DUMINICA DE POEZIE – Mircea DRĂGĂNESCU – Poezii de când eram mai tânăr
1
Să-ţi duci crucea
până la capăt
nevinovat
să fi
fost arătat cu degetul
să fi fost murdărit cu zoaie
cei mai iubiţi să te conteste
să-ți reproşeze toată inexistenta
poveste
să trăieşti într-un oraş
de interlopi
în care Eminescu
nu ar găsi fără soţ
nişte plopi…
2.
Omagiu
Acum la vârsta senectuţii,
prin spitale şi farmacii
mă întâlnesc cu tot felul de îngeri,
ce mă oblojesc mă îngrijesc
sau îmi prescriu doctorii
şi dintr-o dată sunt mândru şi ameţesc
pentru că îmi dau seama
că fără să ştiu
am fost profesor
unui liceu îngeresc…
3.
Să scrii poezii pe
Hârtie igienică iată
O preocupare onorabilă
Care poate scoate din
Minţi toată onorabilitatea
Lumii acesteia
Să foloseşti în schimb ziarul din care-ți
Rânjesc strâmb figurile celebrităţilor zilei
Figura primului ministru de pildă
Căruia-i faci mustăți maro
Într-un simbolic ritual şi mângâietor…
4.
L-am visat pe Cezar Ivănescu
alături de care eram
într-un muzeu al figurilor de ceară
în care m-am rătăcit
la standul de presă
am cumpărat o Românie Literară şi
Luceafărul acela vechi
în care publicam adesea
bustul meu în muzeu nu era
cum nici la rubrica de poezie
în locul pozei mele romantice
figura doar o pată albă
ca o poezie în vers alb
mă pregăteam să-i mărturisesc
că lucrez la noul meu volum de poezii
dar m-am rătăcit printre statui
am plecat grăbit
aducându-mi aminte
că am promis Mariei mele
care mă aştepta în Gara de Nord
că-i voi oferi o cină romantică…
5.
mama mare ioana
fostă baron din găleteni
mă priveşte blând
şi îmi spune să am răbdare
că şi ea în preajma prejbii poieni
a avut răbdare
când a fost nevoită să fugă de prigoana
celor pe care îi botezase şi cununase
şi care atunci s-au năpustit în conacul
de la sfârşitul secerişului şi culesului toamnei
parte în parte
cum nu vor mai fi avut parte de la cap
Mama mare se plimbă prin curtea din Titu
şi acum după ce
de atâta timp a murit
Se plimbă prin creierul meu…
Info politica de confidentialitate