ortooxacell kiss2022.gif Flax

EDITORIALUL DE LUNI – Nicolae – Analiști și experți

   La început a fost „analistul”. El era nou, inteligent și critic. Așa s-a prezentat. Treptat, tuturor le era puțină teamă de el: ce-o spune analistul despre noi? Eu însumi am auzit noul termen, vag și misterios, de la un amic, în anii ‘90, atunci când fusesem prins în iluzia desăvârșită a politicii, de dreapta, păi cum altfel, deși am fost toată viața bugetar în învățământ. Erau anii când, ni se părea nouă, totul trebuia luat de la zero prin acțiune. Așa că mărturisirea amicului m-a derutat: Eu sunt analist, compar, analizez, interpretez, neutru și obiectiv, deși am o genă liberală. Devenise o oarecare modă, ca și acum, să ai genă liberală, până și eu, bugetarul, „luptam” în numele ei. N-am înțeles cuvântul, noul cuvânt. Mi s-a părut că nu spune nimic. Dar, în timp, analiștii s-au înmulțit. Și analizele se diferențiau între ele, din punctul de vedere al conținuturilor. Doar forma, am dedus, rămânea comună. Deși obiective, analizele, cum spuneau, aveau diverse orientări. S-a înființat și o facultate (de fapt, s-a reinventat) care scoate analiști pe bandă rulantă. Ei sunt sobri, sunt nemișcați în platourile de televiziune, și au un discurs bazat pe sintagmele neutre: „pe de o parte” și „pe de altă parte”. E drept că de multe ori plictisesc audiența, pentru că tonul lor este monoton, ei descriu ceea ce vede toată lumea, așa că telespectatorii nu înțeleg de ce trebuie să se vorbească despre ceea ce este evident. Parcă Wittgenstein spunea că atunci când privești două mere nu e necesar să mai faci socoteala lor, să le numeri. Dar ce știa el? Pe atunci nu exista teribilul termen. Azi, odihna celor două mere în fața noastră, pe o masă, este întoarsă pe toate fețele, este analizată, adică.

Apoi, mai spre timpurile noastre, și-a făcut apariția un alt cuvânt misterios, mai tăios și mai temut decât cel vechi: „expert”. Analistul este invitat în studio, în adunări publice, poate, e mai popular, e omul care spune și el ceva, e un om deștept, ce mai încoace și-ncolo, chiar dacă nu-l ascultă nimeni. Expertul însă e mai ocupat. N-are timp, nu poate fi prezent pe la televiziuni, să poarte polemici cu oarecine. Expertul este „consultat” telefonic. Este insul specializat în verdicte. Nu o scaldă, e ca un om de știință. El spune sec și fără drept de apel: Nu sunt bani pentru pensii, nu sunt bani pentru salarii, nu sunt bani în general, afectați finanțele țării, stați în case și așteptați. Bine, dacă ai curiozitatea să te interesezi de condiția socială a expertului, vei vedea că face parte din multe comitete și comiții, din CA-uri gras remunerate, de unde-i vin bani și bani și bani. Dar poate-i merită omul, nu? Nu vrem noi o societate meritocrată? Iată meritocratul! Dar ciudățenia ciudățeniilor e că băieții deștepți, precum „experții”, inși aranjați, sunt ascultați și urmați de băieții buni și sărăcuți, care nu trag sfori și n-au resurse, care se închină la experți ca la dumnezei postmoderni, oameni care-au suferit toată viața de lipsuri și sunt dispuși să sufere în continuare, la ordin. Acești idealiști, buni cetățeni, n-au speranțe pământești ci logic-nonempirice, induse cu știință de cei căpătuiți și „învățați”, de-ai timpului experți. 

Cert e că și azi, acum când vă vorbesc, nu prea știu cu precizie semnificațiile totale ale celor doi termeni, „analist” și „expert”. Sunt cuvinte grele, care vin de undeva din înalt și cad peste mințile limitate ale bieților  muritori.    

Și mai e ceva. Atunci când totuși îi ascult pe cei doi contemporani, știu ce vor spune la milimetru, binînțeles înainte să-și înceapă distinsele cuvântări. Ciudate vremuri, ciudați oamenii ei.

Nicolae STAN este un foarte cunoscut prozator, membru al Uniunii Scriitorilor, absolvent de Filosofie la Universitatea din București…

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media