ortooxacell kiss2022.gif Flax

EDITORIALUL DE MARȚI – Gheorghe SCORȚAN – Onoarea pierdută a PSD-ului

S-ar părea că, potrivit molfăielilor ambigui ale liderilor PNL și PSD, ceva-ceva tot o să se nască din relația neanunțată și plină de fiori a acestora: un guvernaș mititel sub sigla PNL. Sau, cine știe ce arătare guvernamentală. Într-un fel, ca să fim liniștiți, istoria s-ar putea repeta în unele date. Nimic nou însă pe meleagurile noastre. Plus tot ridicolul care, fără îndoială, se lipește inevitabil de cei care au amnezii. 

   Nu este exclus ca așa cum în zorii democrației noastre mioritice am avut parte de minoritarul guvern al lui Văcăroiu, este posibil ca, după trei decenii de parcurs postcomunist,  să avem iarăși un guvern minoritar! Însă mânuit forte de un general, fie el și în retragere. Dar care este, cică, al PNL-ului! Deși toată lumea știe cui aparține, în realitate, paternitatea noului executiv. Și, de precizat, un executiv tras de sfori de către Johannis, fără USR, dar cu asistența de neprețuit și istorică a PSD-ului. Adică a unui PSD cârpit și căprărit de domnul Ciolacu, care, simțindu-se oricum cu musca pe basca-i roșie, se grăbește să ne liniștească din capul locului: vezi Doamne, va fi o susținere pe timp limitat! Bașca, ni se spune, în condițiile a zece puncte solicitate minorului PNL din perspectiva atât de majorului PSD! Așadar, nici vorbă de o mezalianță oficială cu un partid căruia, în numele onoarei, PSD-ul ar fi trebuit să-i ceară niscai daune morale în instanță. 

   Oricum, îți trebuie ceva îndemânare într-ale acrobației logice ca să-ți imaginezi ce fel de membri a prăsit, vreme de trei decenii, partidul nostru de centru-stânga. N-ai cum naiba să nu te crucești când trebuie să-ți imaginezi cum un om normal și cinstit pare să accepte atât de ușor să facă parte totuși dintr-o organizație temeinic terfelită în public. Și, potrivit PSD, au mulți membri. Iar potrivit unor spuse au de-a dreptul un popor. Oare ce fel de popor, fără pic de onoare, o mai fi și ăsta? Înjurat inclusiv și de prezidentul nostru, dar și al lui, adică al poporului alcătuit din pesedei… Chiar așa-zisul popor nu realizează că înjurăturile erau de uz cotidian până acum câteva zile? Inclusiv din perspectiva partidului pe care intenționează să-l cauționeze în fruntea executivului… Este evident că domnul Ciolacu se va lovi de voința unor pesediști care, nici în ruptul capului, nu vor accepta amestecul PSD în ciorba tulbure a liberalilor pe care, de vreo șapte ani încoace, Johannis se tot străduiește s-o dreagă cumva.

   Dar să trecem peste presupoziții și să facem apel doar la realitate. Ajunși aici, este evident că mai nimic din ceea ce ține de realitate nu a anunțat noul curs al politichiei autohtone. Totul pare să se fi petrecut pe neașteptate! N-ai cum să nu te întrebi ce naiba s-o fi petrecut, așa peste noapte! Și cu PSD-ul, dar și cu prezidentul nostru… Căci oricum ceva, de parcă am fi pe autostrada bombardată a Damascului, s-a petrecut în cutia craniană a serenisimului nostru șef de turmă mioritică. Fără tăgadă, de aici, din scăfârlia olimpiană a prezidentului nostru, a pornit noua directivă imprimată PNL-ului. Căci doar n-o să ne imaginăm că toată tărășenia schimbării de macaz a venit de la actualul șef abulic al PNL-ului, domnul Cîțu! Credibil ori ba, este evident că totul se trage din calculatorul biologic al șefului nostru din Cotroceni. Acesta, pare să fi fost pocnit peste noapte de o cumplită și neanunțată revelație. Ca și cum, președintele tuturor românilor, așa cum ar rezulta din atribuțiile înghesuite sub eticheta lipită cam ilegal de domnul Iohannis, a simțit dintr-o dată cum îl iau cu răcoare gravele probleme ale pandemiei și prețurilor. Și care îi așteaptă negreșit pe semenii săi, mai ghinioniști, în iarna care se anunță destul grea, dacă nu cumplită de-a dreptul. Și atunci, cine poate ști, de la înălțimea domniei sale, s-a decis, scurt, fără multă vorbă, precum că politicienii trebuie să fie responsabili, să se așeze la masa discuțiilor, să lase la o parte ura viscerala care, până deunăzi, i-a acaparat pe toți. Și, în bună pace, să purceadă cu toții la salvarea nației. Căci nu mai era loc de întors… 

   Ar fi o posibilă explicație atât pentru neașteptata hotărâre care l-a întors din drum pe un PNL ce o tot ținea obsesiv cu Cîțu-premier, cât și pentru trezirea bruscă din somn a adormitului șef al PSD. Mai mult! Doar o revelație cvasimistică ar putea explica cum se face – ce greu ar fi fost de crezut acum câteva zile! – ca teribila ciumă roșie, clubul înrăit de hoți etc., adică PSD-ul, se va metamorfoza, cică în numele salvării patriei, într-un reazem pentru nevolnicul PNL. Adică, dacă în urmă cu o vreo săptămână și niscai zile, nici vorbă că patria era în pericol și Iohannis se juca încă de-a nominalizarea de premieri verzi pe pereți, iar acum, așa dintr-o dată, pe toții politicienii noștri, în frunte cu Iohannis, i-a străbătut o teribilă priză de conștiință. Precum un curent de înaltă tensiune, ceva parcă a străbătut stătuta noastră baltă politică și iată cum, hocus-pocus, PSD-ul a ajuns să se pupe-n bot cu Iohannis și nevolnicul său partid! USR-ul, ce să-i faci, mai progresist și nedus pe la biserică, a rămas pe afară și va trebui să combată, alături de AUR, din postura mai puțin comodă a partidelor din opoziție. Așa-i trebuie!…

   Mai rar așa fenomen! Și, trebuie să ne așteptăm ca românii să fie teribil de încântați de sacrificiul făcut, în numele salvării patriei, de către turbulenții noștri politicieni. Probabil,  se vor naște noi sentimente înalte de sublim patriotism, alături de altele ceva mai vechi, oricum cu toatele împărtășite cu atâta sinceritate de către tot norodul nostru mioritic. Mai că ți se umezesc ochii de atâta armonie într-ale salvării patriei. Însă o armonie căzută parcă prea din senin peste capul românilor… Care, acaparați de noul curs al politichiei noastre, s-ar putea nici să nu bage de seamă că, la borcanul de miere care se anunță că vine de la Bruxelles, pe lângă cei care până mai deunăzi aveau deja trompele pregătite să sugă zdravăn din pomenitul borcan, iată că li se adaugă un sugător cu experiență: PSD-ul! Și astfel, se întregește prinzând viață, printr-o nouă întrupare, o spusă mai veche a unui PSD-ist de seamă: ăștia-s atât de proști, adică PNL-ul & comp., încât nici să fure ca lumea nu sunt în stare! Așa că trebuie să fim liniștiți: iată că după atâta amar de vreme talentul se va întâlni în mod oficial cu experiența! USR-ul, care a jucat la cacealma, va trebui să mai dobândească ceva experiență.

    Din nefericire, deși pare că am caricaturizat întrucâtva situația care ne va da oricum mari bătăi de cap tuturor, nu mi se pare de bun augur ca, peste noapte, actorii noștri politici să-și modifice atât de radical atitudinile și comportamentul. Mi s-ar fi părut mai normal ca PSD-ul să fi profitat de actuala conjunctură și să nu accepte atât de nonșalant jignirile care i s-au adus. Fără a personaliza chestiunea onoarei, este evident că la acest capitol PSD ar avea încă datorii morale față de prezumtivii săi membri cinstiți. Dar, pe de altă parte, acceptând cu atât de mare ușurință jignirile, totul ne-ar spune despre ceva care nu este nicidecum în regulă cu acest partid: ori acuzația de ciumă și hoție este o trăsătură aplicabilă tuturor membrilor PSD, ceea ce nu cred că este adevărat, ori acest partid nu s-a vindecat încă de toate „binefacerile” produse de către Dragnea. Ceea ce ar fi de presupus este că ar fi fost mai bine pentru PSD să stea în continuare, pur și simplu, în opoziție. Ceea ce, după cum vedem, este posibil să se petreacă sub aripa domnului Ciolacu. Acest șef de partid n-a putut să-și imagineze că este puțin probabil ca, rămânând în opoziție, PSD-ul să fie cauza care să genereze în și mai mare măsură acutizarea crizei din această iarnă. PSD-ul putea rămâne în opoziție, iar faptul n-ar fi produs cine știe ce deranj în patrie! Nu i s-ar fi putut imputa absența patriotismului. 

   Și atunci, cel mai probabil, suntem îndreptățiți să credem că actuala conducere a PSD, fără nicio reacție întru onoare – o atitudine datorată în continuare pesedeilor de rând – nu a făcut decât să acționeze la un stimul pe care-l știe dintotdeauna: CIOLANUL! Nu patria a fost în cauză aici, ci tot felul de binefaceri care decurg din controlul menționatului trofeu visat de către orice lătrău în ale politichiei mioritice…

   Halal să ne fie!

 

Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media