JURNAL DE CORPORATIST – Teodor Constantin BÂRSAN – Autopsia şefului mioritic

În România zilelor noastre, dar şi în trecut, orice om „în câmpul muncii sau nu” şi-a dorit la un moment dat, chiar şi pentru o secundă, să fie şef. Șef de ceva, şeful cuiva… Preferabil un fel de director adjunct, bani mulţi, putere mare, responsabilitate mai puţină. Tot romanul visează, azi,  să ajungă antreprenor, pentru că este o cale spre şefie. Eşti şeful tău şi al altora. Şefia este visul umed al multor femei care au fost înjosite şi jignite de către bărbaţi. Şefia este un loc de unde dai ordine şi tăi în stânga şi în dreapta. Paradigma preferata a șefului  român de ieri şi de azi este: putere fără responsabilitate. Să ai autoritate, în schimb să nu răspunzi de nimeni şi de nimic… Am cunoscut astfel de şefi, care aveau puterea de a lua decizii, însă atunci când nu erau convenabile delegau altora autoritatea, în special atunci când trebuiau să îşi asume responsabilitatea.

   Şeful român se visează un mic boier, un „lord” care atunci când vine pe moşie trebuie să-i facă pe ceilalți să stea drepţi şi să îi prezinte darul şi bineînţeles să fie slugarnici. Dar şeful nu poate scăpa de responsabilitate chiar aşa uşor… Şefa cu câteva lacrimi bine plasate la momentul potrivit are strategia perfectă: plânge, criză de nervi, ia calmante şi astfel autoritatea este responsabilitatea altcuiva. Mulţi se vor şefi, în toate sensurile posibile, însă puţini au talent şi stofă de leader.

   Conform managementului ştiinţific, un leadership de succes este acela în care şeful şi angajaţii sunt într-o relaţie de cooperare, nu de subordonare. Şeful doar coordonează activităţile, nu îşi asumă rolul de mic tiran. Dar pentru şeful român, care încă are o mentalitate moştenită din perioada comunistă şi cea de tranziţie (1990-20??), este înjositor să te cobori la nivelul subalternului. Este o mentalitate prezentă şi în politică. Conducătorul, leaderul, şeful este pus în acel loc nu pentru a servi, ci pentru a fi servit (de la cafele, domnişoare şi „doamne”, la şpăgi de zeci, sute sau milioane de euro/dolari/dirhami.). Cu preponderenţă, şeful în România, fie că este proprietarul firmei, director într-o companie, şef de şantier sau şef bucătar, îşi consideră angajaţii simpli muncitori pe plantaţie. Sigur că există excepţii, dar aceasta este mentalitatea unui şef pe care am moştenit-o şi pe are o dăm din păcate mai departe.

   Acum câţiva ani, lucram dintr-o instituţie de stat, un coleg ceva mai în vârstă, cu un status înalt în Partid pe vremea comunismului, era supărat că un funcţionar egal în funcţie, al unei alte instituţii publice, nu vroia să i se supună. După ce i-am explicat că instituţia noastră și a lor sunt în relaţii de cooperare, iar nu de subordonare, domnul respectiv mi-a răspuns dezamăgit: „Domne’ da’ cineva trebuie să fie şef, nu se poate, în cel hal a ajuns ţara noastră!”

                                

TEODOR  CONSTANTIN  BÂRSAN este sociolog, poet și prozator, corporatist de… Irlanda, dar nu a uitat Târgoviştea adolescenţei lui…

 

 

 

Distribuie:

Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro