EDITORIALUL CULTURAL – Gabriel ENACHE – Indagatoris

Anamnesis

doamnei Ioana Pârvulescu

Fiecare lectură propune întoarcerea cuvintelor în trup, înapoierea lor în corpul neuitării, al așezării și al spunerii lor. Oricare trup se transformă într-un alfabet construit pe oasele ce urmează desenul scheletului necesar ordonării și aranjării lui. Literele se vor așeza așa cum o fac păsările pe crengile copacului ales să le asigure săritura în lungul, dar și în latul osaturii lui. Plimbarea cuvintelor în corp pare un gest firesc în anumite situații și în anumite stări, stări care sunt puse și ordonate într-o partitură pe care sunt desenate cuvinte, cuvintele care au înlocuit semnele ce conțineau și spuneau sunetul, notele suave sau grave s-au lăsat așezate într-un corp desenat calgrafic al unei litere vii.

Aceste posibilități ale literelor de a rămâne vii. Curajoasele împotriviri ale lor la stratagemele strecurate de fiecare gest al uitării. Ascultarea și înțelegerea unei voci care nu mai are cum să rămână neauzită și mutarea ei în povestea care o transportă în peisajul viu propune multiplicarea și transformarea într-un reper (de) auzit și (de) ascultat mult timp după ce sunetele ei au plecat de lângă tine.

Vocile se multiplică și se mută în timpul care poate fi explorat.

Procesul amintirii celor învățate și aducerea lor în prezent, în noul trup construit, pregătește întregul set de transformări care vor uimi și care vor descoperi toată acea parte invizibilă care până atunci spunea și coordona totul. Invizibilitatea adusă în lumea vizibilă împreună cu toate cuvintele ei va impune fiecare gest transparent ca pe unul firesc, deja simțit și făcut de ochiul cel leneș de până atunci.

Mâinile vor separa fizic apele, iar privirile le vor transporta printre stările devenite vizibile, simțurile nu își vor mai ascunde inervările și vor năvăli la suprafața cărnii, și vor face să fie spuse toate cele ce vor fi de spus. Toată această transă va așeza mai departe la îndemână căile de acces spre toate interioarele care trebuie transportate în locul care le face vizibile, în noul trup care le va susține și care le va arăta. Notele vor fi noi, nu vor avea structuri precedente, nu vor ști că au mai fost în alt trup al altei parituri, vor cunoaște doar prospețimea noii rostiri, a noilor suprafețe pe care au fost transportate și pe care s-au așezat.

Limitele acestea vor fi împrăștiate discret și în liniște de cuvintele care vin singure ale poeziei, de transele induse de căutările ieșirilor cunoscute ori necunoscute. Cuvintele poeziei nu vor fi despre limite, vor spune ce va mai fi de spus despre tot ce ar mai fi de spus, despre dragoste și despre toată lumina așezată în ea, toată care va putea să respire aromele noului trup. Vor fi așezate firesc pe aceeași partitură golită de note și vor spune mai mult decât sunetul așezat în spatele lor, în registrul moale, discret.

După ce viața te face bucățele, poezia te recompune din cioburi, într-un vitraliu…

Doar aceste cuvinte simțite și ar fi de ajuns pentru a te apropia de înțelegere, pentru a fi prins în mirajul ascultării și pentru a rămâne în toată cuprinderea lor.

Doar aceste cuvinte și ar fi de ajuns pentru a-ți împlini rosturile căutării și astfel ele să poată fi așezate și auzite constant în toate celelalte stări așezate în ele.

Vitraliul ne va așeza pe fiecare în structura lui, în tiparul de plumb și în acele stări colorate pe care le caută și pe care le impune lumina atunci când reușim să stăm, să lenevim pe frecvențele ei.

GABRIEL  ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…