiecărei stări ale ei ce ne va fi făcută cunoscută, apropiată și indusă de ea.

GABRIEL  ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…

Distribuie:

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


hymarco
novarealex1.jpg Valeriana

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
Gopo

CITEȘTE ȘI

soundservice SPMT
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Webhosting Armand Media