Fiecare lună de după sărbători artrebui denumita luna dietei, pentru o pauză după excesele (cât de plăcute!) din timpul sărbătorilor. Am observat că toate națiile fac din când în când excese culinare, nu numai americanii cu fast food-ul lor sau cu porțiile supradimensionate servite la restaurante în Statele Unite. Românul are însa o vorbă înțeleaptă: „ce-i prea mult strică”. Se știe că felul în care se hrănesc americanii a condus la un procent îngrijorator de persoane obeze în populația tarii. Dar numai alimentația în exces are efecte nedorite? Bineînțeles că nu. Am fi tentați să credem că de bine nu se satură nimeni. Dar nu cumva prea mult bine strică?
Un răspuns satiric la întrebarea de mai sus îl gasim în romanul Minunile Sfîntului Sisoe de George Topîrceanu. Sisoe este un personaj coborât din rai pe pamant. Raiul imaginat de Topîrceanu este un loc plictisitor și lânced. În rai nimeni nu face absolut nimica, toți locuitorii sunt îmbrăcați la fel și rași în cap, femeile nu se deosebesc de bărbați, acolo populația mărindu-se numai prin imigrație. Nici măcar sete sau foame nu apucă să-ți fie, căci de cum dorești ceva, îngerii te satisfac instantaneu. Din lipsă de ocupație, locuitorii raiului mint, bârfesc, cad în pacatul invidiei și al trufiei, creeaza conflicte.
„Unii cer introducerea suferinței în rai. Un nou venit protesteaza, dar unul dintre cei vechi a încercat să se spânzure, de plictiseală. De asemena încercările de evadare sunt dese. Altul se roagă să i se scrântească o mână – și foarte mulți încearcă să-și facă rău, să se automutileze – ca sa le fie mai bine.”*) Odată, sfîntul Habacuc, mare ghicitor în palmă și amator de țintar „a fost prins cărând țărâna cu o taraboanță, într-un loc mai ferit, unde-și pusese în gând să răsădească urzici. Și a fost aspru mustrat atunci de sf. Petru, după cuviință, căci în rai nu-i îngaduit nimănui să muncească, acolo fiind veșnică sărbătoare.”*)
Cum se vede, oricât de paradoxal ar parea, nu numai faptele negative ale existenței sunt insuportabile (în fapt necazurile n-au nevoie sa fie în exces ca să fie greu de suportat, unul e de ajuns să ne facă viața imposibilă), ci și cele considerate bune.
Mi-aduc aminte c atunci când am venit pe continentul nord american, la început îmi placea să văd timp de câteva ore peisaje întregi de lacuri, dar la un moment dat, dupa noua ore de condus numai prin peisaj de lacuri, nici ochiul nici sufletul nu mai digerau plăcerea. În 1985, la împlinirea a 300 de ani de la nașterea lui J.S Bach toate posturile de radio și TV aveau emisiuni despre Bach, totul era numai muzică de Bach. Nu că nu mi-ar fi placut, dar excesul îmi provoca evident o nevoie de evadare către altceva, chiar dacă Bach este unul din compozitorii mei preferați. Și, daca veni vorba de muzică, mă întreb cum suportă lumea la festivalul de la Bayreuth numai Wagner, ținând seama și de faptul că muzica lui nu-i ușor de digerat nici chiar în cantități mici!
La cele prezentate mai sus mi s-ar putea replica, poate, că un exces de bani nu deranjează. Nu sunt sigură. Am auzit povești despre numeroase persoane care au făcut infarct imediat după ce au câștigat la Loto. Ca să nu mai vorbim de câtă bătaie de cap poate provoca o mare avere, nu numai în a o gera corespunzător, dar și în a păstra relații apropiate cu familia și prietenii. Se pare ca nici o viață prea lungă nu e confortabilă. Într-un interviu la TV, o femeie din Quebec care împlinise 107 ani spunea că nu-i fericită pentru că toți cei din generația ei s-au dus. Visa să vină Dumnezeu s-o duca dincolo cât de curând. Dragostea exagerata nu este nici ea foarte de dorit, ea poate conduce la gelozii și acte de violenta. Cum bine se știe, iubirile pasionate pot fi tot atât de devastatoare ca și ura înverșunata.
S-ar părea deci că excesele, în bine sau rău, ar trebui evitate pentru a ocoli necazurile. Idealul ar fi o cumpătare universală, dar eu știu de la legile gazelor că gaze ideale nu există, deci nici situații ideale nu există. Uneori mă întreb dacă totuși nu există și lucruri care, chiar în exces, să nu deranjeze și, întrebând în dreapta și-n stânga, am găsit câteva. Bărbații mi-au spus că nevestele lor nu sunt deranjate, oricâte perechi de pantofi, rochii, sau bijuterii ar avea. Femeile la rândul lor mi-au spus, pe vremea când ziarele și revistele tipărite erau încă la modă, că oricâte mormane de ziare și reviste ar colecționa soții lor acasă (pe vreme când se tipărea multe), asta nu i-ar deranja câtuși de puțin. Cum se vede, e o chestiune de percepție. Ceea ce pentru unii e exces, pentru alții nu e! Cât despre romanul lui Topîrceanu, chiar dacă e amuzant, nu se știe daca nu e preferabilă monotonia din rai unor chinuri diversificate în iad.
As zice însă că acum, în această perioadă agitată a secolului 21, ceea ce nu ar deranja absolut pe nimeni, ci dimpotrivă ar aduce armonie umanității, ar fi o pace durabilă pe planetă.
Să fie doar un vis al meu?
*) George Topîrceanu: “Minunile Sfîntului Sisoe”, Editura Junimea – Iași, 1972
Veronica Pavel LERNER este născută la București, a studiat la Facultatea de chimie, Univ. București și a emigrat în Canada, în 1982, la Montreal (1982-1997), apoi lângă Toronto, unde se află în prezent; poetă, jurnalistă, membră UZPR, ACSR (Asociația Canadiană a Scriitorilor Români), MWG (Mississauga Writers Grop), autoare a 12 cărți – 3 de poezie, 9 de proză scurtă (2 în limba engleză); colaborează la reviste din România, Canada, Irlanda, ș.a. și e prezentă în antologii în România și Canada (în engleză)…
Facebook
WhatsApp
TikTok
