ortooxacell kiss2022.gif Flax

LUMEA DE DINCOLO DE CURCUBEU – Pușa ROTH – Rețelele de socializare, văduvia și soldații americani

Am vrut să trimit o scrisoare către autoritățile de la Washington, dar mi-am zis că mai bine întreb aici, în gura mare, că doar s-o găsi cineva să-mi răspundă. Întreb deci: aveți idee cam câți soldați (generic, soldați) are SUA și, dacă este posibil, știți și cumva dacă există o statistică a văduvilor aflați sub arme din această țară, imensă, frumoasă și puternică? Întreb, fiindcă de multe ori pe zi, sau, mai bine zis, de câte ori deschid calculatorul, găsesc, rar câte una, în general trei-patru deodată, cereri de prietenie de la acești domni aflați în serviciul patriei lor, acasă sau în teatrele de război. Mai toți sunt văduvi (condoleanțe!) și cam toți prin Siria, Afganistan sau alte zone „fierbinți” ale lumii.

   Mă gândesc că nevestele s-au plictisit și și-au luat lumea în cap și atunci soții supărați s-au declarat văduvi. Că altfel nu înțeleg cum vine treaba! Mai iau în calcul și varianta că bietele femei s-or fi îmbolnăvit de dorul lor și au plecat la ceruri, lăsându-i singuri și neconsolați. Dar nu cred să fie așa o epidemie printre femeile americane, că statul ar fi aflat și ar fi rezolvat problema, aducând femeile mai aproape de soții lor. Sigur, pot broda pe această temă mult și bine, dar uitându-mă bine la fotografii, fie în grup, fie singulare, ele, fotografiile, se cam repetă, evident sub un alt nume.

   Sigur, Facebook e o rețea de socializare gratuită, dar asta nu înseamnă că pot umbla câinii cu covrigi în coadă, fără ca nimeni să nu-i oprească! Și așa unii cred că această rețea sau altele le dă dreptul să spună ce vor, să agreseze verbal, să înjure, să scuipe, adică tot arsenalul unui asemenea comportament. Noroc că e spațiu virtual, deși acum e declarat prin lege spațiu public și, prin urmare, poți s-o „sfeclești” dacă cineva te dă în judecată pentru calomnie. Știu cazuri, dar puțini sunt aceia care fac asemenea gesturi.

   Normal, trebuie să știi că există acea persoană. Ori, aici, în această lume, fiecare își face o pagină, două sau mai multe, cu nume diferite și se comportă ca atare. Dar nu despre aceștia vreau să aflu, ci despre soldații care stau cu miile pe rețelele de socializare – de parcă aici ar fi serviciul lor! – și trimit în neștire cereri de prietenie.

   Ar fi interesant de știut dacă oamenii aceia, soldații, sunt chiar ei, sau cineva, deștept, mai bine zis, șmecher, folosește fotografiile acestora în interes personal. Fiindcă nu am un răspuns concret, fabulez și eu, întrebând în stânga și-n dreapta: cam câți soldați o avea armata americană? Nu de alta, doar să știu, aproximativ, când va fi ultima cerere de prietenie de la văduvii soldați americani. Până atunci: spam!

 

Pușa ROTH  este scriitoare, membră USR, jurnalist, membră UZPR, redactor-șef al Editurii Leviathan, redactor-șef adjunct al publicației Leviathan și, mai ales, dâmbovițeancă de-a noastră

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media