Construită în perioada 1907-1909, fosta Cazarmă a pompierilor, în prezent depozit al Arhivelor Naționale, a fost la un pas de a fi transformată în baie comunală în anul 1914. Nu se știe exact care au fost motivele pentru care, la scurt timp după construirea și darea în folosință a clădirii, să se dorească schimbarea destinației acesteia, deoarece nu s-au păstrat documente în acest sens, singura dovadă a acestei intenții fiind planul de amenajare a Cazărmii în baie comunală.
Mai târziu, în anul 1925, moștenitorii casei I.C. Petrescu, situată în strada Eliade Rădulescu, nr.12, erau înștiințați că vor fi expropriați în scopul construirii unei clădiri pentru baia comunală a orașului. Dar, se pare că nici aceste demersuri nu au avut finalitate, pentru că în anul 1938 orașul Târgoviște încă nu avea o baie comunală.
La 17 ianuarie 1939, primarul orașului adresa ministrului Muncii propunerea ca la Târgoviște să fie construită o baie comunală din fondurile Casei Asigurărilor Sociale pentru „o stare de igienă mai bună” și „mai puțini pacienți la consultat și la medicamente”.
Se pare că și acum un secol lucrurile se mișcau la fel de anevoios ca și în prezent. Abia în anul 1943 se aprobă prin decizia primarului întocmirea proiectului pentru construirea băii. Au fost depuse inițial și premiate trei proiecte ale următorilor arhitecți: arhitect Florin Teodorescu din București, arhitect diplomat Radu C. Berindei din București și arhitect Paul Rigman din comuna Ghirdoveni, județul Prahova. Ulterior, se pare că au mai fost depuse 6 variante de proiecte și de către arhitectul Romano de Simon din București. Într-o primă fază a fost avizat pentru întocmirea proiectului final arhitectul Florin Teodorescu, dar acesta era obligat să adapteze fațadele prezentate de arhitectul Romano de Simon, pentru ca în final, acesta din urmă să fie angajat pentru întocmirea proiectului definitiv.
Clădirea care urma să adăpostească baia comunală avea să fie construită în decurs de 2-3 ani, costurile ridicându-se la 25 milioane de lei. Banii necesari erau asigurați din suprataxa asupra petrolului prevăzută de Legea nr. 4128/1940. În componența clădirii erau „un hol de intrare, 2 săli de dezbrăcare (bărbați și femei), dușuri pentru curățenie obligatorie, două săli de aburi, câte 2 săli de sudație și masaj, bazin, cabine de băi de cadă, săli de hidroterapie și cabinet medical și, ca anexă, o terasă pentru consumație și odihnă, bufet și frizerie, apoi complect separat băi sanitare și de deparazitare”.
Inițial s-a dorit amplasarea băii lângă cazarma Tancurilor, însă ulterior Consiliul de Colaborare al Primăriei propunea amplasarea acesteia pe peluza din fața Halei dinspre str. Nicolae Filipescu.
Cum era și firesc, se pare că termenul de 2-3 ani nu a fost nicidecum respectat, deoarece abia 9 ani mai târziu se întocmeau devizele pentru lucrările de finisaj la Baia Populară, iar în 1957 se întocmeau devizele și planurile pentru instalațiile sanitare. Deci, istoria se repetă…
Facebook
WhatsApp
TikTok
